Dragă cititorule, dacă te afli în mare grabă, treci pe la ştirile gazetei şi întoarce-te altădată. Dacă ai răgaz, pune de-o cafea, aşază-te în fotoliu şi înarmează-te cu răbdare. Vine o poveste mai lungă despre doi politicieni despre care s-au spus vrute şi nevrute, dar şi multe adevărate şi care acum se zbat în cea mai mare încurcătură a vieţii lor. Unul este în beciul arestului şi îşi sulemeneşte obrazul ciupit de vărsatul copilăriei şi îşi dezmiardă părul cu vârfurile roase, simţind, mai ales după miezul nopţii, răcoarea penitenciarului, cum vine de peste tot parfumul umed al betonului îmbătrânit şi al relelor îmbibate în pereţi; celălalt, abia ieşit din palatul prezidenţial prin care era salutat cu dizgraţioase plecăciuni şi zâmbete, pe unde se simţea atotputernic şi nemuritor, pe neaşteptate huiduit, înjurat, vânat ca un mistreţ care a nenorocit mii de recolte, presimţind cum din toate părţile se apropie gonacii, câinii, animalele pădurii şi mai ales cei care până mai ieri îi pupau mâinile, umbra şi îl scăldau în bucuria privirilor mieroase. El, descurcăreţul descurcăreţilor din porturi, primării, partide şi afaceri, un atotputernic vreme de decenii şi un fel de împărat cinic vreme de zece ani, ea favorita sa şi omul lui de încredere, singura lui descoperire prin cloaca gălăgioasă a politicienilor, speranţa lui în propăşirea puterii sale, păstrătoarea secretelor şi făcătoarea cărţilor din palat şi din afacerile lui ascunse, vocea şi avocata lui şi atâtea altele pe care numai ei le ştiu, el Traian şi ea Elena, ca într-o poveste de putere care, ca toate poveştile de pe lumea aceasta, se îndreaptă spre un sfârşit. Şi pe cât de mare le-a fost puterea, pe atât de adâncă se cască prăpastia în care viaţa se pregăteşte să le aşeze pe toate.
Poate visa Elena Udrea ce gândeşte Traian Băsescu? Şi viceversa? Poate el simţi pe oriunde ar fi ce-şi gândeşte dânsa în spaimele ei de arestată încolţită cu acuzaţii distrugătoare? Într-o anume măsură, da. Au stat destul unul pe lângă celălalt ca să se poată citi fără cuvinte. Dar să reacţioneze la fel, la o diferenţă de câteva ore, într-o situaţie complicată, de ameninţare cu puşcăria, nu prea este de crezut. Nu arată deloc a telepatie. De unde şi până unde, dintr-un subsol de poliţie metropolitan, să se închege un flux de meta-comunicare până spre pădurea de la Scroviştea?! Ca la un semn al unui dirijor, amândoi au început să ameninţe DNA-ul cu plângeri la CEDO. Fără îndoială, cele două voci pornite să cânte România la Curtea de la Strasbourg s-au orchestrat măcar la două-trei măsuri. Prea cântau amândoi aceeaşi partitură a omului speriat care ameninţă cu tribunalul de la Judecata de Apoi. Un pod invizibil, făcut probabil prin curieri, nu prin telepatie, a purtat decizia lor de a duce povestea la instanţele europene.
