Băsescu, la Tel Aviv, despre bileţelul pus la Zidul Plângerii: Să vedeţi ce alertă va fi acasă

Traian Băsescu le-a povestit, marţi, românilor cu care s-a întâlnit la Tel Aviv, că în 2009 a pus un bileţel la Zidul Plângerii şi dorinţa i s-a împlinit, el adăugând: „Şi acum am pus un bileţel. Să vedeţi ce alertă va fi acasă, ce-oi fi scris, că dacă se împlineşte?”.

În ceea ce îl priveşte, şeful statului a ţinut să le mărturisească reprezentanţilor românilor din Tel Aviv că se simte ca în prima zi, din punctul de vedere al energiei, dar mult mai experimentat decât în prima zi a primului mandat.

„Sunt la capătul ultimului mandat, dar voi fi preşedinte până în ultima zi. Nu am obosit deloc, au fost unii care au crezul că am mai obosit în cei 10 ani”, le-a spus el celor prezenţi la eveniment.

Şeful statului a povestit că în 2009, la vizita anterioară în Israel, a fost la Zidul Plângerii şi a pus un bileţel. „Ce m-am rugat, s-a împlinit. Şi acum am pus un bileţel, să vedeţi ce alertă va fi acasă, ce-oi fi scris, că dacă se împlineşte?”, a spus, râzând, preşedintele Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.