Balada lavandei

Alpii oferă vizitatorului un imens teritoriu natural, văi şi platouri, păduri şi poteci, râuri, sate şi cătune. De un albastru indefinit şi indecis, bătând spre nuanţe de mov, întâlnirea cu lavanda este în primul rând vizuală… Apoi, puternic olfactivă. Datorită impactului său deosebit de puternic emoţional, lavanda alunecă de la natural către cultural, în lunile iunie şi iulie, când este înflorită şi întreaga lume vine să o admire în Provence.

Descrisă cândva ca „sufletul regiunii Haute-Provence”, lavanda a colorat platourile înalte şi a adus prosperitate în viaţa satelor, încă din Evul Mediu.

Când spui lavandă, spui parfum. Lavanda, aurul violet. Este culoarea prin excelenţă a peisajelor Provence-lui. Plimbându-mă între Verdon şi Luberon, am descoperit regiunea cea mai iubită de turişti: de la ocrul de Roussillon la galbenul „Florii-soarelui” a lui Van Gogh. Lumina atât de iubită de pictorii de la 1800 oferă cerului un albastru nefiresc. Case din piatră (bastides) apar între portocali, chiparoşi şi grădini îmbrăţişate de măslini seculari. Pieţele sunt sărbători ale simţurilor, o invitaţie de a te pierde în această zonă a legendelor şi a misterelor. La St Rémy de Provence au trăit Nostradamus, scriitorul Frederic Mistral, Cézanne la Aix-en-Provence, apoi Van Gogh, Gauguin, Picasso, scriitori, de la Jean Giono la Peter Mayle, s-au lăsat fermecaţi de frumuseţea Provence-ului, acest pământ rustic.

Lavandă şi nuga… la Montélimar

Florile din Provence sunt ademenitoare prin parfumul lor

În fiecare al doilea weekend din iulie, la Montélimar are loc sărbătoarea lavandei. Sub soarele generos din Provence şi la umbra aborilor seculari, această sărbătoare atrage aproape 40.000 de persoane în jurul unei pieţe pline de arome, ce reuneşte peste 100 de expozanţi.

Timp de două zile, sub „cel mai fumos cer din lume”, după părerea lui Jean-Jacques Rousseau, într-un concert de greieri, cetatea vechilor nobili Adhémar, se umple de parfumul lavandei. Este o ocazie de a vedea sau de a revedea alambicul ambulant al lui André Aubanel distilând după metodele vechi uleiul esenţial al lavandei. Dar şi de a degusta, la 35 sau 40 de grade, o îngheţată „à la lavande” sau omniprezenta nuga.

20 de tone de nuga sunt produse zilnic la Montélimar, care este capitala ei mondială. Reţeta este strictă: apă, zahăr şi albuş de ou în care sunt amestecate migdale prăjite, fistic şi miere de lavandă, fructe confiate, cea care îi dă aroma, totul „copt la 100 de grade”. Povestea spune că trebuie să ne întoarcem în timp la invaziile maure pentru a găsi originile nugalei, iniţial specialitate orientală.

La Montélimar se produc anual 4.000 de tone de nuga. Printre cei 15 fabricanţi ai zonei, industriali sau artizanali, la care lucrează 350 de persoane, mica patiserie din Rucher de Provence, creată în 1938, coace încă produsul în mod tradiţional, în vechi ceaune de aramă.

De la Dieulefit la Poël-Laval, ţinutul „făcut de Dumnezeu”

Cerul se întâlneşte cu campurile de lavandă

Între Dauphiné şi Provence se află Drôme provensal, sau Dieulefit. „Este un ţinut pe care Dumnezeu l-a făcut şi pe care îl veţi iubi ca pe un paradis”, spune legenda. La intrarea în Dieulefit, după ce treci de câmpurile de lavandă, se află un curios defileu de giganţi metalici, statuari şi ruginiţi, dedicaţi fabricării „picodon”-ului, o brânză de capră specifică locului. Ţesători şi sticlari, astăzi dispăruţi, făceau odinioară faima localităţii, alături de olari. Prezenţa carierelor de ocru şi de argilă a făcut din Dieulefit o localitate a ceramiştilor, a căror artă o mai perpetuează încă aproximativ 40 de artizani susţinuţi de „Casa ceramicii”.

Cu 3.200 de locuitori, satul atrage numeroşi turişti prin calitatea microclimatului, dar şi printr-o atmosferă patriarhală. Un fel de „douceur de vivre”. Urcând pe strada principală, cu multele ei magazine şi ateliere de olărie, se ajunge în vechiul oraş medieval, a cărui intrare este păzită de „Turnul cu orologiu”, care măsoară, din secolul al XVI-lea, orele şi viaţa localnicilor. Pe frontonul cadranului solar este înscrisă deviza „Timpul trece, petrece-l cum se cuvine!”.

Vechea Piaţă este dominată de Biserica „Saint-Roch”, din secolul al XVIII-lea, în care se află statuia sfântului, amintind de vremea în care ciuma s-a abătut asupra oraşului. Străzi, străduţe, scări sau pasaje acoperite, în piatră albă aparentă, ce străluceşte în soare, îmbie turiştii. Strada Malautière păstrează prin numele ei amintirea calamităţii.

Păstrând o tradiţie a ospitalităţii, libertăţii şi toleranţei, pe lângă faptul că a fost unul dintre mediile intelectuale de înalt nivel în timpul Ocupaţiei, noul sanctuar protestant, ridicat în 1806 în afara zidurilor oraşului, a fost numit „Satul celor Drepţi”, pentru că aici au fost găzduiţi şi salvaţi numeroşi evrei în timpul celui de al Doilea Război Mondial.

