Este celebrată, la 50 de ani de la dispariţie, cea care se numea în acte Norma Jeane Mortensen (1926-1962), actriţa care, precum pasărea Phoenix, apare mai strălucitoare la fiecare rememorare.

La 50 de ani de la moartea ei, cărţi, filme şi albume au readus în atenţie o actriţă pe cât de inteligentă, pe atât de frumoasă.

„Cei pe care zeii îi iubesc mor tineri", spunea Homer. Marilyn este mereu tânără, ceea ce măreşte puterea ei de seducţie. După ea, actriţele de la Hollywood n-au mai fost la fel, Marilyn schimbase codurile.

Scriitori ca Norman Lailer şi Joyce Carol Oates i-au povestit sau i-au reinventat viaţa. Figura ei a fost transfigurată, sublimată de artişti care au transformat-o într-un simbol al unei lumi de vis. Este în sfârşit iubită, ea care a murit din lipsa dragostei.

Încântătoare, actriţă, dansatoare şi cântăreaţă

În 1953, triumfa încă o dată în „Cum să te căsătoreşti cu un milionar", dar s-a căsătorit cu un jucător de base-ball, afirmând că doreşte să se consacre căsătoriei sale, celebrată la 14 ianuarie 1954. A oferit atunci imaginile senine ale unei fericiri cvasi familiale.

După comedii foarte reuşite, dorea să joace roluri tragice, ambiţie hrănită de lecturile sale. L-a întâlnit pe unul dintre cei mai mari scriitori americani, Arthur Miller. Inteligenţa şi cultura lui au fascinat-o, făcând-o să se gândească la o schimbare în carieră. După un an consacrat vieţii de cuplu, în 1958, Miller a îndemnat-o să joace în „Unora le place jazzul", avâdu-i ca parteneri Tony Curtis şi Jack Lemmon, unul dintre cele mai răsunătoare succese ale ei. Dar încă o comedie. Rolul tragic va însemna şi sfârşitul căsătoriei lor, ilustrând parcă celebrele cuvinte ale Doamnei de Staël: „Gloria este doliul strălucind de fericire".

S-a încredinţat drogului, alcoolului şi iluziei

Seducătoare în pelicula Diamantele sunt cel mai bun prieten al unei fete

Şi-a expus întotdeauna rotunjimile fără falsă pudoare. Oferea imaginea corpului său publicului, „singura ei familie". În schimb, frământările sufleteşti nu le mărturisea decât unui mic număr de apropiaţi, cum au fost maseorul Ralph şi actriţa Paula Strasberg. Sub înfăţişarea de femeie fatală rămăsese o fetiţă tristă, abandonată. Marilyn n-a reuşit niciodată să-şi potolească teribila foame de dragoste. Dorea să devină mamă, dar n-a putut să aibă un copil. Nici iubirile nu reuşeau s-o liniştească. S-a încredinţat drogului, alcoolului şi iluziei. După moartea ei, fotograful Eve Arnold afirma: „Marilyn s-a înecat în propriul ei vis".

Celebra imagine ce a făcut înconjurul lumii. Rochia a fost vândută la licitaţie pentru suma de 4,6 milioane de dolari

Mulţi îşi amintesc „Bărbaţii preferă blondele", musicalul excepţional de îndrăzneţ pentru acele timpuri, privit şi azi ca una dintre cele mai bune comedii din toate timpurile de către numeroşi critici. Autoironia rolului lui Monroe, o showgirl căutătoare de aur, Lorelei Lee, este considerată definitorie pentru eforturile sale cinematografice. Şi Marilyn eclipsa toate blondele. Pe Jean Harlow, pe Lana Turner, pe Veronica Lake... Coafura ei platinată, aproape translucidă, a făcut-o să treacă de la statutul de pin-up la cel de simbol. Cu casca ei de aur şi-a cucerit faima pentru amestecul de fragilitate şi de glamour incendiar. Studiourile i-au creat această imagine, iar ea n-a încetat nicio clipă s-o perfecţioneze. „Când mă gândesc la toate fetele care încearcă să-mi semene, este extraordinar. Se pot spune multe măgării despre asta, pretinzând că n-au ce trebuie în partea din faţă sau în partea din spate. Dar nu asta contează. N-au ce trebuie pe dinăuntru".

