Bani mai mulţi pentru Programul Prima Casă

Ministerul Finanțelor Publice a aprobat vineri alocarea suplimentară a unei sume de 135,5 milioane lei către băncile comerciale incluse în Programul Prima Casă, în vederea creșterii plafonului general de garantare, se arată într-un comunicat al ministrului delegat pentru Buget, Darius-Bogdan Vâlcov, remis Agerpres.

Până la sfârșitul lunii octombrie 2014, Ministerul Finanțelor Publice va iniția o Hotărâre de Guvern în care va fi prevăzută suplimentarea plafonului cu valoarea necesară pentru acoperirea tuturor solicitărilor care vor fi înregistrate până la finalul anului 2014 în cadrul Programului Prima Casă.

‘Aceste acțiuni au în vedere buna funcționare în continuare a Programului Prima Casă, atât până la finalul anului 2014, cât și pe parcursul anilor viitori’, precizează sursa citată.

Guvernul a aprobat, în ședința din 7 octombrie, un proiect de hotărâre potrivit căruia de programul Prima Casă pot beneficia și românii din diaspora.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.