Luni, înainte să înceapă şedinţa Parlamentului în care trebuia citită hotărârea Curţii privind referendumul, am primit un e-mail cu un conţinut ce ilustrează spiritul pleşcar al românilor şi capacitatea noastră de a coborî în deriziune orice eveniment, fie el mare sau mic. Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, bancul de mai jos arată că o atare stare a fost creată şi îmbogăţită şi de comportamentul unor instituţii fundamentale ale statului care nu-şi respectă acest statut. Dar să reproduc bancul aşa cum l-am primit. „Băsescu, Crin şi Ponta naufragiază pe o insulă pustie. Aflaţi pe plajă, Crin se erijează în conducător al grupului şi propune ca fiecare să o ia în altă direcţie ca să-şi mărească şansele de a găsi resurse pentru supravieţuire. Se despart: Crin merge ce merge prin pădure, caută, ciuleşte urechile, dar degeaba! Nici urmă de ceva comestibil, cât de cât. Într-un final, ajunge într-un luminiş, în care Băsescu deja îşi făcea un grătar! Fericit, se duce la el şi îl îmbrăţişează! ’Bravo, Băsescule! Măi Traiane, eu întotdeauna te-am admirat. Ştii să te descurci în orice situaţie, se vede că ai fost marinar. Ce mai, eşti tare! Auzi, între noi fie vorba, mie Ponta ăsta nu mi – a plăcut niciodată!’ La care Băsescu răspunde sec: ’Nu-ţi place, nu mănânci!’”.
Dincolo de orice, gluma canibală de mai sus reflectă şi starea de spirit ce ne-a cuprins luni, când am asistat la una dintre cele mai penibile şedinţe ale Parlamentului postdecembrist, în care, în fond, spiritul pleşcar de care vorbeam s-a vădit cu vârf şi îndesat. Asta în primul rând datorită comportamentului jalnic al USL. Pe urmă, nu ştiu câţi judecători ai CCR trebuiau să vină la această şedinţă, dar m-a frapat că nu au avut curajul să apară în Parlament toţi cei şase care au sfidat toate datele reale ale referendumului doar ca să-l readucă pe Băsescu în scaunul de la Cotroceni. Când, în editorialul de pe 12 iulie, am scris despre „Curtea Anticonstituţională” şi am susţinut că, dacă tot vorbeşte preşedintele suspendat despre „o lovitură de stat”, atunci cea care va da o „lovitură de stat juridică” va fi chiar CCR! Unii mi-au reproşat că am sărit calul, dar tot ce a făcut ulterior Curtea a dovedit că nu m-am înşelat. Amintesc seria de aşa-zise decizii privind data la care se va pronunţa – 12 septembrie; 31 august; 21 august -, serie care demonstra deriziunea în care trata gravul subiect. Capac a pus ERATA CCR, un document halucinant prin felul în care a fost emis, transmis şi impus, el trădând aceeaşi deriziune de care vorbeam, dar dusă în absurd. Pe aceeaşi lungime de undă se află cerearea privind „datele reactualizate privind populaţia cu drept de vot”, în fond un demers gratuit, atâta vreme cât CCR nu a ţinut seama de el. În fine, tot Curtea nu poate explica cum Băsescu revine în funcţie după ce au votat pentru DESTITUIREA lui 7,4 milioane de cetăţeni, dar l-au ALES 5,2 milioane! Pe scurt, aşa cum au observat şi alţii, e un comportamen iresponsabil şi nociv.
Între timp, despre unii dintre judecători au început să apară date circumscrise aceluiaşi climat de deriziune de care vorbeam. De pildă, niciun om cu scaun la cap nu poate explica logic cum poţi avea pensie de handicap, şi aia căpătată în condiţii speciale, dar, în acelaşi timp, să ocupi o funcţie capitală în viaţa unui stat, excepţional retribuită, care presupune un efort intelectual epuizant, ce are la bază folosirea uneori excesivă a ochilor, dat fiind că e vorba de citirea a sute, dacă nu mii, de pagini de documente! Şi asta într-un timp scurt. O altă ciudăţenie mare a apărut la un judecător ce poartă acelaşi nume cu al ultimului dictator comunist român şi care, din cauza greutăţii psihice respective, şi l-a schimbat. Nu a făcut-o până în 1989, când ar fi fost cu adevărat un gest curajos, dar a preferat ca tacit să profite de potriveală, întrucât nimeni nu ar fi îndrăznit să-l întrebe dacă e rudă cumva cu pozatul. Cine ştie cum se ajungea magistrat atunci, ce criterii şi exigenţe existau, înţelege multe.
