Băsescu: Emil Boc, cel mai pregătit să candideze din partea dreptei la prezidenţiale

Fostul premier Emil Boc este omul politic cel mai pregătit să reprezinte dreapta la alegerile prezidențiale din toamnă a declarat, la Digi24, Traian Băsescu.

Cel mai pregătit să fie președinte, în mod categoric, este Emil Boc. Nu știu dacă va vrea”, a spus șeful statului.„Un premier care a trecut cu o țară ca România prin criză acumulează o experiență pe care nu mulți o acumulează”, a apreciat Traian Băsescu.

Președintele s-a referit și la alți politicieni care ar putea candida la prezidenţiale, precizând că nu l-a reevaluat pe fostul său contracandidat, Mircea Geoană.

În opinia lui Traian Băsescu, Mircea Geoană este în continuare „omul mogulilor”, dar măcar prezintă credibilitate în relația cu partenerul strategic, SUA. „El are și acum mintea pe care a avut-o atunci, s-ar duce și acum la Vântu, dar are totuși experiență diplomatică”, a afirmat președintele.

Pe de altă parte, Traian Băsescu a spus despre Crin Antonescu că, pe vremea cât a fost președinte interimar, a arătat „ca o maimuța pe pupitrul de la președinție” și că nu trebuie să uite „că a participat la o lovitură de stat”.

Șeful statului a precizat că, după ce își va încheia mandatul de președinte, va rămâne un politician activ și își va pune la dispoziție experiența partidului PMP.

Șeful statului a vorbit despre pactul pe justiție încheiat cu premierul Victor Ponta, dar și despre starea economiei.

Președintele a dat detalii despre buletinul săptămânal despre corupția Guvernului pe care a anunțat, marți, că l-ar putea prezenta o dată pe săptămână. Traian Băsescu a arătat că informațiile și le poate lua din surse publice, din presă, în special din cea locală. La insistențele realizatorului Luca Niculescu despre sursele de informare pe care le va folosi, președintele a spus: „Știu că vreți să ajungeți la servicii, dar nu e cazul, există foartă multă informație în spațiul public”.

Întrebat ce își propune cu acest buletin despre corupție, președintele a spus că vizează analiza actelor Guvernului, din moment ce există o serie de aspecte neclarificate. El a dat câteva exemple: De ce a a fost dată Ordonanța de Urgență prin care 2.800 de jectare de la Academia Agricolă trec la Consiliul Județean Brăila? De ce înainte de vizita din Kazahstan premierul a renegociat datoria Rompetrol? Șeful statului a amintit și de „povestea CFR Marfă”, afirmând că știa bine de aranjamentele pe care premierul îl avea cu Gruia Stoica. El a precizat că știe despre cum face afaceri Gruia Stoica de pe vremea când era ministru al Transporturilor.

Ilie Sârbu, „un soi de samsar de terenuri în Timiș”

Președintele l-a numit pe Ilie Sârbu, socrul premierului, „un soi de samsar de terenuri”. „A fost implicat în comasările de teren, a fost broker de aranjamente în Timiș”, a adăugat șeful statului, precizând că nu știe dacă Ilie Sârbu a făcut ceva ilegal.

În ceea ce privește Comisia Nana, Traian Băsescu a declarat că nu îl deranjează atât de tare că s-a înființat, ci comportamentul acesteia.

Șeful statului nu regretă achiziționarea de teren în comuna Nana. „Mi-a ieșit pe nas, nu am anticipat jocul politic care se va face, dar merită să îți asumi așa ceva, să cumperi câteva hectare de pământ ca să produci”, a subliniat T. Băsescu.

Consolidarea independenței justiției nu e ireversibilă

În ceea privește independența justiției, șeful statului a apreciat că „procesul nu este ireversibil”.

Mă tem de reversibilitatea lui, încă nu e foarte solid. De sunt foarte multe cazuri care sunt aduse la nivel central? Le ia DNA-ul central, le ia DIICOT-ul central. Prea mult la nivel central și prea puțin la nivel local. Eu am explicația: numirile politice, care îi fac să fie toți la un locacolo și, până la urmă reușesc să îl atragă și pe procurorul-șef, polițistul-șef sigur e acolo lângă omul politic, șeful de la direcția sanitară sigur e acolo”, a adăugat T. Băsescu.

Traian Băsescu a precizat că nu are probe că premierul intervine în justiție. „Dar afirmațiile nu sunt de natură a fi în susținerea ideii că respectă pactul pe justiție”, a spus șeful statului.

În ceea ce privește activitatea comisiei mixte pentru amendarea pactului de coabitare, președintele a precizat că nu s-a ajuns la nicio concluzie.

N-am ajuns la nicio concluzie pentru că nu s-a dorit o clarificare a problemelor. Nici eu, nici premierul nu a acceptat termenii de revizuire a acordului și atunci a rămas ala cum e”, a explicat Traian Băsescu.

Ruperea pactului ar fi, însă, „extrem de prost privită” în capitalele europene, a mai spus președintele.

Prețurile au început să crească

Mă uitam pe prețurile afișate în statele din UE, pe internet, și constat că am depășit Germania la prețul motorinei, ceea ce e inadmisibil”, a spus președintele.

În ceea ce privește construcția de autostrăzi, președintele Traian Băsescu a spus că până în anul 2020 se pot face 800 de kilometri de autostradă, cu bani de la UE și de la Banca Europeana de Investiții, cu împrumuturi avantajoase. BEI dă bani doar pentru autostrăzile importante, a ținut să precizeze președintele.

