Băsescu încurcat de Băsescu

Traian Băsescu are mari şanse să înceapă să primească tot felul de premii pentru apărarea drepturilor omului. A omului simplu. Domnul Băsescu cere Parlamentului să se mişte rapid pentru a repara greşeala făcută de Guvernul Tehnocrat în ceea ce priveşte interceptările telefonice: „Prin soluţia adoptată de Guvern şi CSAT, s-a trecut de la interceptarea comunicaţiilor de către o singură instituţie, SRI, la un număr mult prea mare de instituţii cu drept de interceptare. Până la urmă, în loc să fie servit interesul naţional, prin soluţia adoptată au fost servite ambiţiile şi interesele şefilor instituţiilor de forţă. Iar dacă Preşedintele şi Premierul nu au fost în măsură să găsească soluţia corectă, este obligaţia Parlamentului s-o facă urgent”.
Traian Băsescu nu se dă în lături să o certe pe Laura Codruţa Kovesi, de teama căreia tremură toţi politicienii, pentru că „în cele două mandate de procuror general, instituţia pe care a condus-o a tergiversat şi nu a soluţionat Dosarul Revoluţiei”.

Traian Băsescu înţelege cât de gravă este criza refugiaţilor care au luat cu asalt Europa şi l-a criticat pe preşedintele României pentru că a preferat să meargă să se plimbe cu soţia în Israel, în loc să participe la Consiliul European de la Bruxelles, unde l-a trimis pe prim-ministru.

Traian Băsescu a luat steagul de luptă împotriva BNR, s-a pus în fruntea celor mulţi cu credite la bănci şi a început să strige că l-a văzut pe Mugur Isărescu „dând lecţii despre politicile de prudenţialitate bancară şi politicile monetare, dar niciodată asumându-şi o urmă de responsabilitate a funcţiei pentru drama celor care au contractat credite care acum au ajuns imposibil de plătit. Oamenii au devenit mai săraci decât atunci când, cu speranţă, au contractat creditul, dar responsabili sunt doar ei”.

Traian Băsescu li s-a alăturat şi microbiştilor nervoşi că „Arena Naţională” a fost scoasă din circuit, criticându-l pe primarul general al Capitalei fiindcă nu-şi asumă redeschiderea celui mai modern stadion din ţară.

În fine, Traian Băsescu ştie de toate despre toţi şi spune de toate pentru toţi. Pe seceta asta de personaje politice capabile să capteze atenţia alegătorilor, Traian Băsescu ar câştiga şi alegerile locale, şi alegerile parlamentare, şi alegerile prezidenţiale. Numai că pe şeful MP, Traian Băsescu, îl încurcă Traian Băsescu, fostul preşedinte al României timp de zece ani.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.