După ce treci de această comună ce se întinde de o parte şi de alta a unei şosele mărginite de încântători platani seculari, ajungi la Eyzahut, unde se întâlnesc din ce în ce mai mute câmpuri de lavandă, întinse pe versantele colinelor pe măsură ce drumul urcă. Brusc, la ieşirea din două sau trei insule de pădure, perpendicular pe sat, se ridică un perete de stâncă, de la care pleacă mai multe drumuri. Unul urcă spre creasta de cretă, altul duce la Le Poël-Laval, iar toamna, locuitorii din Eyzahut propun o descoperire nocturnă şi convivială a falezei.

Abaţia din Senanque

După această scurtă escapadă la munte, şerpuirile drumului coboară către Souspierre şi biserica sa lombardă din secolul al XVII-lea. În apropiere se află o distilerie, cu acoperişuri metalice şi coşuri ce urcă spre cer. Două mari cuve aşteaptă lavanda, a cărei distilare parfumează întreaga vale.

Poël-Laval, denumire cu origine celtică, este înconjurat de dealuri şi de contraforţi muntoşi, împăduriţi. Este considerat „cel mai frumos sat din Franţa”, iar istoria lui se confundă cu cea a Ordinului Ospitalierilor Sfântului Ioan de la Ierusalim. După un tur al locului, călătorul trebuie să se aventureze în labirintul de străduţe, de pasaje ascunse, acoperite, cu scări ce au trepte inegale, măcar pentru a urma o altă legendă locală ce afirmă că „există întotdeauna o rază de soare la Poël-Laval”.

Pentru cei care iubesc monumentele vechi, satul este o încântare, de la Marele Portal la masivul donjon din secolul al XII-lea, care are deasupra, se pare, cel mai mare columbar din Provence. „Muzeul Protestantismului” din Dauphiné este unul dintre cele două vechi temple ce au supravieţuit revocării Edictului din Nantes, din 1685, mărturie a luptelor îndelungate între catolici şi protestanţi, care au îndreptat paşii multora dintre cei din urmă către Germania şi Elveţia. O organizaţie, intitulată „Pe urmele hughenoţilor”, doreşte să transforme în drum naţional calea de la Poël-Laval la Bad Karlshafen, aflat la 1.400 de kilometri.

Viticultori din tată în fiu

Bulevardul Mirabeau din Aix-en-Provence, cu sute de platani

În jurul zilei de 14 iulie, soarele îşi aruncă razele fierbinţi peste câmpurile de lavandă în floare, ajunsă la maturitate. Dacă nu începe furtuna, începe recoltarea ei. La Roche-Saint-Secret-Beconne, la sud de Dieulefit, trei-patru oameni prepară distileria cooperativei de folosire a materialului agricol. Aceasta regrupează 20 de cultivatori de lavandă independenţi. Distileriile sunt construite uneori la marginea drumului, adesea într-o vale şi aproape întotdeauna lângă o apă. Cea din Roche-Saint-Secret-Beconne se află chiar în inima satului, la doi paşi de Biserica Saint-Etiénne, un edificiu romanic, şi în faţa cârciumii locale deasupra căreia se întinde umbra unui castan impozant.

Printre cei mai valoroşi cultivatori, Bruno, care este şi apicultor, şi viticultor, rămâne la Castelul Alençon, o fermă mare fortificată, în curs de renovare. El propune şi un vin „appellation controlée”, rebotezat „Coteau de Grignan les Adhémar”, de către Henri Bour, în 1964. Bour este unul dintre cei patru muşchetari care au lansat „AOC Coteaux du Tricastin”, devenit astăzi “Grignan-les-Adhémar”. Fiul său, Henri, a preluat domeniul şi prezidează destinele „Appellation” din 1996, cu soiurile syrah şi cinsault, pentru vinuri roşii, şi grenache alb, roussane pentru vinurile albe. Domeniul produce acum în jur de 3.000 de hectolitri într-un an.

O altă specialitate a zonei este apicultura. Mierea este elaborată din diferite esenţe: lavandă, rozmarin, toate florile şi acacia.

Din sat în sat, în ţinutul romantic Grignan

Dignes-les-Bains

Între Dieulefit şi Grignan, printre vii şi lavandă, drumul face o haltă într-un sat pitoresc, cu 1.500 de locuitori, Taulignan. Este un burg medival, mândru de cele 11 turnuri rămase din 14 pe care le avea odinioară incinta fortificată. Satul a avut ora lui de glorie în secolul al XIX-lea datorită industriei mătăsii, amintită acum de un atelier-muzeu.

De aici se ajunge la Salles-sous-Bois, un burg cu străzi înguste ce înconjoară capela Sainte-Madeleine şi pe care câteva frontoane de case anunţă construirea lor înainte de secolul al XVIII-lea. Din acest sat pierdut în plantaţiile de lavandă pleacă numerose drumuri forestiere, printre care şi o veche cale celtică.

Castelul de la Grignan, o veche fortăreaţă medievală devenită palat renascentist, este o curioasă combinaţie arhitecturală, rezultatul a zece secole de reconstrucţii. Istoria lui se confundă cu cea a satului şi a locuitorilor lui succesivi. Castelul, cocoţat pe un deal, cu micul sat medieval la picioarele lui, cu numeroasele curiozităţi arhitecturale, domină panorama câmpiei Rhônului, care, începând din mai, este colorată în albastrul culturilor de lavandă fără sfârşit.

Dar adevărata regină a Grignan-ului este cea a literaturii. „Bas bleu avant la lettre”, Doamna Marie de Rabutin-Chantal, marchiză de Sevigné (1626-1696), celebra epistolieră, domneşte ca stăpână necontestată a locului.

În 2010, la Grignan a avut loc o premieră: o piaţă nocturnă de lavandă, având ca punct culminant prezentarea producţiei din acel an a apei de lavandă.

Catedrala din Uzes

Traversând un teritoriu bogat, în care stejarul, viile şi lavanda populează anarhic peisajul, se ajunge la Valaurie Clansayes, la Montsegur-sur-Lauzon şi la Richerenches.

