Azay-le-Rideau, culisele unei renaşteri de pe Loara de poveste

Valea Loarei este plină de castele parcă desprinse din cărţile de poveşti, cu oraşe ce poartă patina timpului, faimoase castele înşiruite ca o salbă de perle într-un ţinut atât de liniştit. De fapt, itinerarul castelelor de pe Valea Loarei se citeşte ca paginile unei poveşti de Perrault, fiind ilustrat de aşezăminte legendare, ca Azay-le-Rideau, Chenonceaux, Villandry şi Ussé, acesta din urmă fiind castelul care l-a inspirat pe Perrault să scrie Frumoasa din pădurea adormită.

Situat într-o vâlcea de pe malurile râului Indre, Azay-le-Rideau este faimos pentru palatal său cu ziduri albe, în stil renascentist, numit de Balzac un ”diamant faţetat”.

Castelul oglindit în râul Indre

Castelul Azay-le-Rideau a fost creat ca un castel de poveşti. Atunci când a fost construit, în epoca Renaşterii, trezorierul Gillles Berthelot a decis să adauge turnuri înalte în colţuri şi un şanţ cu apă pentru a aminti trecutul seniorial îndepărtat, când cavalerismul era în floare şi cele două familii, Azay şi Ridel, stăpâneau zona.

Castelul şi parcul său

Timp de secole, castelul a trecut de la un proprietar la altul până când, în cele din urmă, a fost cumpărat de stat în 1905. Deşi interiorul conţinea un amestec interesant de mobilier şi lucrări de artă, una dintre camere este un omagiu adus Marchizului de Biencourt, care, la începutul secolului al XX-lea, a deschis drumul în renovarea interioarelor într-un stil somptuos, deşi multe dintre mobilele sale elegante au fost vândute ulterior.

Pe terenurile castelului au loc spectacole de sunet şi lumină, pline de imaginaţie.

Camera albastră

În timp ce parcul şi-a regăsit întreaga splendoare, castelul Azay-le-Rideau dispare parţial sub eşafodajul schelelor pentru restaurare. Ridicat în inima fermecătoruluisat Azay-le-Rideau, castelul fortificat de pe malul râului Indre a căpătat aparenţa sa renascentistă în 1518, graţie lucrărilor iniţiate de trezorierul lui Francisc I, Gilles Berthelot, şi de soţia sa, Philippe Lesbahy. El a fost restaurat şi mărit în secolul al XIX-lea de familia Biencourt. Proprietară a locului între 1791 şi 1902, aceasta a transformat preeria mlăştinoasă într-un parc în stil englezesc, agrementat cu oglinzi de apă. Deşi cu un mare potenţial, castelul şi-a văzut strălucirea şi aura întunecându-se puţin câte puţin: în 10 ani, el a suferit o scădere a frecventării importantă, trecând de la 440.000 la 300.000 de vizitatori pe an.

Camera lui Philippe Lesbahy

Preşedintele Comisiei Naţionale a Monumentelor, Philippe Bélaval, a subliniat faptul că, din cauza stării generale proaste, accentuată şi de restaurarea din 2002 a scării de onoare, una dintre primele scări drepte în stil italienesc construite în Franţa, construcţia, descrisă de Balzac drept “un diamant brut şlefuit în faţete de Indre”, nu mai corespunde viziunii idilice înscrise în imaginarul colectiv.

Piesă de mobilier din castel

A început deci o vastă operaţie de restaurare la începutul lunii ianuarie a acestui an, cu un buget prevăzut de aproape 20 de milioane de euro. Operaţia implică 30 de tone de eşafodaj, 75 de tone de ardezie, 99 de metri de plăci de plumb, intervenţii pe 5.425 de metri pătraţi de faţadă şi 10.000 de bulbi plantaţi.