Bărbaţii preferă blondele, şi femeile, diamantele

Apariţiile ei în "Diamonds Are a Girl's Best Friend" (Diamantele sunt cel mai bun prieten al unei fete) fac parte dintre cele mai cunoscute scene din cariera actriţei. În „How to Marry a Millionaire", Monroe a făcut echipă cu alte două atracţii ale „20th Century Fox", Lauren Bacall şi Betty Grable. Ea interpretează rolul unei blonde proaste, numită Pola Debevoise, şi reuşeşte să fie strălucitoare chiar şi între cele două celebre staruri. Monroe a strâns opinii favorabile, iar criticii i-au remarcat calităţile de actriţă de comedie. În Statele Unite era considerată un sex simbol înşelător, pe când în Europa începuseră să îi fie recunoscute posibilităţile actoriceşti, fiind chiar comparată, din acest punct de vedere, cu Charles Chaplin.

Ca o balerină...

Şi totuşi, nemulţumirile sunt prezente tot timpul. „Trebuie să mă lupt întotdeauna pentru a mi se permite să fac ceea ce vreau într-un film! Totuşi, ştiu că am dreptate... Cum să procedezi? Să încarnezi idioate fermecătoare şi în acelaşi timp să-ţi impui modul de a gândi... Dar eu ştiu cinema mai bine decât oricine", îi mărturisea Marilyn, în 1959, iubitului ei danez, scenaristul Hans Jorgen Lembourn.

Eroina tipicelor poveşti de succes americane

În Cum să te căsătoreşti cu un milionar

În anii '40, o tânără care aspira la gloria de actriţă trebuia să cedeze insistenţelor producătorilor. Neastâmpărată, lipsită de inhibiţii, miniona Marilyn pozase deja nud. Joe Scheck, de la Fox, a fost primul care a remarcat-o, într-un bar de la Hollywood, pe atrăgătoarea starletă oxigenată. Joe avea 70 de ani, reuşise în comerţ, era chel, fuma trabuc şi nu-i cerea altceva decât să se dezbrace şi să-l asculte. Plină de speranţe, venea să-l întâlnească în somptuoasa sa vilă. Scheck i-a prezentat-o lui Harry Cohn de la Columbia. Un tip grosolan şi puternic, care alegea numai câteva dintre numeroasele aspirante care-i cedau. În acest fel, Marilyn a obţinut un rol în „Ladies of the Chorus", în care încarna eroina tipicelor poveşti de succes americane. O dansatoare şi cântăreaţă întâlneşte un bărbat foarte bogat şi dragostea depăşeşte toate barierele sociale.

În scena plină de umor din Unora le place jazzul

La urma urmei, acesta era şi visul midinetei abandonate de părinţi. Să se căsătorească cu un bărbat care s-o ridice deasupra condiţiei ei şi să-i confere siguranţă. Marilyn avea de depăşit multe traume, începând cu nebunia mamei, care a trebuit să fie internată când ea avea numai câţiva ani, continuând cu un abuz sexual la 9 ani, într-o familie de adopţie. Tânăra, solitară şi timidă, părăsise şcoala la 15 ani pentru a lucra ca muncitoare la Lockheed, la confecţionarea paraşutelor.

În pelicula Niagara

Era însă frumoasă. E drept, în zilele noastre ar fi fost considerată poate un pic prea durdulie, prea scundă şi cu un nas prea puternic. Dar era extrem de fotogenică şi sexy. Eve Arnold îşi aminteşte şedinţele ei foto: "Ştia că este excepţional de dotată pentru a crea imagini şi adora s-o facă. Putea fi o altă Marilyn în fiecare fotografie. Îşi impunea stările de spirit, erotismul, lucra cu mare rapiditate. Când totul mergea bine, expresiile se succedau pe chipul ei, corpul se unduia...".