La Clansayes, reţine atenţia imensul turn pătrat al Templierilor, surmontat de o statuie a Fecioarei ce se ridică deasupra satului. Plecând din localitate, se deschide o minunată panoramă indigo. Unii dintre cultivatorii de lavandă oferă găzduire turiştilor, mai ales în Farigoule. Papetăriile din Montsegur sunt o curiozitate industrială, o întreprindere familială. A fost prima fabrică franceză de hârtie de mătase şi muselină colorată şi există din 1840. Acum oferă hârtie fină, colorată în galben, roşu, verde, albastru…, folosită de mărci celebre ca „Timberland”, „Longchamp”, „Vuitton” sau „Dior”, dar şi de florari sau de alte mărci de parfumerie şi cosmetice. În apropiere de „Enclava Papilor”, pe teritoriul comunei Montsegur-sur-Lauzon, se află întreprinderea „Raoul Dufez”, distilerie de uleiuri esenţiale din 1947, cu instalaţii moderne.

„Durance” este marca de renume a unei game de cosmetice, de parfumuri şi pentru fabrica de la Grignan (Drôme), creată în 1986, în jurul florilor de lavandă şi esenţelor.

Valréas, locul serbărilor şi întâlnirilor estivale

Case în culoarea Roussillon-ului

Pe drumul care duce la Vaucluse, în regiunea Provence-Alpes-Côte-d’Azur, începe enclava Papilor. Peisajul rămâne acelaşi, colorat de galbenul grâului, de verdele viilor şi de lilaul lavandei. Burgul Richerenches primeşte călătorul cu farmecul discret al vechilor case cu balcoane din fier forjat. În afara zidurilor acestei vechi cetăţi a Templierilor, locul este animat, la umbra platanilor, de terasa unei cafenele sau de magazinele negustorilor.

Dar aici regină este trufa. De cincizeci de ani, în fiecare a treia duminică a lunii ianuarie, îi este consacrată o procesiune, condusă de „Confreria Cavalerilor Diamantului Negru”.

Deviza oarecum ermetică a localităţii Valréas este „Statul fiind salvat, Dumnezeu să ia cheile”. Oraşul este fermecător. La sfârşitul secolului al XIX-lea, fortificaţiile lui au fost dărâmate, iar piatra vândută pentru a plăti electrificarea. Culorile-fetiş oscilează între roşul şi auriul emblematice pentru Provence şi albul şi albastrul purtate de Micul Sfânt Ioan, copilul-rege din Valréas, protectorul cetăţii şi prilejul unei ceremonii semi-păgâne, semi-religioase, care pune în scenă peste 400 de personaje costumate: o sărbătoare ce se desfăşoară la 23 iunie, încă din 1504, adică de peste cinci secole.

Între vin, trufe şi lavandă, Valréas este un „pământ al aromelor şi al istoriei”, dar şi unul al serbărilor şi întâlnirilor estivale.

În afara celei deja menţionate, între concerte, târguri, festivaluri, lavanda nu este uitată nici ea. Îi este dedicat, în primul weekend al lunii august, un defileu de care. Dar, pe lângă parfumul lavandei, în oraş se răspândea şi mirosul cartonului, al cernelii, al cleiului. Timp de peste un secol, papetăria, patiseria, parfumeria, farmacia au ocupat un loc important. Cele mai importante mărci îşi comandau aici ambalajele, meştrii lăudându-se cu inventarea cutiei cu curent de aer, concepută special pentru transportarea viermilor de mătase. În anii ’70-’80, „Chanel”, „Dior”, „Lancome”, „L’Oreal” comandau aici ambalajele lor.

Bombonerie din Provence

În apropiere de Valréas se află „Drumul Estimatorilor”. Pe acest traseu circular se ţineau odinioară marile târguri, ce adunau mii de persoane, printre care oameni de artă. Ceva mai departe, către Grignan, se află „Pepinierele Faravel”, consacrate culturii şi reproducerii diferitelor varietăţi de lavandă, vaste spaţii în care, între sere şi culturile în aer liber, domneşte „floarea albastră”.

Itinerarul Drumurilor Lavandei părăseşte Valréas şi apoi Vaucluse, reintrând în departamentul Drôme.

Pe măsură ce drumul urcă, viile devin atotstăpânitoare. Fiecare parcelă, fiecare colină cât vezi cu ochii este acoperită de aceste vii care, din 2004, au devenit, pentru vinul lor roşu, primul „cru” din „Côtes du Rhône” până în Drôme: Vinsobre.

Doar coborând către Ezgues, în apropiere de Nyons, poate fi regăsită lavanda, întinzându-se uneori între livezile de măslini.

Nyons şi commedia dell’arte

La Sault, mirosul lavandei îmbrăţişează pământul

Nyons este numit şi „Mica Nisă” din Drôme pentru numărul mare de zile însorite. Un paradox terestru, după spusele lui Jean Gionot, romancierul din Provence. Protejat de mistral de colinele din jur, are propriul său vânt, „pontias”, care bate numai de la ora 23 la ora 11 a doua zi. Patrie a măslinului. De pe vechiul său pod construit peste cheile Ezgues, o capodoperă de arhitectuă romanică, cu arcul lui unic de 43 de metri lungime şi peste 18 metri înălţime, se ajunge în oraşul vechi cu mii de miresme, apoi în Piaţa Rezistenţei. Făcând o plimbare de-a lungul Digului, pe malul drept al râului Eygues, se poate observa distileria „Bleu Provence”, unde se pot procura numeroase uleiuri esenţiale. Într-un spaţiu descoperit, special amenajat, copiii se pot iniţia în lumea plantelor aromatice, în istoria şi legendele lavandei. Pot chiar asista la distilarea diferitelor esenţe de plante.