Apartamentul lui Philippe Lesbahy

Încă o dată CMN mizează pe mecenatul participativ, dar campania de crowdfounding nu va fi lansată decât la toamnă. Pentru moment, parcul a făcut obiectul unei importante refaceri. În parcul castelului, cu o suprafaţă de 7 hectare, au fost replantaţi 250 de arbori şi arbuşti. A fost reînnoită peluza, iar florile vor bucura privirea de-a lungul anotimpurilor: narcise galbene, trandafiri, lavandă… Castelul este încadrat de 6 grădini spectaculoase, fiecare fiind dedicată unei teme, printre care, Eleganţa, Liniştea, Abundenţa

Intervenţia omului este însă minimală pe insula Rémonière, clasată Natura 2000. Accesibilă vizitatorilor, această insuliţă naturală oferă un punct de privire seducător asupra castelului.

În inima şantierului

Curtea interioară a castelului

Interiorul castelului rămâne accesibil în timpul lucrărilor, de la piesele de la parter, amenajate ca un spaţiu confortabil şi luxos în secolul al XIX-lea, până la mansarda deschisă vizitării în 2011, trecând prin încăperile de la etaje care adăpostesc mobile, picturi şi tapiserii renascentiste. Trebuie amintit că acest castel fusese gândit iniţial ca un muzeu al Renaşterii, înainte ca Ecouen să preia ideea în 1977.

Mansarda castelului în timpul lucrului

Restaurarea face parte integrantă din vizită. Panourilor didactice ce retrasează la exterior marile etape ale şantierului li se adaugă vizite ghidate şi expoziţia Ce este acest şantier! Culisele unei renaşteri. Machete, obiecte şi fotografii evocă construirea castelului, prezentând organizarea camerelor şi intervenţiile diferitelor tipuri de meserii. “Vorbim fără încetare despre excepţia franceză, despre patrimoniu şi restaurare; ni s-a părut potrivit să arătăm concret vizitatorilor ce acoperă în Franţa aceste noţiuni”, sublinia administratoarea locului, Chrystelle Laurent-Rogowski, adăugând: “Ne adresăm în egală măsură francezilor şi străinilor care reprezintă 40% din vizitatorii noştri”. Primele luni sunt edificatoare, dat fiind că frecventarea a rămas relativ stabilă în raport cu anul trecut.

O navă din lemn şi piatră

În interior sălile sunt elegant finisate

Prudenţa şi respectul faţă de vechea construcţie sunt cuvintele de ordine ale acestei restaurări care beneficiază de părerile unui consiliu ştiinific, dintre membrii căruia să-i amintim pe Thierry Crépin-Leblond, directorul Muzeului din Ecouen, şi pe profesorul Jean Guillaume.

Etapa cea mai impresionantă a lucrărilor se derulează în mansardă, sub “umbrela” care acoperă în totalitate şantierul. Publicul îi poate observa acolo de aproape pe meşteri la lucru, protejaţi de o cuşcă de plexiglas. Uimitoare navă de lemn, şarpanta din stejar, terminată către 1522, prezintă o remarcabilă stare de conservare. Mari mâncători de insecte, liliecii mari care şi-au stabilit aici domiciliul fac obiectul unei atenţii speciale. Intervenţiile asupra şarpantei sunt, în consecinţă, minime, constând în înlocuirea a 50 de metri cubi de lemn. În schimb, acoperişul din ardezie, înlăturat parţial în timpul secolului trecut, va fi refăcut în întregime.

Mica sufragerie

CNM s-a confruntat cu o problemă majoră pentru că meşterii în ardezie din Angers care furnizează ardezia de tip “monumente istorice” şi-au încetat activitatea de ceva timp. În Franţa, filoanele nu mai sunt suficiente pentru un şantier de asemenea anvergură, care are nevoie de 75 de tone, şi, în curând, castelul va fi acoperit cu ardezie din Galicia. S-a instaurat o metodă de control foarte strict, încă din momentul ofertei, şi vor fi făcute verificări tot timpul şantierului în ceea ce priveşte calitatea ardeziei furnizate, constând în examene petrografice prin difracţia razelor X, analiza procentajului în carbonat şi pirită…

Şarpanta din stejar

Eleganţa acoperişului este subliniată de plăcile de plumb policrome care compun o friză ce decorează partea superioară a edificiului şi de decorurile coamei acestuia ale căror siluete cizelate se decupează pe cer. Studiile realizate în timpul lucrărilor vor permite şi stabilirea procesului de restaurare a acestor elemente fragile.

