Azi şi ieri

De bucurie că nu a ieşit Victor Ponta preşedinte, am decis să nu scriu nimic despre cei 25 de ani care au trecut de la ceea ce numim revoluţia din decembrie 1989. Ne-a trecut din nou glonţul pe lângă ureche! M-am bucurat şi am devenit optimist, pentru că ziua în care Klaus Iohannis depunea jurământul în faţa Parlamentului României a coincis cu ziua în care o mână de români au strigat şi la Bucureşti, acum 25 de ani, “Jos Ceauşescu!”.

Astăzi însă am citit într-un ziar elveţian, “Le Temps”, un articol despre revoluţia română în care era citat Petre Roman şi m-am enervat. Mai ales că fostul prim-ministru, “emanat” în decembrie 1989, e membru în partidul din care provine noul preşedinte al României. Adică a închis cercul: de la PCR la FSN la FDSN la PD şi, trecând prin Partidul Pensionarilor, la PNL… Deşi are vârsta foştilor colegi de partid, Petre Roman şi-a regăsit tinereţea în sticla cu vopsea de păr şi încearcă să rescrie istoria profitând de faptul că, încetul cu încetul, au dispărut martorii, revoluţionarii care au construit baricada de la “Intercontinental” în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 ca Dan Iosif sau de faptul că nimeni nu are curajul să-i spună în faţă că minte. Citez din ziarul elveţian spusele lui Petre Roman referitoare la acea noapte: “La douăsprezece fără douăzeci eram în jur de 80 pe baricadă când câteva blindate uşoare au început să tragă şi, în câteva minute, zeci de tineri zăceau ucişi”. Adică el, Petre Roman, îndrăzneşte să declare într-un interviu că a fost şi el pe baricada de la “Intercontinental”! Fără nicio ruşine! Ce va mai inventa mâine? Că i-a condus pe acei tineri în lupta cu blindatele? În primăvara lui 1991, când l-am dus de mână la revista “Time” — unde lucram — ca să dea un interviu, n-a îndrăznit să mintă în halul ăsta în prezenţa mea. “Le Temps” citează în continuare din povestirea faptelor petrecute a doua zi, pe 22 decembrie: “M-am întâlnit din întâmplare cu câţiva dintre studenţii mei animaţi de febra libertăţii. Eu nu mai eram profesorul respectat, fizicianul, ci un simplu revoluţionar”. Cum să nu te apuce furia? Nu degeaba îmi spunea Petre Ninosu, pe vremea când eram colegi la Cotroceni, că “dacă îi iei tupeul lui Petre Roman nu mai rămâne nimic din el…”.

Înainte să aflu rezultatul alegerilor prezidenţiale din noiembrie, mă gândeam cu tristeţe că România se află după 25 de ani în acelaşi punct. Mă gândeam la răspunderea pe care o poartă cei care au preluat conducerea ţării după decembrie 1989 în frunte cu Ion Iliescu şi protejatul său Petre Roman. Mă gândeam la toată această mistificare… În fond, până şi eu, care, în decembrie 1989, locuiam la New York de 18 ani, auzisem că, dacă este doborât Ceauşescu, la conducerea României va veni Ion Iliescu. Dar nimeni dintre cei care au fost implicaţi în complotul pus la cale de marile puteri ale lumii cu acceptul Uniunii Sovietice nu vorbea despre asta, iar eu cred că nu din motive de siguranţă, ci pentru că se încerca demarcarea lui Iliescu, ce trebuia să apară un “emanat” al revoluţiei.

În fapt însă, Iliescu a făcut un pact cu unii dintre oamenii Securităţii. I-a lăsat în pace, iar ei l-au lăsat la putere. În timp ce Iliescu trăgea sforile la Cotroceni, ei s-au pus pe treabă, au investit “banii lui Ceauşescu” şi au adunat averi, pentru că ştiau că, inevitabil, puterea economică le va aduce, la un moment dat, şi puterea politică pe tavă. Iliescu a închis ochii şi a permis jaful după principiul “un sărac şi cu un sărac nu fac un bogat!”. Prin atitudinea lui, Iliescu le-a permis demnitarilor să se îmbogăţească rapid. Nu le-a cerut celor apropiaţi să-şi suflece mânecile şi să îi îndemne şi pe români să muncească. Nu le-a impus să adopte rapid legislaţia necesară reformelor şi să vegheze la respectarea ei, ci a întors capul în faţa abuzurilor comise de guvernanţi şi a ilegalităţilor comise de ei.

