Banca Centrala Europeana promite măsuri de creştere a inflaţiei

Banca Centrală Europeană (BCE) este pregătită să ia noi măsuri de sprijinire a economiilor din zona euro, dacă inflaţia nu va creşte în perioada următoare, inclusiv prin extinderea programelor de cumpărare de active, declară preşedintele instituţiei, Mario Draghi, informează Bursa.ro.

Oficialul BCE a afirmat vineri, la o conferinţă bancară: „Vom continua să ne îndeplinim responsabilităţile pe care le avem şi vom face tot ceea ce este necesar pentru accelerarea inflaţiei şi pentru creşterea aşteptărilor inflaţioniste. Dacă politica noastră curentă se dovedeşte insuficientă sau dacă se vor materializa noi riscuri privind perspectivele de inflaţie, atunci vom intensifica presiunea şi vom lărgi şi mai mult canalele de intervenţie, modificând volumul, ritmul şi structura achiziţiilor”.

Inflaţia anuală din zona euro a atins 0,4% în octombrie, faţă de 0,3% în luna precedentă, fiind cu mult sub ţinta BCE pe termen mediu, de circa 2%.

„Este vital să aducem, fără întârziere, inflaţia pe traiectoria ţintită. Indicatorii pe termen scurt privind inflaţia au coborât la un nivel extrem de scăzut”, a menţionat Draghi.

Recent, Jean-Michel Six, economist şef la Standard & Poor’s, declara că, dacă BCE nu va începe să cumpere obligaţiuni guvernamentale, riscul de recesiune în zona euro va fi considerabil. Six a spus: „BCE a început să cumpere deja obligaţiuni garantate, dar există apeluri ca instituţia să achiziţioneze şi titluri guvernamentale, la fel cum au procedat deja Fed din SUA, Banca Angliei şi Banca Japoniei”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.