Scenă din Şapte ani de căsnicie

Lucrurile mergeau mai greu pe platou, unde apărea de regulă cu două-patru ore întârziere. În plus, îşi memora greu textul, nefiind capabilă să se concentreze. Dar, aşa cum afirma Clark Gable, partenerul ei în pelicula „Dezaxaţii", „când se concentrează, o face 100%, dă totul". Uluieşte platourile prin talentul şi prin amabilitatea ei tandră. Pentru că nu s-a văzut niciodată o blondă semănând atât de puţin unei blonde. Nu era nici ticăloasă, nici plictisitoare. Era numai liberă. Sinceră în emoţii, gata să izbucnească în lacrimi, uşor de rănit, uşor de împăcat. Avea o sensibilitate de copil şi un corp de bombă sexuală. Croitoreasa ei, Lena Pepitone, care a însoţit-o în ultimii cinci ani de viaţă, a avut un şoc când a venit să i se prezinte lui Marilyn în apartamentul în care locuia împreună cu soţul ei, Arthur Miller, iar aceasta a apărut complet goală. „Nici măcar înfăşurată într-un deshabillé de mătase care să-i fi alunecat pe drum". În acea zi, ca şi în multe altele mai târziu, nu era machiată, nu făcuse duş, părul îi era în dezordine. Nici măcar la începuturile sale Madonna n-ar fi îndrăznit să apară aşa. Marilyn nu era nici provocatoare, nici un fenomen de marketing. Nuditatea ei nu era afectată. Ca şi aversiunea ei pentru lenjeria intimă. Nu era vorba nici despre „Basic Instinct", iar Marilyn nu era Sharon Stone. Trebuie amintit că lenjeria de epocă însemna balene, materiale groase şi elastice late.

Îi plăcea să trăiască nud

Bărbaţii preferă blondele

Când rămânea acasă, între două filme, două cursuri la Actors Studio, două întâlniri cu agentul său, două consultaţii la psihoterapeut, când cina cu Arthur, purta o rochie simplă din buret alb. Apartamentul nu era luxos. O mochetă ivoar uşor pătată, mobile crem nu tocmai curate, niciun bibelou. Miller avea biroul său dublu izolat, ea, un dormitor lipsit de cochetărie, dar cu un perete întreg acoperit de oglinzi. Se observa cu lupa zile întregi. Gurmandă, făcea ping-pong cu kilogramele, între 50 şi 70, la o înălţime de 1,66. Lena Pepitone îşi petrecea timpul lărgind mulatele rochii de seară. „Se trezea târziu, către prânz, bea Bloody Mary cu ouă fierte, cerea uneori cotlete de miel. Dar preferatele ei erau spaghetele cu sos de roşii. Şi cu şampanie Piper-Heidsieck", îşi aminteşte Lena. Suficient pentru a face să pleznească legendarii ei pantaloni şi cămăşile de mătase albă pe care le înnoda în talie. Nici astăzi, cu balerini sau cu tocuri ascuţite, nu se mai întâlneşte ceva atât de sexy.

Arthur Miller şi Marilyn Monroe, la premiera filmului The Prince and the Showgirl

Lena Pepitone rememorează crizele de plâns şi teribila singurătate a actriţei în acest menaj, tentativele ei lipsite de succes de a-l face pe Arthur Miller să iasă din vizuina lui. „M-am îndrăgostit întotdeauna de bărbaţi cărora le puteam vorbi despre mine... Şi care sfârşeau prin a-mi spune să tac", afirma Marilyn cu tristeţe.

Cu Joe DiMaggio

Deşi complementari, deşi iubindu-se cu adevărat, el fiind fascinat de sex-appeal-lul ei, de francheţea şi libertatea ei, mariajul nu putea rezista. Miller a adaptat pentru ea piesa „Dezaxaţii". Ecranizarea ei a consacrat şi despărţirea lor, la începtul anului 1961. Pentru Arthur Miller, care îşi părăsise soţia şi doi copii pentru ea, era al doilea divorţ. Pentru Marilyn, care în cei cinci ani de convieţuire cu el pierduse două sarcini, era al treilea. I-au rămas prietenii-amanţi de totdeauna, printre care se numărau Frank Sinatra şi John DiMaggio, fostul soţ, campionul de base-ball, un macho italian care nu pricepea nimic din cinema şi pe care Marilyn a regretat mereu că l-a părăsit, pentru că el nu dorea o soţie actriţă.

Scenă din filmul The Prince and the Showgirl. Alături de Laurence Olivier

Torturată de contradicţiile sale, Marilyn constata cu fatalism: „Sunt instabilă, ştiu. Aş vrea să găsesc dragostea, dar sacrific totul carierei mele. Aş vrea să interpretez marile personaje, dar sunt incapabilă să-mi memorez textele. Sunt un star, dar studiourile mă urăsc...".