Cât priveşte judecătorul asociat grupului legat de falsificarea admiterii la Facultatea de Drept din Bucureşti de la mijlocul anilor ’70, am câteva informaţii de primă mână. Primele mi le-a dat un consăten, M.A., colonel de miliţie, care deţinea o funcţie de comandă pe Capitală. Prin 1975, el mi-a relatat că a fost informat despre mişmaş imediat după declanşarea lui, însă mahării din PCR, Securitate şi Miliţie au tărăgănat întrucât la admitere se prezentau şi odrasele de-ale lor, cărora li se înlocuiau ulterior tezele, iar un flagrant le-ar fi compromis cariera. Două sau trei admiteri la rând a fost amânat flagrantul, dar, până la urmă, s-a trecut la anihilarea afacerii. Când au început cercetările, anchetatorii s-au îngrozit de ceea ce descopereau. În final, ca să nu pară că PCR scăpase de sub control frâiele, că Miliţia nu era eficientă sau că Securitatea nu se implicase cum trebuie, s-a reţinut doar o mică parte din fapte. Ca în istoria cu aisbergul. Aşa cum îmi povestea atunci o rudă ce era prodecan al unei facultăţi bucureştene, scandalul a fost prelucrat în adevărata sa amploare cu conducerile tuturor centrelor universitare din ţară, cât şi cu studenţii. Zilele trecute, un prieten din copilărie îmi spunea cât de dură a fost prelucrarea din Craiova la care au participat şi studenţii. Scandalul a zguduit din temelii admiterea din învăţământul universitar şi a avut şi victime colaterale. Cât priveşte condamnaţii din Bucureşti şi faptul că unii au fost graţiaţi individual de Nicolae Ceauşescu, col. M.A. mi-a prezentat date şi informaţii despre care nu pot vorbi întrucât nu am documentele necesare. În esenţă, la mijloc era lucrătura unor influenţi generali de Securitate şi Miliţie, care-l „aburiseră” pe Ceauşescu, şi despre implicarea cărora infractorii nu pomeniseră nimic în anchete.
În aceeaşi deriziune au băgat ţara liderii USL, al căror comportament de la şedinţa de luni a Parlamentului a făcut ca ea să ajungă în analele negative ale Legislativului românesc. Pendularea între ridicol şi penibil nu i-a speriat pe respectivii lideri, joaca de-a baba-oarba cu prezenţa în plen, lipsa coerenţei, lucidităţii şi fermităţii lor explică insuccesul referendumului şi faptul că ei s-au culcat pe-o ureche când l-au suspendat pe Băsescu. Nu au învăţat nimic din referendumul precedent, au subestimat formidabila Armada a PDL, care a fost pregătită şi pentru o atare eventualitate, şi, din punctul ei de vedere, i-a făcut faţă cu brio. Liderii PSD şi PNL îi ignoră sistematic pe greii partidelor lor, ei le ştiu pe toate, nu ţin seama de niciun sfat. Cu mâna în buzunar, Ponta, sau cu ele împreunate precum un popă, Crin, au cules ce au semănat, dovedindu-se, aşa cum am mai scris, „politicieni cu tuleie”. Privind retrospectiv ce s-a întâmplat după decizia Curţii, vedem că Ponta şi Crin cred că nu au nicio vină în acest eşec usturător pe care nu l-ar fi consemnat dacă aveau raţiune, luciditate, inspiraţie şi determinare. Mai mult, în mod penibil, ei au găsit explicaţia acestui eşec doar în diktatul extern, ceea ce mi se pare jenant. Este şi motivul ce ne trimite unde am început – adică la bancul cu Băsescu, Crin şi Ponta pe o insulă pustie…
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.