Băsescu: Lideri ai justiției, niște lingăi. Mi se face greață

Traian Băsescu s-a dezlănțuit din nou miercuri seară la două televiziuni, atacând iarăși liderii justiției, după decizia Consiliului Superior al Magistraturii conform căreia fostul președinte a adus atingere independenței justiției prin declarații ale sale și după ce în presă a apărut informația că Elena Udrea va fi transferată din arestul Poliției Capitalei la Penitenciarul Târgșor.

Băsescu a afirmat la Nașul TV că îi este greață de unii lideri din Justiţie, pe care i-a numit „lingăi”.

„Ei sunt numiți toți. Cei care arestează azi și batjocoresc, nu sunt aleși, ci numiți, cu niște interese. Dacă o să am ocazia, eu voi vorbi. Sunt arestări fără discernământ. Un om ținut arestat 5-6 luni devine o victimă, pentru că el va fi condamnat de către judecători din solidaritate cu procurorii. De ce credem că un procuror sau un judecător e un Dumnezeu din punct de vedere moral? Sunt procurori și judecători corupți cum sunt și politicieni corupți. Eu aș trimite DNA să-i aresteze pe judecătorii care au tergiversat restituiri timp de 8-10 ani cu ajutorul procurorilor”, a declarat Traian Băsescu.

„Se duc unii procurori la Bruxelles și spun că nu îi ajută nimeni în România, că nu mai ambasadele străine fac asta. Este o minciună, acești lideri ai justiției cred că vor obține un nou mandat de la ambasade. Se înșală, se înșală. Pentru a exista o lege ANI în România, a existat un politician care s-a dus în Guvern și a bătut cu pumnul în masă să fie. Ca să nu mai aibă politicienii intenția de a intra în justiție, a fost un om care s-a dus la ei și le-a spus: «Fără intervenții!» Nu le-am spus chiar așa, le-am spus mai dur, mai pe înțelesul lor. Când vezi acum niște lingăi, lideri ai justiției, care spun că pe ei nu i-a ajutat nimeni și speră să-i mai pună o dată ambasadele, ți se face greață de ei! Mi se face pur și simplu greață”, a mai comentat Băsescu.

Traian Băsescu a susținut că fosta șefă a DIICOT, Alina Bica, a fost ridicată de mascați de pe stradă pentru a fi dusă la Direcția Națională Anticorupție și arestată deşi cu două zile înainte fusese audiată la DNA. „De ce este nevoie de așa ceva?”, a comentat Traian Băsescu, spunând că în acest moment „este un nucleu de oameni care decide pe cine arestează”.

Într-o altă intervenție la B1 TV, Băsescu a declarat că CSM „bagă măciuca în gură”.

„O să fiu foarte direct și pe înțelesul tuturor: în momentul de față, Inspecția Judiciară și CSM au devenit o măciucă care se aplică direct în gura oricărui om care vrea să exprime ceva despre justiție. Nu vă supărați, în spatele acestei agresivități a IJ și CSM se află o mare de corupție și o să vă exemplific. Sunt lucruri pe care m-am abținut să le spun, am susținut acest sistem al justiției, am susținut forța lui în raport cu politicienii, dar vreau să clarificăm niște lucruri: sistemul e departe de a fi perfect, așa cum e prezentat de liderii justiției, de ce a fost nevoie de legea 10 cu privire la restituirea de către primari a localităților: pentru că politicul a constatat că cei care avea dreptul erau târâți zeci de ani și nu reușeau să intre în posesia proprietățile. Eu am fost unul dintre primarii care au făcut restituire masive, în locul justiției, care a fost incapabilă să restituie proprietarilor drepturile lor.
Nu-i acuz că sunt corupți, neapărat, dar constatăm că acest delay uriaș, această nedreptate a făcut să apară șemecherii cu drepturi litigioase care au cumpărat de la amărâții care au stat târâiți și au vândut pe nimic.
Eu sunt revoltat de abordarea măciuca în gura oricui vorbește de justiție, noi suntem perfecți: NU, domnilor, sunteți la fel de corupți ca cei din administrație. V-am protejat de influența politicului, dar totul are o limită. Obrăznicia are o limită. Nu îmi spuneți mie, care știu de ce s-a creat legea 10 și ANRP-ul (..) Modul în care încearcă de 6 luni să se arate a fi Fecioara Maria e una din minciunile publice pe care încearcă să le instaleze în favoarea unei justiții discreționare. Deci, justiția nu poate fi discreționară. Trebuie să fie corectă, ori dacă astăzi, CSM și IJ încearcă să se uite la orice scamă ar fi agățată de justiție, nu, ei sunt perfecți, eu le spun: marea ticăloșie a restituirilor de orice, case, păduri”, a declarat Băsescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8501 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.