Acest personaj emblematic a făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi vedea numele gravat pe Walk of Fame, deşi a detestat Hollywood-ul şi rolurile care i-au fost atribuite. Visul ei era să joace personaje aristocratice, ca Vivien Leigh. Era desigur departe de aceasta. Dar dacă, astăzi, o comparăm cu alte figuri legendare, ca Greta Garbo, Marlene Dietrich, Rita Hayworth, Jayne Mansfield, Lana Turner, constatăm că ea le depăşeşte. În rochii din anii '50, ca în „Mad Men", are un nu-ştiu-ce atemporal. O spontaneitate, o feminitate toridă, blândă şi poznaş demodată în acelaşi timp, pe care şi astăzi actriţele încearcă s-o copieze, scrisese despre ea, în „Paris Match", Catherine Schwab. Marilyn era autentică în simplitatea ei. Mai mult decât trupul ei magnific, privitorul este bulversat de inocenţa figurii. Conştientă de dezechilibrele sale, de imaturitatea ei afectivă, a trăit tot timpul cu o spaimă cumplită: „Şi dacă aş înnebuni ca mama mea?". Monroe s-a întors la Hollywood pentru a relua filmările la pelicula „Something's Got to Give". În mai 1962, Monroe şi-a făcut ultima apariţie publică importantă, cântând „Happy Birthday, Mr. President", în cadrul unei petreceri televizate făcute în cinstea preşedintelui american John F. Kennedy. După filmările care sunt considerate ca fiind primele scene nud ale unei celebrităţi, apariţiile lui Monroe au devenit şi mai puţin frecvente din cauza problemelor de sănătate. A murit, la 5 august 1962, singură în vila sa din Los Angeles.

Tatăl lui Marilyn şi-a urmărit fiica devenind o legendă, fără să apară niciodată

Monroe nud în ultimul său film, Something's Got to Give

La 11 februarie 1981 murea, la River County Hospital din Los Angeles, Martin Edward Mortenson, în vârstă de 83 de ani. După unele informaţii, era tatăl lui Marilyn Monroe. Veste surprinzătoare. Toată lumea cunoaşte legenda lui Marilyn, povestea despre mama ei schizofrenică, internată în 1935 într-o clinică de psihiatrie, copilăria nefericită a actriţei, desfăşurată între orfelinate şi familii de adopţie, şi despre un tată pe care nu l-a cunoscut niciodată, mort într-un accident de maşină când ea era încă în faşă.

În filmul lui Billy Wilder, Şapte ani de căsnicie

Fost angajat al companiei de gaz din Los Angeles, Mortenson a părăsit, în august 1980, apartamentul său din Pasadena pentru a se instala în Mirna Loma, într-o frumoasă casă pentru pensionari, cu piscină şi teren de golf, la 100 de kilometri de Los Angeles. Joan Craig, directoarea instituţiei, care i-a închiriat contra sumei de 100 de dolari o garsonieră într-un bungalou pe care îl împărţea cu alţi locatari, a fost şocată când, nu cu mult timp înainte de moarte, Mortenson a venit la ea. „Avea nevoie de linişte şi dorea să se instaleze la noi. Era un om obosit de viaţă şi de oameni. Un om rănit. În cursul conversaţiei, mi-a spus, confidenţial, că era tatăl lui Marilyn Monroe şi că avea toate dovezile necesare pentru a o dovedi. Când ea era mică, mama ei, Gladys, pe care el o părăsise, l-a pus să jure că nu-şi va dezvălui niciodată paternitatea. Mărturisesc că nu l-am crezut, dar era atât de drăguţ încât m-am prefăcut că îl cred". În garsoniera lui s-au găsit, pe o etajeră din lemn, mai multe cărţi despre Marilyn, discurile înregistrate de ea în anii 50, în ambalajul original ce nu fusese nici măcar desfăcut, tăieturi din ziarele şi revistele epocii. Toate pasajele referitoare la originea şi motivele sinuciderii ei erau adnotate.

Laurence Olivier şi Marilyn Monroe

În biografia „Marilyn Monroe", din 1960, Maurice Zolotow povesteşte că Marilyn n-a fost niciodată convinsă că versiunea mamei sale era reală. „Mama mi-a spus întodeauna că tata a fost ucis într-un accident de maşină. Dar n-a crezut-o niciodată. Cred că aveam 8 ani, când m-a dus într-o cameră mică, mobilată, în care locuia. M-a pus să stau pe un scaun şi mi-a arătat fotografia unui bărbat, agăţată pe perete. Purta o pălărie moale, avea o mică mustaţă şi surâdea. Semăna puţin cu Clark Gable, puternic şi viril".