De origine italiană, Bernard Sereno a deschis în tinereţea sa la Nyons o cafenea-teatru şi a creat împreună cu soţia sa un restaurant în stilul commediei dell’arte, în care sunt servite produse bio. O bucătărie la patru mâini. Brânză de capră cu cremă de măsline, montată în stilul millefeuille, iepure la cuptor, scoici Saint Jacques, foie gras servit cu sos de melci. Produsele sunt de sezon, iar meniul evoluează în fiecare lună după produsele locale. Delicioase şi sorbeturile cu fructe proaspete, cât şi tartele cu fructe de sezon: căpşuni, cireşe, zneură…

Nyons, cu cei 8.000 de locuitori, cultivă „l’art de vivre”. Duminica există un renumit târg de ceramică în culori provensale.

De aici, Drumurile lavandei se continuă fie către est şi Baronnies la Buech, fie către sud şi ţinutul Luberon.

Popasuri de munte

Biserica de la Moustier

Baronnies, un teritoriu ce face parte din Pre-Alpii de Sud, se află chiar în inima Drumurilor Lavandei. Îşi desfăşoară relieful pe jumătate muntos, în departamentele Drôme, Hautes-Alpes şi mai puţin în Alpes-de-Haute-Provence şi Vaucluse.

Un drum comunal, pornind din câmpia Rosans, duce la Abaţia „Notre-Dame-de Misericorde”, în locul numit Raton, în mijlocul marnelor, aceste curioase formaţii geologice datând din jurasic, vălurite, goale şi având mici ridicături de pământ gri-negru.

Fondată în 1991, comunitatea monahală benedictină este instalată în clădirile unei vechi ferme cu o arhitectură frumoasă, unde, pe lângă fabricarea ostiilor şi legarea cărţilor religioase, se produc artizanal miere, dulceţuri, fructe confiate, renunţându-se, din păcate, la cultura lavandei. Toate tentativele în această direcţie au eşuat. Pe înălţimile vecine cu Rosans, un cultivator rezistă. Secretul „Rivierei sale de arome” este şi tehnic, şi filosofic. „Respectându-i ritmul şi darurile, planta ne dă ce are mai bun”. El extrage uleiuri esenţiale pure şi naturale şi creează apă de flori fie din lavandă, fie din plante sălbatice.

Ferma St Michel din Drome

Rosans, prima comună din Hautes-Alpes când vii dinspre Drôme, se mândreşte cu un burg medieval fortificat şi un patrimoniu arhitectural, militar, religios şi civil etalat în Turnul pătrat, numit Turnul Sarazinului, un donjon masiv din secolul al XIII-lea, din piatră faţetată în „punct de diamant” care domină panorama. Dar, de aici, lavanda a dispărut, fiind înlocuită cu alte culturi.

În localitatea Saint-André-de Rosansse află ruinele unei parohii milenare, un edificiu de artă provensală, incendiat în 1574 în timpul luptelor religioase, datând din secolul al X-lea, creat de Ordinul de la Cluny. Străzile înguste, cu case cu porticuri boltite şi un han cu farmecul vremurilor de odinioară atrag vizitatorii mai ales în al doilea weekend al lunii august, când are loc „Sărbătoarea Lavandei”.

Urmând cursul râului Eygues şi apoi pe cel al Armalauze, printre masive stâncoase şi golaşe, prin trecători sălbatice şi văi înguste, Drumurile Lavandei se îndreaptă către Orpierre, un sat abandonat, distrus în întregime în cel de al Doilea Război Mondial, cu excepţia bisericii şi primăriei, care au fost restaurate. O inscripţie se adresează trecătorului: „Trecând pe aici, aminteşte-ţi că Saint-Cyrice a fost un mic şi frumos sat”.

O călătorie în vremea diligenţelor

Câmpurile de floarea-soarelui se amestecă cu cele de levănţică

În centrul triunghiului format de văile Durance, Buech şi Jabron, în mijlocul unui peisaj muntos prin care curg râurile, iau naştere Drumurile Lavandei, departe către est, la Gap, la limita Parcului Naţional Ecrins.

Gap este un oraş cu influenţe mediteraneene, cunoscut de ciclişti şi de mecanici din timpul câtorva manifestări importante, cum ar fi Turul Franţei sau Raliul Monte Carlo. De la catedrala „Notre-Dame-de-l’Assomption” la biserica Cordelierilor, trecând pe la Primărie, centrul istoric se dovedeşte interesant. Iar vârful Charence, care domină oraşul, este impresionant şi oferă o panoramă extraordinară. La poalele lui se întinde domeniul Charence, de 220 de hectare, cu un castel din secolul al XVI-lea şi un lac aflat deasupra oraşului. Dintr-o grădină „à la francaise”, cu o colecţie de peste 600 de varietăţi de trandafiri, la o grădină „à l’anglaise” cu mii de plante sălbatice, domeniul a devenit „Conservatorul Botanic Naţional Alpin”, un paradis al botaniştilor.

Vechea Orpierre (Valea de piatră) este o cetate medievală fortificată, la poalele impozantelor faleze verticale din Hautes-Alpes. În ultimii ani a devenit un loc de întâlnire internaţional al alpiniştilor, foarte la modă şi animat de terasele cafenelelor, în timp ce vechile străduţe ce se întretaie, pasajele acoperite, scările secrete dau un farmec special oraşului, ca o călătorie ciudată în vremea diligenţelor.

În curtea Papilor de la Avignon, locul unde se desfăşoară Festivalul de Teatru

Şi dacă Orpierre cu miile sale de plante oferă prilejul de a întâlni lavanda sălbatică, la Saint-Avon, un cătun din apropiere, apicultorii oferă mierea de lavandă, obţinuă prin deplasarea stupilor, în fiecare vară, în Alpes-des-Hautes-Provence.

De la Orpierre, pe un drum local, se urcă spre Laborel, în ţara „lavandei fine”, reputată pentru unul dintre cele mai frumoase drumuri ale plantei albastre.

