Averi uriaşe strânse din salariu de şefii Poliţiei Bistriţa-Năsăud, cei trei au fost ARESTAȚI

Cei trei şefi ai Poliţiei din Bistriţa Năsăud, reţinuţi marţi de procurorii DNA pentru fapte de corupţie, deţin numeroase proprietăţi, vile, case de vacanţă şi autoturisme, deşi în declaraţiile de avere nu precizează alte venituri în afară de cele salariale, notează Mediafax în pagina sa electronică.

IOAN OVIDIU MUREŞAN. Potrivit declaraţiei de avere, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, şeful Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, deţine o casă de 280 de metri pătraţi şi un teren intravilan de 300 de metri pătraţi la Bistriţa, obţinut prin donaţie (nu e precizat donatorul). De asemenea, comisarul şef deţine, împreună cu soţia sa, care este funcţionar public la Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, trei autoturisme de lux: BMW 320 (2008), BMW X3 (2011) şi Toyota RAV 4 (1996). În anul 2013, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan a avut un venit de 79.934 de lei, iar soţia sa 63.903 de lei.

LEON ANTON CLOŞCĂ. În ceea ce îl priveşte, comisarul şef Leon Anton Cloşcă, şeful Poliţiei Năsăud, deţine 7.000 de metri pătraţi, intravilan, în comuna Dumitra, 1.200 mp în intravilan în comuna Ilva Mică şi un teren agricol de 7.200 mp în satul Tărpiu. Şeful Poliţiei Năsăud mai are trei case, dintre care două (una de 81 mp, alta de 110 mp) în comuna Salva, şi una de 115 mp (cumpărată în anul 2014) în comuna Ilva Mică. La capitolul maşini, comisarul şef Cloşcă bifează un Volkswagen Passat (2003) şi un Opel Frontera (1994). În anul 2013, şeful Poliţiei Năsăud a câştigat 50.593 lei din salariu, iar soţia sa, angajată a Parchetului Judecătoriei Năsăud, 31.742 de lei.

ROBERTO HASNĂŞ. Comisarul şef Roberto Hasnăş, şeful Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, deţine un teren de 1000 mp în Bistriţa (intravilan), un teren agricol de 1,3 hectare în comuna Livezile, 2.000 mp în extravilan pe Drumul Sigmirului (zonă rezidenţială a Bistriţei, respectiv 600 mp în zona de agrement de la Piatra Fântânele. Are o casă de vacanţă de 100 mp la Piatra Fântânele şi alta de 200 mp în Bistriţa. Împreună cu soţia sa, consilier la cabinetul preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, comisarul şef deţine două maşini: Renault Velsatis (2003) şi Mercedes Benz (2008). În 2013, Roberto Hasnăş a avut venituri din salariu de 80.734 de lei, iar soţia sa 39.058 de lei. La capitolul venituri s-au adăugat cei 4.698 de lei primiţi ca indemnizaţie cuvenită în calitatea de membru în Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Bistriţa-Năsăud.

Șeful Poliției Bistrița-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureșan, șeful Poliției Rutiere, Roberto Hasnăș și șeful Poliței Năsăud, Leon Anton Cloșca, au fost reținuți de procurorii DNA, fiind acuzați ca au pretins și primit, in mod repetat, bani sau bunuri pentru a trece cu vederea nereguli constatate în teren.

ACTUALIZARE: Şeful Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Ioan Ovidiu Mureşan, şeful Poliţiei Rutiere, Roberto Hasnăş, şi şeful Poliţiei Năsăud, Leon Anton Cloşcă, reţinuţi pentru abuz în serviciu, au fost arestaţi preventiv, marţi seară, pe 30 de zile, de către magistraţii Tribunalului Cluj, conform Mediafax.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.