Cu câteva săptămâni înainte de moartea sa, Mortenson i-a mărturisit doctorului Victor Herlacher, care îl îngrijea, că este tatăl lui Marilyn Monroe. Dar numai Thomas Burnes, prietenul lui de 40 de ani, de la compania de gaz, ştiuse întotdeauna secretul. Acesta, foarte emoţionat de dispariţia vechiului prieten, i-a povestit jurnalistului Dany Jucaud despre omul pudic şi introvertit care şi-a petrecut existenţa urmărind de la distanţă cum fiica lui devine o legendă, fără a îndrăzni niciodată să se manifeste. Avea tot timpul la el o fotografie în care apărea ţinând în braţe un copil mic. După moartea lui Marilyn, Mortenson s-a închis în el. În camera sa au fost găsite actul de naştere al lui Marilyn, certificatul de căsătorie cu mama acesteia, datată 1924, şi cel de divorţ din 1927, care, expertizate, s-au dovedit a fi autentice.

Marilyn, o legendă vie

Monroe în How to Marry a Millionaire

Mai multe actriţe renumite au încarnat-o pe Marilyn în filme cu mare succes de public şi de critică. Michelle Williams o interpretează pe actriţa şi pe femeia Marilyn în „My Week with Marilyn" (Săptămâna mea cu Marilyn), lansat pe ecrane în primăvara anului trecut, ajuns în această lună şi în cinematografele româneşti.

Nerecunoscută încă de critică, Monroe a fost prima femeie care şi-a deschis propria casă de producţie, împreună cu prietenul său, fotograful Milton H. Greene. „Marilyn Monroe Productions" a lansat primul său film, „The Prince and the Showgirl", care a stârnit reacţii diferite, în 1957. Pe lângă funcţia de producător executiv pentru acest film, ea a jucat alături de celebrul actor britanic Laurence Olivier, care a fost şi regizorul peliculei. Din păcate, atracţia dintre cei doi lipsea, lucru care nu era tocmai surprinzător, având în vedere concepţia lui Olivier despre comportamentul "neprofesional" al lui Monroe. Interpretarea compozitoarei Elsie Marina a fost considerată de primă mână de către criticii vremii, mai ales în Europa, unde Marilyn Monroe a primit un „David di Donatello", în Italia, şi un premiu „Crystal Star" în Franţa. Mai mult, actriţa a fost nominalizată la Premiile BAFTA.

Filmul a fost turnat în vara anului 1956, când Marilyn Monroe, aflată în luna de miere cu noul său soţ, dramaturgul Arthur Miller, vine în Anglia pentru prima dată. În aceeaşi vară, tânărul Colin Clark pune pentru prima dată piciorul pe un platou de filmare. Proaspăt absolvent de Oxford, Clark aspiră să lucreze în industria filmului şi este angajat la producţia peliculei "The Prince and the Showgirl". Patruzeci de ani mai târziu, Colin Clark rememorează experienţa sa de şase luni la filmări într-o carte de memorii, intitulată "The Prince, the Showgirl and Me". Filmul, pentru care Michelle Williams a fost nominalizată la Premiile Oscar, este ecranizarea acestui volum.

Sex-simbolul hollywoodian

"Marilyn este o icoană şi trebuie să recunosc că nu am mai fost niciodată atât de afectată de frumuseţea unei persoane, cum am fost când am început să petrec atât de mult timp cu ea. Cred că a fost o femeie incredibil de inteligentă, dar puţin copilăroasă. A avut mereu control absolut asupra propriei imagini şi a ceea ce lumea ştie despre ea - imaginile pe care le ştim, interviurile pe care le-a dat au fost aspru controlate", o caracterizează Michelle Williams pe divă.

Bruneta Penelope Cruz a fost metamorfozată în blondă platinată, amintind de Marilyn, de către Pedro Almodovar, în „Etreintes Brisées", din 2009, peliculă fără legătură, de altfel, cu Monroe. Scarlett Johansson devine Marilyn într-o reclamă pentru „Dolce&Gabbana". Madonna şi Paris Hilton nu ratează nici ele ocazia de a poza în senzuala stea hollywoodiană.

Şi, desigur, lista celor fascinaţi peste ani de contradictoria şi strania divă hollywoodiană ar putea continua pe pagini întregi, de la artiştii şi fotografii care i-au imortalizat chipul, ca Warhol, Allen Jones, Peter Blake, Richard Avedon, Bert Stern, Henri Cartier-Bresson, la autorii de cărţi, ca Eve Arnold, cu „Marilyn Monroe", Truman Capote, cu „Music for Chameleons", Andre de Dienes cu „Marilyn, Mon Amour", Barbara Leaming, cu „Marilyn Monroe", Joyce Carol Oates cu „Blonde", Donald Spoto cu „Marilyn Monroe: The Biography"...