Aflată în Vaucluse, în ţinutul chiparoşilor, al măslinilor, al greierilor şi al mistralului, localitatea Valson-la-Romaineeste „cel mai mare sit arheologic al Franţei”. În secolul al II-lea, Vasio ocupa cam 70 de hectare şi număra aproximativ 5.000 de locuitori. În secolul al XXI-lea, ea se întinde pe 2.700 de hectare, între care cele antice, în care săpăturile arheologice au descoperit cartiere de artizani şi de negustori, un teatru, terme publice. Dar piesa majoră a ansamblului antic este podul galo-roman din secolul I, clasat monument istoric în 1840. Un burg medieval fortificat, construit pe un promontoriu stâncos, cu un castel feudal, o catedrală romanică, vechi străzi în pantă, cu portice, unele adevărate opere de artă, încântă vizitatorul.

Urmând cursul râului Ouveze, care curge printre vii şi câmpuri de lavandă, treci pe lângă Saint-André-Entrechaux, o citadelă medievală cu o încântătoare capelă merovingiană din secolul al IX-lea, cea mai veche după câte se spune, şi ajungi în satul medieval Mollans-sur-Ouveze, apărat de un impresionant donjon, şi apoi la Pierrelongue, vechea poartă a Baronnies, a cărui capelă, Saint-Brice, construită pe o stâncă, domină valea. Este una dintre rarele biserici din sudul Franţei al căror patron poartă un nume celtic.

Treptat, măslinii şi viile dispar şi în mijlocul colinelor înverzite se deschide regatul teiului, a cărui capitală istorică este Buis-les-Baronnies, o comună mică. Este o zonă invadată de plante aromatice şi medicinale, cu o tradiţie veche de două secole, pe care o povesteşte „Casa Plantelor Aromatice”, punând accentul pe cultivarea lor, distilarea şi multiplele întrebuinţări ale teiului şi lavandei.

Primii tei au fost plantaţi aici la începutul secolului al XIX-lea, pentru a suplini sericicultura, ce începuse să decadă, şi dispariţia garanţei, o plantă folosită pentru a vopsi în roşu ţesăturile. Vechiul târg din comună datează din 1808. În prima miercuri a lunii iulie, recoltatorii de tei se instalau aici cu sacii lor plini de frunze, care erau cântăriţi cu o veche balanţă romană. ”Trăiască întotdeauna teiul în Baronnies” este formula adresată fiecărui membru al „Confreriei Cavalerilor Teiului” din zonă. Şi totuşi, astăzi, aproape nimeni nu mai culege flori de tei. Doar bătrânii, aşezaţi sub tei, mai spun vechea poveste.

La Isle-sur Sorgue între vechi mori

Drumurile Lavandei îşi urmează cursul către est pentru a ajunge la Drôme, în Provence, învăluit în parfumul lavandei.

Séderon, aflat la o altitudine de 810 metri, este un burg modest, cu aer medieval, clădit între două faleze de stânci. El face trecerea între Dauphiné şi Provence. Totul aici pare calm, câmpurile de lavandă din solul arid îşi dispută parfumul cu cel al teilor. În împrejurimi, Mevouillion, un sat ce poartă numele uneia dintre familiile ce au stăpânit mult timp Baronnies. Aici, lavanda este folosită pentru a umple mici perne şi săculeţe, oferite la nunţi, şi devansând mai modernul aruncat al boabelor de orez.

Depăşind uimitoare formaţiuni geologice, descoperi o oază în inima munţilor, ridicată pe promontoriul stâncos, Montbrun-les-Bains. Este un burg etajat, cu alură medievală, protejat de o clopotniţă cu ceas din secolul al XIII-lea. Un turn de apărare masiv cu creneluri. În zilele noastre aici se află o reputată staţiune termală, cunoscută încă din secolul al XIX-lea, mai ales pentru apele sale sulfuroase.

Meşteşugurile lavandei şi ale altor plante aromatice şi medicinale au aici o tradiţie şi sunt reprezentate în principal de două întreprinderi în care lucrează peste 100 de persoane. Una este specializată în vânzarea en gros de ierburi, cealaltă, în negoţul uleiurilor esenţale, printre care şi uleiurile de mentă folosite mai ales în fabricarea chewing-gum-ului.

Avignon, oraşul Papilor

Nuga de Montelimar

„Pe podul de la Avignon/ Dansăm, dansăm/ Pe podul de la Avignon…”. Un cântecel din secolul al XV-lea pentru un pod din secolul al XII-lea ale cărui 18 arcuri, din 22, au fost distruse de inundaţiile din secolul al XVII-lea. Podul lega odinioară cele două maluri ale Rhônului, fluviul care a fost frontiera naturală şi politică între statul pontifical şi regatul Franţei. O îndrăzneaţă construcţie, cu o lungime de 915 metri. Altădată, pe acest pod, se dansa în sunetul fluierelor şi al tamburinelor, evocându-se meseriile vremii: grădinăritul, croitoria, viticultura, şi cultivarea lavandei.

Nouă Papi, dintre care doi schismatici, numiţi de unii „antipapi”, au făcut din Avignon, în secolul al XIV-lea, „capitala europeană a creştinătăţii”, consacrată imediat drept „capitala Occidentului medieval”. Convinşi de prezenţa lor eternă în acest loc, Papii au construit imensul palat, considerat în epocă ”cel mai mare palat gotic”. O fortăreaţă formată de fapt din două palate unite între ele, cu o „curte de onoare” înconjurată de ziduri, devenită astăzi teatrul uneia dintre cele mai importante manifestări internaţionale ale spectacolului contemporan. Fondată în 1947 de Jean Vilar, „Săptămâna artei dramatice” a devenit „Festivalul de la Avignon”. În luna iulie, spectacolele de aici atrag peste o jumătate de milion de persoane, iar festivalul „off” invadează şi cel mai mic spaţiu al cetăţii medievale, simple debarale devenind scene închiriate de peste 700 de trupe.

