„Avem o întreagă ‘armată’ în slujba Moscovei!”

Se vede tot mai în ceaţă Uniunea Europeană? S-a dus pe apa sâmbetei democraţia din Basarabia?

Ce s-a întâmplat acum în Parlament bineînţeles că i-a contrariat şi pe oficialii europeni, şi pe cei de la Bucureşti şi pe cei de la Washington, dar slavă Domnului că mai avem încă instituţii care corespund statului de drept, şi am în vedere Curtea Constituţională, care poate demonta acţiunile nedemocratice ale unor grupuri de interese.

Aţi declarat recent că preşedintele a scuipat pe democraţie. Care sunt de fapt mişcările de „trupe” pe scena politică?

Din păcate, preşedintele este niţel dirijat, nu este echidistant şi departe de a fi susţinătorul partidelor democratice care l-au pus în funcţie. A avut şi o întâlnire secretă cu şapte „rătăciţi” din partid, informatori dirijaţi…

De la Moscova?

Şi de Vlad Filat, şi de la Moscova şi de propriile interese… De ce a trebuit o întâlnire pe ascuns, fără presă, fără nimic? Asta înseamnă că preşedintele a contribuit la dezbinarea Partidului Liberal, ceea ce nu-i face cinste, pentru că liberalii l-au votat, nu cei şapte, eu l-am înscris în listă, iar acum vine şi loveşte pe la spate, împarte partidul în două, culmea, el ca preşedinte. Unde sunt ruşinea şi obrazul, educaţia şi Constituţia până la urmă?

A trădat cauza românească?

Ce se întâmplă? Atunci când promovează nişte legi în cârdăşie cu – nici nu ştiu cum să-i numesc – trădători, pentru a compromite, a distruge Partidul Liberal, atunci acţionezi împotriva cauzei româneşti, pentru că Partidul Liberal este un partid care promovează deschis adevărul. Când eu am fost preşedinte interimar, am spus-o răspicat că sunt român şi sunt unionist. Şi-atunci nu vă este clar cine sunt cei care lovesc acum în partid şi fac jocul Moscovei? Şi poţi tu să declari orice, pentru că până la urmă vorbele trebuie să corespundă faptelor. Că din ’88 încoace mai mult se vorbeşte. Şi cine vorbeşte acum în numele partidului? Nişte trădători care au fost excluşi, care nu mai reprezintă nimic.

Şi cine a produs tot acest scandal?

Este mâna domnului Filat (n.r. – liderul PLDM). A denunţat acordul de formare a majorităţii parlamentare între trei partide pe 13 la ora 13 în 2013, cifra neagră pentru noi, pentru că primele deportări au fost pe 13 iunie 1941, iar fratele meu a fost judecat în ’72 la 13 iulie şi-a murit în 2000 pe 13 noiembrie la ora 13, cifrele acestea nu chiar întâmplătoare.

În cazul în care vor avea câştig de cauză, cum credeţi că se vor poziţiona faţă de România cei pe care-i numiţi complotişti, că şi povestea cu Unirea parcă este tot mai departe?

Am un material postat pe blogul personal, dedicat Podului de Flori. Credeam foarte tare în această posibilitate în anii ’80-’90, că o vom putea face noi „tăind” în stânga şi-n dreapta, dar nu este aşa. Unirea este o problemă mai complicată şi mai delicată, care ţine de timp şi de noi, de moldoveni, pentru că avem o întreagă „armată” în slujba Moscovei care lucrează împotriva adevărului. A denunţat Filat acordul aşa cum a făcut şi parlamentul când a dat jos guvernul Sturza, în momente în care se trecea la acţiuni democratice concrete. Dar, încet-încet, parcă lucrurile se pun la locul lor. Este încă posibilă refacerea alianţei democratice, aşa cum a fost în 2009 şi 2010, după alegerile parlamentare. Se mai poartă discuţii… O să vedem!

Aveţi noroc cu o Curte Constituţională, care, spre deosebire de cea din România, este formată din specialişti şi nu este „asamblată” politic…

Da, în sfârşit avem o Curte Constituţională formată din specialişti în drept constituţional, judecători independenţi, în afara politicii, avem un fost judecător la CEDO şi un preşedinte tânăr, energic, care a făcut carte la Iaşi – Alexandru Tănase, avem mare noroc cu o Curte independentă, că altfel se ducea totul pe apa sâmbetei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marcel Barbatei 218 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.