Nu ai cum să nu faci, în exercițiul bugetar din 2014 – 2020, nu ai cum să o pui ca o prioritate coridorul VI Pan European și coridorul IX, dar și legarea Moldovei de Transilvania, care s-ar putea face din bani de la Banca Europeană de Investiții”, spune Traian Băsescu.

În ceea ce privește creșterea economică de anul acesta, președintele se așteaptă la o creștere de 5%, dar aceasta ar putea fi încetinită de scumpirea combustibililor.

Președintele Traian Băsescu a declarat marți seara, la Digi24, că birourile președintelui, premierului, președintelui Senatului și președintelui Camerei sunt verificate în fiecare dimineață pentru a nu apărea echipamente de ascultare.

Nu e vorba că o instituție a statului ar plasa astfel de echipamente, dar sunt birouri prin care trece multă lume, salariați, ar putea cineva la un moment dat să lase aruncat un microfon. „Vreau să știți că ceea ce iese din aceste patru cabinete este numai ceea ce vrea locatarul”, a punctat Traian Băsescu.

Președintele a făcut această declarație în contextul unei discuții despre ce l-a determinat pe premierul Victor Ponta să-și mute biroul în sediul Ministerului Apărării. Șeful Guvernului a motivat că ar fi fost ascultat în propriul birou de la Guvern, invocând unele interceptări apărute în dosarul președintelui CJ Mehedinți.

Traian Băsescu a declarat la Digi24 că acest gest al premierului este o „înscenare urâtă la adresa instituțiilor statului”, iar Victor Ponta dă același „mesaj mincinos” pe care l-a dat și în cazul STS.

„Mă ascultă instituțiile statului”, s-a plâns premierul, dar nimeni nu a spus că interceptările din dosarul Duicu ar fi fost făcute în biroul premierului. Traian Băsescu nu exclude ca discuția să fi avut loc dfe față cu Victor Ponta sau chiar în anticamera biroului premierului.

Pe de altă parte, președintele a privit ironic gestul premierului de a se muta la Ministerul Apărării – „acum e mai aproape de mine, poate să treacă oricând să-i dea o cafea”, a spus Traian Băsescu. El a adăugat că dacă Victor Ponta s-ar fi mutat la Ministerul Culturii, ar fi zis că e avid să citească; dacă s-ar fi mutat la Ministerul Justiției i-ar fi spus „Pleaca de acolo, că afectezi independența justiției”; dacă s-ar fi dus la Mediu, „nu era niciun bai”, dar faptul că s-a dus la Apărare „dă un semnal foarte prost”.

Traian Băsescu spune că ar fi o greșeală dacă România nu l-ar mai susține în continuare pe Dacian Cioloș la Comisia Europeană.

„Eu știu cât de greu este portofoliul, cel mai râvnit dintre portofoliile pe care le are Comisia Europeană. Este portofoliul cu cei mai mulți bani și este comisarul care poate face bine multor țări. Prin modul cum redistribuie resursele financiare, plățile directe sau diverse programe prioritare”, a mai spus președintele.

După alegerile din 25 mai se încheie și mandatul actualei Comisii Europene, în care Dacian Cioloș deține portofoliul Agriculturii.

Președintele Traian Băsescu a declarat marți seara, la Digi24, că îi este teamă pentru Republica Moldova și este îngrijorat pentru Transnistria. El a spus că, în opinia sa, Crimeea a fost „ținta 0” a lui Vladimir Putin, dar „ținta 1” este revenirea la gurile Dunării.

N-aș vrea să fac analize alarmiste, dar dacă Putin decide, categoric Transnistria e pierdută” și devine parte a Federației Ruse, a spus președintele.„Nu fac propagandă anti-Rusia, dar Rusia a devenit impredictibilă”, a arătat președintele.

Întrebat despre ridicarea vizelor, la 28 aprilie, pentru cetățenii moldoveni, președintele Traian Băsescu a spus că este un pas către Europa pentru Republica Moldova, dar nu așa spectaculos cum a fost pentru România în 2003, în mare parte ca urmare a politicii de acordare a cetățeniei promovate de țara noastră. Cine a vrut să plece și să muncească în Europa deja a făcut-o, a spus președintele. El a estimat că 200.000 dintre membrii comunității românești din Italia sunt cetățeni moldoveni.

În ceea ce privește o eventuală accelerare a aderării R. Moldova la UE, în contextul Ucraina, Traian Băsescu consideră că nu se va renunța la criteriile de aderare. Ceea ce i se oferă acum R. Moldova este acces pe piața Uniunii Europene și poate fi o șansă, pentru că produsele moldovenilor sunt „de calitate”, a spus Traian Băsescu la Digi24.

Ce a mai spus Băsescu:

„Au greşit că l-au schimbat pe Radu Gheţea, era şi preşedintele Asociaţiei Băncilor, dar politizarea trebuie să meargă până la ultima consecinţă. Au pus politic la Eximbank, au mers şi la CEC.

Este păcat, pentru că Gheţea se bucura de o anumită statură în rânul bancherilor şi chiar dacă CEC Bank-ul nu era cea mai mare bancă care operează în România, dădea totuşi preşedintele Asociaţiei Băncilor, ca singură bancă de stat”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.