Ideea de a face din arestul Coanei Joiţica un dosar politic trebuie să fi înmugurit în mintea lui Traian Băsescu. El este marele artist viclean al diversiunii în materie de comunicare. El a fost cel care a pus mâna pe telefon şi va fi sunat la postul de televiziune spre a povesti naţiei despre noul său sfârâiac. Situaţia Coanei Joiţica a fost aşezată ca stafida în mijlocul unui dosar politic garnisit cu principii încălcate şi cu un atac violent la binomul DNA-SRI. De ce un asemenea ţipăt din adâncul bojocilor de protestatar? De dor? De dragul acurateţei procedurilor din Codul Penal? De unde această răbufnire de o inegalabilă duritate la adresa pupilelor sale din ”epoca de reformare a justiţiei” în România? Alaltăieri se chinuia să o înscăuneze pe Laura Codruţa Kovesi şi la DNA, ieri o copleşea cu silă şi dispreţ iar mâine va fi gata să o reclame la curţile internaţionale. Luna trecută controla SRI-ul prin ordinele date generalului Coldea, ieri îl vedea ca pe principalul responsabil al nenorocirii iar răspoimâine i-ar lua stelele înapoi. Războiul lui Traian Băsescu cu oamenii săi de încredere vine de la faptul că nu-i mai execută ordinele şi că i-au înşelat încrederea. Nu cumva explicaţia acestei răbufniri trece dincolo de o contradicţie de principii? Întotdeuna când Traian Băsescu a avut interese majore, a împachetat totul în hârtii colorate şi a legat povestea cu fundiţe de act normativ şi a împodobit-o cu câteva floricele morale. Este reflexul său care vine din spaima marinarului de a nu fi prins de poliţie cu încărcătura nedeclarată aşezată pe mijlocul punţii. Asta şi explică de ce fostul preşedinte al României a vorbit întotdeauna aproape pe faţă, de obicei primul, şi cu dezinvoltură despre cele ascunse ale sale. Aţi observat cu ce naturaleţe dezarmantă a spus că a fost un turnător? Voit sau involuntar, în glumă sau în serios, el a lăsat adevărul să zburde în urechile tuturor. Eroul nostru este dintre cei care folosesc o tehnică pe care n-o stăpânesc decât oamenii cu nervi de oţel. Ascund prada, infracţiunea, frauda în văzul tuturor şi nu clipesc nici dacă se cutremură lumea. A fost şi este felul său de a înfrunta pericolul, de a păcăli ascultătorul, urmăritorul sau electoratul, dând fraudei din mijlocul pieţei aerul unei probleme simple, stăpânită, controlată şi uşor de înlăturat. Aşa a făcut cu afacerea flota sau cu casa din Mihăileanu, cu moşia de la Nana sau cu admiraţia faţă de Elena Udrea. Pe toate le-a ascuns în mijlocul României, taman la palatul prezidenţial. La fel a procedat şi cu dosarul său de informator. Cu absolut toate nenorocirile pe care le-a făcut Traian Băsescu a procedat la fel. Le-a scos în văzul lumii. A vorbit despre ele cu nonşalanţă şi cu superioritate, izbutind să le îngroape în neatenţia şi nepăsarea celorlalţi. Şi de fiecare dată când a acuzat convingător un om, un partid, o instituţie, o afacere şi a vorbit despre o infracţiune, despre o golănie, a făcut-o din adâncul plămânilor şi cu convingere, de parcă ar fi perorat despre el însuşi şi ar fi ţinut un discurs în faţa oglinzii. Tehnica aceasta am observat-o şi la Elena Udrea. Despre pământul de la Nana sau despre Băile Boghiş a vorbit ca despre un cal care trece sau doarme la umbră în parcul din central oraşului. Pe nesimţite, ea trebuie să fi deprins de la maestrul ei arta de a ascunde o mare afacere în văzul tuturor, ca pe o bombă lăsată neglijent în cada de baie, în buchetul cu flori, în salata de fructe sau în discursul rostit în faţa electoratului naţional.
Să revenim la răbufnirea violentă a marinarului dezamăgit. Traian Băsescu nu s-a aruncat niciodată în vâltoare pentru o idee sau pentru un principiu. Pentru un interes sau pentru un pericol de moarte, întotdeauna. Prin urmare, nu ne rămâne decât să recapitulăm şirul de arestări din ultima vreme, comunicatele DNA sau declaraţiile SRI şi sentinţele ÎCCJ. Trebuie să cotrobăim şi prin discursurile comandantului, şi prin cele ale cucoanei, pe unde şi-au pitit ei afacerile în văzul tuturor.
Vă mai aduceţi aminte cu ce seninătate de preot budist l-a întrebat Traian Băsescu pe Costel Căşuneanu despre inexistenta lor relaţie de colaborare? Sau despre cum a povestit preşedintele cu gura plină de penele celor jumuliţi prin instanţe că n-a sunat niciodată pe nimeni, nici procurori, nici judecători, nici Dragomir, nici Blejnar, nici Coldea, nici Daniel Morar, nici Codruţa Kovesi! Cam în acelaşi stil trebuie să fi vorbit pe la tv şi el, şi Elena Udrea despre afacerile lor periculoase, în jurul cărora s-au strâns mărturisirile, denunţurile şi dovezile. Ca să găsim o logică şi o explicaţie ar trebui să luăm la puricat şi declaraţiile mai vechi ale celor doi spre a vedea dacă nu cumva ne-a scăpat ceva important, care acum ameninţă să cadă peste ei ca bomba rusească peste pitorescul tandem sentimentalo-politico-afaceristic.
