Băsescu îl atacă din nou pe Ponta

Președintele României, Traian Băsescu, s-a lansat, miercuri seara, într-un nou atac la adresa prim-ministrului social-democrat Victor Ponta, într-o altă ieșire de la Palatul Cotroceni.În stilul său de gargaragiu, cel demis de românii prezenți la vot în 2012 a vorbit din nou mult și în acleași registru de calitate. ”Pe seama la amândouă”, a spus tatăl autoarei celebrie sintagme ”succesuri”.

Băsescu T., cel care a mințit precum a respirat, minciuna fiindu-i singura natură, l-a acuzat, cu sau fără temei, pe premier de minciună.

Din vorbele lui Băsescu, redăm mai jos, câteva:

”Ponta are obiceiul prost de a minţi. A spus azi nişte lucruri care nu au legătură cu realitatea, că ar fi blocată OUG 57 prin care se reducea numărul de certificate verzi pentru producătorii de energie. V-o arăt. Guvernul a considerat, pe bună dreptate, că numărul de certificate este mare, mai ales pentru perioada actuală şi a emis această ordonanţă care este în vigoare. Ce spune Ponta ori minciună, ori proba incompetenţei. Ordonanţa a produs efecte.

Ordonanţa este în vigoare aşa cum este semnată de Ponta. Parlamentul a plagiat-o şi a produs nişte modificări. Reducerea de certificate e cea din OUG. De ce am trimis-o înapoi? Pentru că s-a încălcat Constituţia.

Mă interesează ca la CCR să se constate că Guvernul trebuia să notifice Comisia Europeană. Acum, spre marea satisfacţie a premierului, OUG e aşa în vigoare cum a adoptat-o. Reducerea preţului la energie electrică s-a făcut prin reducerea numărului de certificate şi prin scăderea nevoiei de energie pe piaţă. Victor Ponta nu s-a prins că preţul energiei a scăzut.

Nu înţeleg reacţia de azi a premierului şi o pun doar pe seama propagandei mincionoase sau a incompetenţei. Nu ştiu cum să o etichetez, plăcere de a minţi. Nu s-a trezit nimeni să îi spună că ordonanţa e în vigoare.

Am observat că pe această temă au fost păcăliţi şi bieţii manifestanţi de la ALRO. Problema lui ALRO e aceeaşi şi din perioada crizei economice când scăzuse preţul la aluminiu şi nu făceau faţă cu preţul la energie. Problem e dacă Guvernul va acorda un ajutor de stat.

Trebuie să recunosc că nu pot face faţă propagandei mincinoase pe care o face Guvernul prin mass-media.

Ordonanţa nu poate fi amânată, a produs efecte de anul trecut. Preţul energiei creşte pentru că mai bagă mâna în buzunarele românilor la 1 aprilie când măreşte preţul la combustibil. Are nevoie de bani pentru a îşi satisface clientela politică la alegeri. Ponta a vrut să ascundă creşterea preţului la combustibil cu un val de minciuni pe care le-a spus astăzi.

Despre Ucraina. România susţine fără rezerve independenţa şi suveranitatea Ucrainei. România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse e o agresiune la adresa Ucrainei.

România consideră referendumul din 16 martie neconstituţional. România atenţionează că apariţia unui nou acord îngheţat e de natură să accentueze instabilitatea regională.

Despre Ucraina. România susţine fără rezerve independenţa şi suveranitatea Ucrainei. România consideră că orice prezenţă a trupelor Federaţiei Ruse e o agresiune la adresa Ucrainei.

România consideră referendumul din 16 martie neconstituţional. România atenţionează că apariţia unui nou acord îngheţat e de natură să accentueze instabilitatea regională.

România va continua să sprijine toate acţiunile autorităţilor de la Chişinău în procesul de aderare la UE.

Ne aflăm în faţa unui precedent. Autorităţile locale din Crimeea se cramponează de el în votul dat. Este vorba de precedentul Kosovo.

Riscurile pentru România. Pentru România nu există riscul unui conflict cu Federaţia Rusă, cel puţin în situaţia actuală. România nu e o ţară gata de război. Nu vă gândiţi la aşa ceva. Suntem stat suveran, independent, suntem stat membru NATO. Asta nu înseamnă că armata română stă şi aşteaptă primăvara. Îşi face programele din instruire aşa cum au fost planificate. Am pus la dispoziţie spaţiul aerian al României avioanelor NATO de supraveghere. Astăzi, am autorizat prezenţa unei fregate franceze în apele româneşti. Lucrurile se desfăşoară normal, dar cu precauţie. Acum, pe conflictul ruso-ucrainean, nu avem riscuri imediate. Cea mai mare grijă a mea e pentru Republica Moldova.
România consideră referendumul din Crimeea din 16 martie ca fiind neconstituţional. Acest conflict este de natură să accentueze instabilitatea regională. Am evidenţiat, în ultimii zece ani, pericolul conflictelor îngheţate, în diferite organisme internaţionale. Situaţia s-a deteriorat în Ucraina. România se va alătura organismelor euro-atlanticelor pentru restabilirea ordinii de fapt. Ne confruntăm cu un precedent, de care autorităţile din Crimeea se cramponează. Este vorba de Kosovo. De aceea, premierul ar trebui să-şi dea seama şi să nu spună că recunoaşte Kosovo imediat ce pleacă preşedintele. E o dovadă de slugărnicie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.