Situat la confluenţa Rhônului şi a râului Durance, Avignon, prefectura departamentului Vaucluse, are o populaţie de 100.000 de locuitori, dintre care 12.000 trăiesc în spatele celor 4.330 de metri de fortificaţii cu 39 de turnuri, înscrise în Patrimoniul Umanităţii.

Între vechile mori şi case de ţară

În luna august Isle sur Sorgue devine capitala antichităţilor

Vara avignoneză este deosebit de călduroasă la porţile occidentale ale Provence-ului şi ale Drumurilor Lavandei, care se desfăşoară pornind de aici către Carpentras.

Capitala comitatului Venaissin, Carpentras se află la porţile climatului mediteranean. Un oraş în formă de inimă, ale cărui fortificaţii, „mai frumoase decât cele de la Avignon”, după părerea lui Prosper Merimée, au fost distruse în secolul al XIX-lea.

Pe unul dintre pilonii exteriori ai catedralei Saint-Siffrein, un model de arhitectură gotică meridională, sunt gravate, oficial, trei cuvinte: „Libertate, Egalitate, Fraternitate”.

Imaginea pe care trecătorul o reţine trecând prin Carpentras, în afara unui veritabil patimoniu arhitectural, bogat şi eteroclit, este cea de bucurie de a trăi, de atmosferă cosmopolită. La târgul de vineri se amestecă aromele, savorile şi culorile care invadează pieţele din centrul oraşului şi străzile înguste din jurul lor. „Iată pentu o sută de franci plante medicinale/, Puţin şofran şi un kilogram de smochine/ Vreţi, nu-i aşa, un frumos platou cu piersici/ Sau caise?/… Vreţi, nu-i aşa, un buchet de lavandă?”, cânta Gilbert Bécaud în 1957.

La Venasque, măslinul, caisul, piersicul… şi mai ales cireşul mediteranean ocupă spaţiul agricol. Venasque are propriul său „diamant”, cireaşa, aşa cum Nyons are „perla sa neagră”, măslina, sau Saint-Paul-Trois-Chateau, „diamantul negru”, trufa.

Plecând din Venasque pe un drum sinuos, de-a lungul Parcului Natural Regional din Luberon, regăseşti lavanda în câmpuri ce se înfioară sub briza uşoară. O vezi pe marginea drumurilor, în văile singuratice, cum ar fi cea în care se ascunde, de nouă secole, Abaţia romanică „Notre-Dame de Senanque”, pe care o înconjoară vesel cu o aureolă albastră. Pentru călugării cistercieni, viaţa se sprijinea pe trei piloni: liturghia, lectura Bibliei şi munca, după regulile Sfântului Benoit. Aceasta din urmă consta în mare măsură în cultivarea şi recoltarea lavandei, propunând vizitatorilor un ulei esenţial cu parfum de sfinţenie.

Ocrul în nuanţe infinite

Magazine la Isle sur la Sorgue

Părăsind liniştea albastră a văii monastice, se ajunge pe înălţimile satului Gordes, clasat printre „cele mai frumoase sate ale Franţei”, cu uliţele sale în pantă, ale căror locuinţe, construite chiar pe stâncă, înconjoară un masiv castel medieval, restaurat în timpul Renaşterii. Devenit destinaţie turistică în zilele noastre, Gordes a regăsit ceva din splendoarea de altădată, din înfloritoarele secole XVIII şi XIX, când au înflorit aici mici industrii, ca fabricarea uleiului de măsline, sericicultura şi dărăcitul lânii.

Această formaţiune petrografică, remarcabilă prin coloritul său, acoperă practic întregul spectru de la roşu aprins până la galben.

„Chez Madame Lulu de Roussillon” se află pe drumul către Gordes. Aici pot fi degustate specialităţile zonei, file de vită cu anşoa, servit cu sos de foie gras şi cu vin, raţă înăbuşită în sos de miere de Gordes, cu vin. Un bistro tipic regiunii este „Bucolique”, în care te îmbie omletele cu brânză de oaie, platourile de „terroirs”, cu salamuri din regiune servite cu arpagic şi, bineînţeles, cu celebrul muştar de Dijon, berbecuţ înăbuşit în vin cu ciuperci. Pentru a potoli setea trecătorului, „Cercul Republican”, un bizar bistro fondat în 1911, în faţa castelului, dotat cu un consiliu de administraţie şi un regulament interior, primeşte clienţii în jurul tejghelei de zinc. Iar pentru a potoli foamea, străbătând un labirint de străduţe, ajungi la brutăria „Mamie Jane”, care propune excelente baghete cu… lavandă. Dar uimirea o provoacă mai ales satul Borie din apropiere, un cătun părăsit ale cărui cabane, case, grajduri, stâni sunt construite exclusiv din piatră. Până şi mobilierul. Restaurată în a doua jumătate a secolului al XX-lea, această localitate părăsită din veacul al XIX-lea arată aşa cum era în timpul locuirii ei, doar că, pentru a o vedea, trebuie să plăteşti un bilet de intrare.

Jean-Etienne Astier nu s-a înşelat atunci când a decis, în 1785, de a exploata ocrul de la Roussillon. El a descoperit că acest pământ galben şi roşu avea proprietăţile necesare fabricării culorilor pentru pictură. Uzina „Mathieu”, situată în Roussillon, a furnizat peste 1.000 de tone de ocru între 1921 şi 1963, astăzi ea devenind una dintre marile uzine de fabricare a culorilor. Se spune că această regiune a fost pigmentată cu sângele îngerilor căzuţi în bătălia teribilă cu Arhanghelul Gabriel. Nuanţele sunt infinite, de la roşu mai închis până la albul cel mai pur. Ocrul este asociat cu trei elemente: cuarţul, kaolinitul, o argilă foarte pură, goethit, un pigment mineral ruginiu. Acest colorant natural nu are absolut nimic toxic şi este utilizat în industria alimentară, cosmetică, dar şi pentru a colora hârtia.