Mie unul mi-a atras atenţia tonul de vulpe nevinovată cu care Traian Băsescu povestea despre ce i-a spus Radu, ginerele său, avocatul acela sfios, cu bărbuţă tunsă, care a fost agăţat în afacerile unuia Lucinschi sau cum îl cheamă. Şi ”pentru care a lucrat înainte de a se căsători cu Ioana. Şi mai era unul Pricop care a lucrat înainte, că este o coincidenţă de nume bla-bla-bla! A povestit Radu ceva, dacă a înţeles eu bine…”. Când Traian Băsescu (mereu fudul că este cel mai informat om din România!) face pe nevinovatul, pe niznaiul, pe neştiutorul, pe vulpea sfioasă, este semn mare că ascunde ceva, că ştie, că vrea să dea cu parfumul neatenţiei peste ceva care pute de la distanţă şi de care se fereşte ca de necuratul.
Am bătut pe Google de mai multe ori numele lui Radu Pricop, al lui Sergiu Lucinschi, al lui Remus Jurj şi al lui Constantin Comăneanu. Iată câteva rânduri de pe Mediafax, într-o corespondenţă de la Chişinău:
”În anul 2011, s-a mutat în România, unde a preluat gestiunea companiei Genesis International, controlată de familia Lucinschi prin intermediul firmei Stipula Financial Inc, din Insulele Virgine şi IPA International Project Agency Establishment din Liechtenstein. În Republica Moldova, compania Genesis International a devenit cunoscută printr-o serie de contracte de reabilitare a drumurilor naţionale, dar şi a zece străzi din Chişinău, în baza unui credit acordat de o companie străină”.
Care va să zică, artistul cântăreţ Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Moldovei, lucra în strânsă colaborare cu Radu Pricop. Şi ce făcea talentatul Lucinschi? Rezolva dosare, dirija investigaţii de la DIICOT. I-a cerut 4 milioane de euro lui Alexandru Horpos pentru a închide un dosar penal pentru evaziune fiscală. Nu o şampanie, nu o bere, ci 4 milioane de euro! Ce influenţă putea să aibă un abia sosit moldovean prin România, fost proprietar de bar la Moscova, asfaltangiu la Chişinău şi intermediar în rezolvarea de dosare penale în România?
Am continuat cercetarea în ştirile despre Elena Udrea şi Alina Bica. Şi am dat de altă pistă abandonată de jurnalişti, în ciuda faptului că Elena Udrea a vorbit despre libanezi în interviul său difuzat de HotNews. E vorba de piaţa de grâu, de afaceri cu cereale, de nişte libanezi, de administrarea terenului de la Nana, de evaziune fisscală. Nimeni n-a săpat mai adânc la acest dosar. Ani la rând, cerealele au fost pretextul unor exporturi fictive din care băieţii deştepţi şi-au recuperat sume enorme folosind procedura restituirilor de TVA. Iată ce am găsit pe RISE Project:
”Ancheta a devenit publică în luna august 2014, când procurorii DIICOT au făcut percheziţii în mai multe judeţe din tară, după ce au calculat un prejudiciu de 30 de milioane de euro. Anchetatorii susţin că libanezii ar fi exportat, în perioada 2010-2011, cantităţi uriaşe de cereale disimuland provenienţa reală a mărfii. Astfel că, deşi cerealele proveneau din Turcia sau Liban, membrii gruparii declarau că acestea au fost produse în România, după care le reexportau în tări extra-comunitare şi îşi deduceau ilegal TVA-ul.
Jihad Al Khalil este identificat de procurori ca fiind capul reţelei, dar împarte calitatea de învinuit şi cu Liviu Ghebaur şi Cătălin Trandafir, reprezentanţii a doi operatori portuari. Cei doi sunt suspectaţi că ar fi declarat, în acte, că au exportat cerealele libanezilor, dar că, de fapt, acestea nu au părăsit niciodată depozitele lor din Portul Constanţa.