În douăzeci şi cinci de ani de aşa-zisă democraţie, în România, partidele şi-au consumat energia pentru a perfecţiona un sistem care să permită înşelarea electoratului şi manipularea voturilor. Asta i-a preocupat, cum să trişeze mai bine! Iliescu şi partidul său, FSN-FDSN-PDSR-PSD, au fost primii care au conceput legile care permiteau frauda: nu s-a dorit sancţionarea celor care, odată ajunşi în parlament, părăseau partidele pe listele cărora fuseseră aleşi, dar continuau să-şi păstreze totuşi locul în legislativ, nu s-au folosit niciodată cărţile de alegători (deşi s-au cheltuit o grămadă de bani pentru ele), nu s-a interzis nici în ziua de azi alegătorilor să voteze în alte localităţi decât cele de domiciliu ca să se poată manevra listele suplimentare pe care aceştia se înscriu. Toate aceste practici, perfect legale în România, care nu se regăsesc în legislaţia nici unui stat care se pretinde civilizat, au permis furtul votului.

Declaraţia pe care a făcut-o tânărul pesedist Victor Ponta, după alegerile prezidenţiale din 2009, rezumă istoria sistemului electoral românesc la care au contribuit toate partidele şi, în primul rând, PDSR-ul lui Ion Iliescu. “Echipa lor a furat mai bine decât a noastră!”, a spus Ponta referindu-se la PDL-ul lui Băsescu şi dovedindu-se un demn urmaş al comuniştilor, care s-au folosit dintotdeauna de şmecherie ca să acapareze şi apoi să se menţină la putere. Comuniştii sunt profesorii tuturor politicienilor români care au creat o legislaţie plină de găuri prin care să se strecoare reuşind să câştige alegerile.

Toţi politicienii români au aparţinut aceluiaşi platou, aceleiaşi farfurii pe care erau desenate secera şi ciocanul. La un moment dat, au dorit să o împartă ca să aibă fiecare bucăţica lui din care să mănânce coliva României, să nu mai fie un singur clan ce se înfruptă. Aşa că au dat cu farfuria de pământ, au spart-o şi fiecare a scris pe ciobul lui ce a vrut: Partidul Liberal, Partidul Ţărănesc, Partidul Social-Democrat. Firmele, denumirile au prea puţină importanţă pentru că toţi provin dintr-un singur partid: Partidul Comunist Român. Chiar dacă nu au fost membri PCR, politicienii de astăzi au crescut într-o epocă în care au fost educaţi de activiştii de partid care erau prezenţi peste tot: în învăţământ, în presă, în cultură, aşa că au fost şi ei deformaţi de această influenţă. Nici unul dintre politicienii care au trăit în România comunistă nu ştia ce înseamnă democraţia şi constat cu durere că au trecut douăzeci şi cinci de ani şi tot nu au învăţat, ba chiar au tendinţa să se întoarcă spre vechile metode ceauşiste, crezând că aplicându-le vor reuşi să se eternizeze în vârful piramidei.

Ion Iliescu este sursa tuturor relelor, iar Traian Băsescu a perfecţionat sistemul, a creat RPR-Republica Procurorilor România, profitând de docilitatea şi conformismul populaţiei. Câţi îşi mai amintesc azi de Liviu Corneliu Babeş, pictorul care a ars ca o torţă în semn de protest în 1987, pe pârtia de schi de la Poiana Braşov? I-au rupt şi crucea care amintea de sacrificiul său. Românilor, mitocănizaţi şi manelizaţi de regimul lui Băsescu, nu le mai pasă. Vom afla vreodată ce rol au jucat “vedetele” din decembrie ‘89? Cum s-au cunoscut protagoniştii? Crede cineva că Iliescu ar fi încredinţat soarta cadavrului tiranului unui individ cunoscut atunci, în zilele acelea fierbinţi? Ce rol au avut cu adevărat Gelu Voican-Voiculescu şi Claudiu Iordache, dispăruţi apoi într-o existenţă discretă, dar loială în umbra lui Ion Iliescu?

Suntem aici, la porţile Orientului. Suntem urmaşi ai Bizanţului, unde conspiraţia era la ea acasă. Acest element levantin a fost prezent în viaţa politică românească de secole. Conspiraţiile au dominat, şi nu regimurile legitim alese. Chiar dacă liderii erau aleşi, alegerile au fost întotdeauna trucate de câţiva indivizi pe care i-aş numi “brokeri” de putere sau “păpuşari” pe româneşte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Eugen Mihaescu 67 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.