Între burgurile Luberonului

Les Baux de Provence

Mergând către sud, ajungi la Cavaillon, veche cetate episcopală, la poalele muntelui Luberon. Dominate de capela Saint-Jacques, din secolul al XII-lea, în mijlocul stejarilor masivi şi al cedrilor, pantele ei marchează peisajul cu lungi suprafeţe mov ale lavandei.

O altă privelişte de neuitat este dată de marele Luberon, caracterizat de albul strălucitor al calcarului care se iveşte din falezele abrupte.

La porţile Luberonului, puţin înainte de Cavaillon, este instalat „Muzeul Lavandei”. „Un colţ mic al Provence-ului, a cărui dezvoltare recentă se datorează amplasării ei la intersecţia mai multor artere de circulaţie”.

Lavanda este „prelungirea a unui domeniu lavandicol tradiţional situat la 1.100 de metri altitudine, la Lagande-d’Apt. Fondată în 1820, această importantă exploatare agricolă familială produce şi distilează din 1890 o lavandă fină, pură şi naturală, „aurul albastru din Provence”. Cu o suprafaţă de 80 de hectare, reprezintă 10% din producţia franceză. În afara uleiurilor esenţiale, „Chateau du Bois” vinde sub marcă proprie produse cosmetice elaborate în parteneriat cu laboratoare specializate.

Intrând în „Muzeul Lavandei”, pătrunzi într-o lume a parfumurilor, dominată de culoarea mov. Aici lavanda este expusă sub toate formele şi răspunde tuturor întrebărilor, cum ar fi: „cunoaşteţi diferenţa dintre lavanda fină şi lavandină? Care este principiul distilării? De ce şi cum să folosim distilatul?”. Întrebări legitime, care, în mijlocul unei colecţii unice de alambicuri vechi, îşi găsesc răspunsul. Sunt acolo alambicuri cu foc deschis, la bain-marie sau cu abur, fixe sau ambulante, cele mai vechi datând din 1626 şi 1670. La sfârşitul vizitei, înainte de a ajunge la magazinul muzeului, care oferă uleiuri esenţiale, cosmetice şi alte produse aromatice, vizitatorul poate învăţa încă multe lucruri despre aromaterapie, istoria şi tradiţiile ei, graţie a două filme.

Drumurile Lavandei ajung apoi, printr-un ocol, la Saint-Saturnin-les-Apt, mai exact, la Redons, adică la Francis Redon, a cărui familie, aşa cum arată şi numele, locuieşte aici de aproape cinci secole. Acesta exploatează cu câţiva colaboratori o mică întreprindere de vânzare en gros a uleiurilor esenţiale provenind din Franţa, Madagascar sau Maroc, peste 50 de plante aromatice distilate. Ele merg mai ales către industria parfumurilor. La capitolul lavandă se află mai ales lavanda fină care provine din culturile de la Redon. 20 de hectare, plantate pe platoul Vaucluse, la 1.000 de metri altitudine.

Vechea cetate romană, numită „Apta Julia”, în cinstea lui Iulius Caesar, construită pe malul sudic al râului Calavon, a cărui vale se întinde între munţii Vaucluse şi Luberon, este clasată astăzi „sit remarcabil al gustului” şi „capitala fructelor confiate”. Pe străzile ei, negustorii, plasaţi mai ales în jurul catedralei Sainte-Anne, ce adăposteşte relicvele sfintei şi care este loc de pelerinaj, etalează produsele locului, mai ales o patiserie „à la lavande”, o îngheţată „à la lavande”, renumite.

Pe înălţimile de lângă Apt există un cătun ocupat de o familie care poartă numele Agnels încă de la Revoluţia Franceză. Din tată în fiu, membrii ei perpetuează o lungă tradiţie a distileriei lavandei. O distilerie, un magazin şi un centru de înfrumuseţare, cu spa, cu o piscină cu apă de lavandă fac faima locului. Iar pe colină, o altă familie primeşte oaspeţi în timpul vacanţei şi comercializează esenţă de lavandină şi ulei de măsline din producţia proprie.

O veritabilă curiozitate geologică, carierele de la Roussillon. Un peisaj mineral vechi

În centrul burguluiSault te rătăceşti între străduţe vechi, unele în pantă, ce încadrează un patrimoniu medieval plin de farmec şi magazine destinate mai ales turismului, care, cu oferta lor de vânat, miere, lavandină şi lavandă, asigură cea mai mare parte a economiei locului.

Dar nu este neglijată nici gastronomia. În afară de două specialităţi locale, nugaua de Sault şi macaroanele de Sault, câteva localuri afişează meniuri „lavandă”. Unul dintre ele, „Valde Sault”, propune miel cu coacăze şi vin de lavandă.

La Sault, „floarea albastră” şi alte plante aromatice şi medicinale se declină în toate felurile şi pe toate tonurile: uleiuri esenţiale, apă de flori, cosmetice, până la siropuri, nugale şi diferite sorturi de miere. Se pot vizita şi distilerii sau expoziţii organizate în ateliere, în care turiştii găsesc tot ceea ce doresc să ştie despre lavandă.

Iar pentru îndrăgostiţi, la 15 august, în fiecare an, Sărbătoarea Lavandei se desfăşoară chiar în câmpurile de lavandă. În vale, în faţa muntelui Ventoux şi în mijlocul câmpurilor albastre, lavandierii îşi deschid porţile vizitatorilor. Guillaume Liardet şi distileria sa etalază în sala boltită a magazinului produse biologice, Catherine Liardet şi Ferma sa de lavandă cu o sută de varietăţi îşi propun produsele într-un bungalow pe marginea drumului, Evelyne şi Christian Poppée sunt interesaţi de florile de lavandă, iar distileria Vallon exploatază 50 de hectare de lavandă şi lavandină.

