Există un concept teologic vechi, acum aproape uitat, prezent atât în religia ebraică şi în cea creştină, cât şi în cea musulmană, ataşat unui element comun tuturor oamenilor, care ne leagă, făcându-ne să nu fim atât de diferiţi, dar care are şi menirea de a ne elibera. Este vorba de “parakletos”. Deşi se originează în religie şi în teologie, parakletos nu este un concept pe de-a-ntregul religios. Este o idee care denumeşte un atribut tipic uman care se regăseşte peste tot în viaţa de zi cu zi a omului actual. Aşa îşi defineşte avocatul Gheorghe Piperea titlul ultimei cărţi, “Parakletos”, apărută la Editura. C.H. Beck. Autorul ţine să atragă atenţia în “pseudo-postfaţă” că lucrarea nu trebuie citită ca o naraţiune, pentru că nu are un fir epic, nu este o carte despre creştinism, nu este o carte de drept. Este o carte cu un plan în jurul căruia pivotează, este despre om, deşi nu este una de antropologie, este o carte despre trezire.
“Parakletos” reuneşte o serie de articole şi eseuri pe care avocatul Piperea le-a scris şi publicat în ultimii opt ani de zile, revăzute şi restilizate, precum şi o parte de texte noi, nepublicate încă. Avocatul Gheorghe Piperea este foarte cunoscut în spaţiul public, fiind autorul unor reuşite în justiţie în chestiunea clauzelor abuzive din contractele de credit. Piperea este creatorul conceptului de proces colectiv de tip class-action în România, el şi colaboratorii săi fiind şi cei care au pus în lucru acest concept în planul jurisprudenţei şi al contractelor-tip sau al operei de legiferare ulterioară.
Planul cărţii este descifrat de autor în câteva cuvinte: “Ceea ce vreau să văd sunt oamenii inspiraţi de ceilalţi. Nu de reclame, nu de PR, nu de viespi. De ceilalţi oameni. Suntem capabili de lucruri uimitoare. Împreună putem schimba cursul istoriei planificate de overlorzi. Acesta este «planul» acestei cărţi, acesta este argumentul”. Cine sunt aceşti overlorzi? “Există oameni sau entităţi create de oameni care se comportă cu semenii lor aşa cum se comportă sepiile cu prăzile lor. Sunt generatori de haos, stare din care se hrănesc, profitând de tulburarea emoţională a oamenilor aruncaţi în haos. Există oameni, semeni de-ai noştri, care consideră că umanitatea, în ansamblul său, este duşmanul planetei. Haosul este, pentru ei, necesara restartare a lumii. Uitaţi-vă pe feţele zâmbitoare ale contractorilor armatei americane care descind în ţări nedemocratice pentur a aduce cu ei visul american. Uitaţi-vă pe feţele zâmbitoare ale mandatarilor troicii care impun Greciei măsuri dure de austeritate, pregătind terenul pentru a privatiza pe nimic şi fără licitaţie a porturilor, a aeroporturilor şi a insulelor greceşti. Uitaţi-vă pe feţele bancherilor care, în timp ce vă asigură în scris că pun mare preţ pe relaţia personală cu clienţii şi îi respectă, vă execută silit casele sau vă vând la pachet colectorilor de creanţe. Aceşti vătafi zâmbitori şi bine hrăniţi au stăpânii lor – overlorzii sistemului, cei aflaţi în vârful piramidei şi a lanţului trofic, proprietarii corporaţiilor multinaţionale. De pe acest summit ei, overlorzii, au decretat că populaţia de 7 miliarde de persoane a planetei trebuie redusă la un ideal de 10%. Până la atingerea acestui ideal, cei de la baza piramidei trebuie controlaţi, iar dacă războiul permanent este bun pentru asta, atunci va fi război. Şi haos”, scrie în Piperea în Argument.
Şi aici intervine acel “parakletos”, o persoană care îţi se oferă ca aliat într-o luptă pe care nu o poţi câştiga de unul singur, o persoaneă care îţi ia apărarea când nmeni altcineva nu îţi mai este alături. Poate fi vorba de un doctor, de un învăţător, un părinte, un simplu prieten sau chiar un binefăcător anonim. “Toţi aceştia fiind acolo, lângă tine, atunci când ai nevoie de un aliat. Oricare dintre aceştia este un parakletos”, spune Piperea în cartea sa.
Anul zero al erei overlorzilor începe din 11 septembrie 2001, când au căzut turnurile gemene de la World Trade Center din New York. Războaiele ulterioare din Afganistan şi Irak au fost oportunităţi pentru overlorzi. Distrugerea “creatoare”, şocul şi evlavia au fost urmate de terapia de şoc, ceea ce a făcut loc, ulterior, exploatării nestingherite a oprtunităţilor acestui nou început consecutiv dezastrelor. Corporaţia a devenit un scop, de atunci, scrie Piperea. Statul a devenit corporaţie, statul s-a îndatorat corporaţiei-scop. Iar aceasta din urmă este acum cea care pune condiţiile, astfel că statul-corporaţie, ca şi indivizi, nu mai sunt liberi, ci înlănţuiţi, dependenţi. În această stare de dependenţă, statul şi indivizii au fost determinaţi să creadă şi să aimileze ideea privatizării şi a socializării pierderilor. Corporaţia scop este una de tip feudal, organizată ca în Evul Mediu, la vârf sunt suzeranii (overlorzii), după care urmează vasalii, lorzii războiului, vătafii, clerul, breslaşii şi, la baza piramidei, iobagii. „Cei de la bază, ci 90% care trebuie să piară pentru a vindeca pământul, suntem noi.”
Cele 464 de pagini ale cărţii se parcurg repede şi de multe ori ideile şi teoriile comentate în această lucrare pot părea nebuneşti, după cum recunoaşte însuşi autorul în cele câteva cuvinte care introduc partea a III-a, cu texte nepublicate până azi.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.