Proiectul de restaurare a castelului

Piatră uşor de prelucrat, extrasă din subsol, tuful, atât de caracteristic Văii Loirei, s-a dovedit prielnic difuzării unui vocabular formal al Renaşterii. Tuful galben şi rezistent a fost folosit pentru părţile de jos ale construcţiei, în timp ce tuful alb, mai fin şi omogen, a fost rezervat părţilor sculptate. Iremediabil deteriorat de ploaie şi de muşchi, el a avut mult de suferit la Azay din cauza prezenţei broaştelor metalice, a mortarului şi a ghipsului adăugate în timpul restaurărilor. Unele elemente au fost refăcute din calcar la începutul secolului trecut, dar cea mai mare parte a sculpturii decorative rămâne autentică.

Scara de onoare văzută dinspre curtea interioară

Conjugând tradiţia şi modernitatea, intervenţia va păstra maximum de autenticitate. În timp ce sculptorii lucrează în tuf cu unelte şi tehnici din secolul al XVI-lea, restaurarea este operată prin curăţare cu laser, microsablaj… Pietrele prea degradate vor fi înlocuite cu altele uscate natural şi prezentând aceeaşi duritate, acelaşi volum şi acelaşi aspect. Ultima etapă a acestei vaste operaţii va fi recondiţionarea vitraliilor, feroneriei şi tâmplăriei. Acestea din urmă vor fi acoperite la exterior cu vopsele artizanale pe bază de pigmenţi naturali, a căror culoare nu se schimbă.

Salamandra lui Francisc I sculptată pe şemineul din Salon

CNM nu se mulţumeşte numai să restaureze şi să deschidă monumentele pentru public. El încearcă să confere viaţă locurilor fără a le transforma totuşi în muzee. Or, Statul a primit în 1905 o cochilie goală, fabuloasa colecţie de opere de artă, portrete şi obiecte, evocată între alţii de Ghidul Loirei şi al Centrului în 1868, fiind dispersată de familia Biencourt, ruinată la sfârşitului secolului al XIX-lea.

Unul dintre saloane cu picturi de epocă

Pentru a remobila castelul, CNM achiziţionează regulat şi se foloseşte în acelaşi timp de fructuoasele parteneriate cu muzeele şi, mai ales, cu Mobilierul Naţional, care va aduce, la sfârşitul şantierului, 80 de mese, mobile de colţ, fotolii, obiecte şi accesorii. Se încearcă o apropiere cât mai mare de amenajarea imaginată, din secolul al XIX-lea, în sălile de la parter, despre care fotografiile vechi şi inventarele făcute după decese au păstrat o mărturie preţioasă.

Sala de biliard cu tapiseriile sale

În sufragerie va putea fi admirată vesela Baccarat recent achiziţionată de CNM, care a aparţinut familiei Biencourt, în timp ce portrete din timpul Renaşterii, asemănătoare celor colecţionate de familie, vor fi etalate în salon.

Şantierul de restaurare

Până atunci, se va putea vizita “camera lui Philippe Lesbahy”, reconstituită în 2013. Mobile şi tablouri din timpul Renaşterii, printre care o frumoasă copie a picturii Adromaca leşinând la aflarea morţii lui Hector, de Primaticcio, atribuită lui Cornelis Van Haarlem, achiziţionată în 2009, reflectă diversele funcţionalităţi ale camerei, care servea în acelaşi timp pentru odihnă, lucru şi primire. Restaurat cu această ocazie, patul cu coloane în stil neo-renascentist de la 1840 a fost decorat cu draperii mătăsoase, cuverturi şi perne ţesute de Casa Prelle din Lyon, în timp ce pereţii au fost decoraţi cu stuf, folosit adesea în timpul Renaşterii pentru calitatea lui de izolator şi capacităţile sanitare.

Restaurări, remobilare şi restituiri se combină astfel cu mare fineţe pentru a reda strălucirea acestei bijuterii arhitectonice din Touraine.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.