Ordonanţa din dosarul libanezilor semnata de fostul şef DIICOT, Alina Bica
Grupul de firme controlat de Jihad El Khalil ocupă o poziţie dominantă în piaţa cerealelor din sudul ţării, şi un loc fruntaş între agricultorii României. Administrează peste 30 de mii de hectare de teren agricol şi exportă anual între 800 de mii şi 1 milion de tone de cereale achiziţionate de la fermierii din toată ţara. Iar potrivit documentelor financiare, oamenii de afaceri Culiţă Tărîţă şi Ioan Niculae, patronul InterAgro, anchetat şi el de DIICOT într-un alt dosar, sunt principalii clienţi ai libanezului.
Alte documente arată că SRI a monitorizat, la rândul său, activitatea libanezilor înainte ca aceştia să fie investigaţi de DIICOT. Concluziile ofiţerilor de informaţii au fost incluse într-un raport asupra evaziunii fiscale, prezentat în anul 2010 într-o şedinţă CSAT. Ședinta a fost prezidată de şeful statului de la acea dată, Traian Băsescu. Potrivit documentelor, grupul Maria Trading şi Agro Chirnogi realizau tranzacţii fictive cu cereale folosindu-se de un mecanism sofisticat de fraudare. Documentele, care acoperă perioada 2008-2009, descriu amănunţit metoda practicată de libanezi şi menţionează societatea TCE 3 BRAZI ca principal complice al acestora.” (Romana Puiuleţ – RISE Project)
De câteva ori am scris pe cotidianul.ro despre nucleul de descurcăreţi format la Cotroceni de Daniel Moldoveanu, Sorin Blejnar, Marius Capanu (mari contribuabili la ANAF) şi încă vreo câţiva. Ba am auzit mai multe păreri de oameni care ştiau despre ce vorbesc şi care susţineau că Traian Băsescu a susţinut cu bună ştiinţă majorarea TVA de la 19 la 24% pentru că din recuperările de TVA s-au făcut profituri uriaşe. Dintr-o asemenea operaţiune cu un export de motoare de la Reşiţa în Guineea, în care export erau amestecaţi celebrul Baaklini şi Iulian Tudor, un partener al cuplului Elena Udrea Dorin Cocoş, şi din care export de gioarse rămânea un TVA de zeci de milioane de euro. Industria recuperărilor de TVA fictiv pe zona cerealelor ar fi ajuns şi ea la Cotroceni şi ar fi fost preluată tot de Elena Udrea, cea care avea să povestească în interviul ei de pe HotNews despre afacerea libanezilor, dar şi despre banii pomeniţi ca mită şi plătiţi pe undeva prin Orientul Mijlociu.
Ce legătură ar putea avea Sergiu Lucinschi cu Radu Pricop, cu Elena Udrea şi Alina Bica şi cu libanezii din vârful afacerii cu cereale, profilaţi pe recuperările de TVA din exporturile fictive? Deocamdată nu ştim detaliile unui dosar care mai are puţin până iese la lumină.
Un lucru este cert. Că arestarea lui Sergiu Lucinschi şi implicarea avocatului descurcăreţ în imobiliare par să-l fi împins pe Traian Băsescu în mijlocul unui cuptor cu jăratic. Pe neaşteptate, el a început să urle şi să invoce un dosar politic, fiind gata să renunţe şi la imaginea de reformator al justiţiei care îşi exersează independenţa pe aventurile sale şi ale Elenei Udrea. Cum vor aplica legea foştii săi devotaţi, Laura Codruţa Kovesi, Florian Coldea şi Livia Stanciu? Ar putea aceştia să renunţe la sentimentele de îndatorare faţă de cel care i-a promovat numai pentru a da drumul celui mai mare dosar de evaziune din istoria României?
Sfârşitul poveştii celor doi este departe de a se scrie. Nu are România atâţia experţi şi investigatori care să poată descoase toate combinaţiile ţesute de mintea unui om care a îmbârligat porturi, vameşi, securitatea românească, serviciile secrete arabe, israeliene, europene sau de peste Ocean.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.