Avocatul Poporului, verificări în cazul Pungești

Instituția Avocatul Poporului anunță, printr-un comunicat, că s-a sesizat din oficiu în legătură cu situația de la Pungeşti şi cu evenimentele petrecute pe raza acestei localități, cu prilejul recentelor proteste.

„(…) reprezentanții instituției Avocatul Poporului s-au deplasat în comuna Pungești, unde au discutat cu oficialitățile din cadrul primăriei. De asemenea, au fost inițiate întâlniri cu reprezentanții Jandarmeriei și urmează să aibă loc discuții cu participanții la protest. Verificările sunt în curs de desfășurare, iar concluziile vor fi aduse la cunoștința opiniei publice”, se precizează în comunicatul citat semnat de purtătorul de cuvânt al Avocatului Poporului, Matei Vîrtosu.

Zilele trecute, Jandarmeria a precizat că este prezentă în continuare în Pungești, „pentru asigurarea unui climat de normalitate, prevenirea oricăror incidente ce pot duce la tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și intervenția fermă în situațiile în care se încalcă legea”.

Pe de altă parte, Poliţia Vaslui a constituit o „zonă specială de siguranţă” în localităţile Siliştea şi Pungeşti, după protestele faţă de explorarea gazelor de şist în zonă de către compania americană Chevron.

Cererea de ridicare a restricţiilor de circulaţie instituite, formulată de un reprezentant al protestatarilor, a fost respinsă, joi, de Judecătoria Vaslui.

Protestele din Vaslui s-au soldat cu violențe între manifestanţi și forţele de ordine. Mai mulți cetățeni din comuna vasluiană Pungești au susținut că reprezentanții Jandarmeriei comit o serie întreagă de abuzuri și că oamenii nu sunt lăsați să iasă din case fără să fie percheziționați și chestionați. De cealaltă parte, Jandarmeria a susţinut de fiecare dată că nici vorbă de abuzuri.

Un protestatar scrie pe pagina de Facebook „Rezistenţa Pungeşti”: „Am fost Arestat pentru că Strigam: Eliberaţii, Fără Violenţă, Jos Guvernul, De ce îi apăraţi pe infractori, Nu Otrăvii, Nu gazelor de şist, Arestaţi-l pe Primarul Infractor! Jos Mafia şi Corupţia!
Cerem Anchetarea Torţionarilor! E România Noastră! Uniţi Salvăm Toată România!”


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.