Un bărbat de 28 de ani din Brăila a fost împușcat vineri, în stradă, în timp ce se afla într-o mașină.
Victima a ajuns la spital în stare gravă, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Dan, citată de Agerpres.
Arma cu care s-a tras asupra bărbatului de 28 de ani este una letală, au precizat surse judiciare.
Potrivit surselor citate, bărbatul rănit ar face parte dintr-o grupare interlopă din Brăila, iar cel care a tras asupra lui este dintr-o grupare rivală. Suspectul, care a fugit de la fața locului după atentat, ar fi poreclit Pechenia.
Evenimentul s-a petrecut la intersecția străzii Ardealului cu Ion Ghica, din cartierul Islaz, în spatele unei școli.
Polițiștii se află pe urmele agresorului, acesta locuind în zona respectivă, au menționat sursele citate.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.