Secretele aromaterapiei şi ale virtuţilor uleiurilor esenţiale

Piaţa la Uzes

Părăsind platoul Albion şi Vaucluse, Drumurile Lavandei se îndreaptă către Alpes-de-Haute-Provence.

Câteva parcele de maci mărginesc câmpurile de lavandă, pe care se detaşează silueta localităţii Simiane-la-Rotonde, al cărei donjon milenar, capodoperă a artei romanice din secolul al XII-lea, este unic în Provence. În interiorul donjonului, într-un decor demn de Cavalerii mesei rotunde, laboratoarele „Saint-Victoire” iniţiază vizitatorii în secretele aromaterapiei, ale virtuţilor uleiurilor esenţiale.

Localitatea este numită şi „capitala uleiurilor esenţiale”. Creată în 1979, „Societatea cooperativă a plantelor de parfum” din Provence acoperă 40% din piaţa de uleiuri esenţiale a Franţei, producând anual în jur de 35 de tone de uleiuri de lavandă şi 980 de tone de uleiuri de lavandină. În apropiere se află Abaţia „Valsaintes”, cu o grădină extraordinară ce găzduieşte adevărate minuni botanice cu parfumuri puternice şi culori magnifice.

Un fermecător sat medieval, la 800 de metri altitudine, Banon este reputat pentru „autentica” sa brânză de capră, învelită în frunze de castan, pentru librăria „La Bleuté”, care atrage cam o jumătste de milion de vizitatori pe an, una dintre primele 10 din Franţa ca număr de lucrări disponibile. Ea este rezultatul a 10 ani de muncă şi a pariului nebunesc, dar câştigat, al lui Joel Gattefosse. Unul dintre înaintaşii lui, Rene Maurice Gattefosse (1881-1950), a inventat, de altfel, cuvântul aromaterapie, semnând şi o lucrare de referinţă în domeniu.

De la Banon, urmând coasta muntelui Lure, ghidat de numeroasele câmpuri de lavandă, călătorul ajunge la Mane, un sat cu aer desuet, dar cu un bogat patrimoniu istoric. Citadela lui, datând din secolul al XII-lea, apără o dublă incintă în formă de elice care i-a permis să reziste atacurilor vecinilor de la Forcalquier. Dar adevăratul tezaur al locuitorilor din Mane este biserica parohială, construită în jurul unei biserici romanice, „Notre-Dame-de-Salagon”, restaurată astăzi şi clasată monument istoric. Grădina ei a fost reconvertită în muzeu etnobotanic.

Cu deloc modesta deviză „Mai sus decât Alpii”, localitatea Forcalquier evocă „Întâlnirile muzicale” din Haute-Provence. Ea este însă cunoscută şi pentru bogăţia şi varietatea patrimoniului arhitectural. Există mulţi turişti care vin aici mai ales pentru a gusta un pastis „Henri Bardouin”, produs din 1898, de renumita Distilerie de la Lure, din 65 de plante şi condimente.

Diferenţa dintre distilarea uleiurilor esenţiale şi a alcoolurilor nu este, de altfel, foarte mare şi ea este învăţată la „Universitatea Europeană a Parfumurilor” din localitate, instalată într-o parte a vechii mânăstiri a Cordelierilor, din secolul al XIII-lea. Instituţie privată, susţinută de profesionişti ai sectorului – cosmetică, parfumerie, arome ambientale, savonerie sau agroalimentare -, ea constă într-un laborator de analiză senzorială şi un pol de formare în meşteşugurile respective.

La Forcalquier, unii se mulţumesc să respire aerul timpului, aşezaţi pe terasa unei cafenele, reflectând la sentinţa de pe cadranul solar din localitate: „Copile, aminteşte-ţi că eu măsor timpul pe care îl pierzi tu”.

Capitala antichităţilor, o veritabilă „Veneţie Provensală”

O călătorie de vis între flori

L’Isle-sur-la-Sorgue este un încântător oraş lacustru, un delicios labirint de cheiuri şi mici poduri aruncate deasupra canalelor, care oferă oraşului un aspect veneţian. I se adaugă farmecul morilor din secolele al XII-lea şi al XIII-lea. Aici se prelucrau lâna şi mătasea. La origine oraş de pescari, nu era în Evul Mediu decât o insulă pierdută în mijlocul mlaştinilor. Astăzi, oraşul este plin de magazine de antichităţi, de o parte şi de alta a canalelor, cu frumoase faţade gotice. Oraşul a fost clasat recent ca al treilea loc european al antichităţilor şi al brocantelor după Londra şi Saint-Ouen. Colecţionari şi pasionaţi de artă din întreaga lume vin de două ori pe an la târgurile ce se ţin aici de Paşte şi de Sfânta Maria, la 15 august. Ele sunt organizate de René Legier, împreună cu prietenul său, încă din 15 august 1966. Succesul a fost imediat. De la 14 expozanţi, astăzi sunt mai mult de 350 de profesionişti, dintre care, foarte mulţi cu diplome de specialitate. Toate obiectele vândute în magazinele de antichităţi au istoricul provenienţei şi un certificat de autenticitate semnat de trei experţi. În 15 august va avea loc cel de al 93-lea Târg Internaţional.

Bistrourile din Provence sunt renumite, dar pentru a vă iniţia în taina gastronomiei, citiţi romanele lui Peter Maile, „Din nou în Provence”, „Lecţii de franceză”, „Hotel Pastis”, „Provence pentru totdeauna”. Viaţa de pe aceste meleaguri nu e niciodată lipsită de curiozităţi, iar geniul naţional de a complica lucrurile vă va însoţi permanent. Sunt cărţi pe care le veţi savura ca şi cum aţi degusta un vin bun, gândind că lucrurile luminoase din viaţa noastră nu ar trebui să aibă sfârşit. În Provence, bucuria şi plăcerea sunt contagioase.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.