Băsescu: Obsesia lui Viorel s-a rafinat

Într-un mesaj postat pe Facebook, fostul preşedinte Traian Băsescu spune că Victor Ponta a făcut o obsesie la adresa sa.

Băsescu afirmă că obsesia premierului s-ar fi “rafinat” devenind “Băsescu la puşcărie“ şi susţine că acest lucru nu îi va reuşi pentru că el nu a încălcat legea.

”Obsedatul,

Evident Victor Viorel are o obsesie care se numeşte Traian Băsescu. De cîţiva ani, obsesia lui Viorel s-a “rafinat” devenind “Băsescu la puşcărie “. O strigă în mari adunări cu „poporul pesedist” pe stadioane, în săli de sport, în pieţe publice şi la televiziuni, ori de cîte ori are ocazia. Mai nou, bazîndu-se pe revoluţionarul vînător de “terorişti” Niţu şi alţi cîţiva procurori, pe televiziunile turnătorilor de rit vechi şi nou Felix şi Ghiţă, care au rolul presiunii publice pe procurori, obsedatul crede că-şi poate materializa visul distrugerii propriei obsesii, dar şi a familiei mele. În mintea lui înceţoşată de ură dar şi de aburii puterii, a revenit vremea lui Dej, Nikolschi, Ana Pauker şi Brucan .

Victor Viorel, îţi garantez că n-ai să reuşeşti cu toţi servanţii publici şi privaţi care îţi rînjesc slugarnic de prin parchete sau din televiziuni. N-ai să reuşeşti pentru că nici eu, nici Ioana şi nici Radu n-am încălcat legea. Şi mai sunt convins că cei mai mulţi oameni din justiţie nu mai vor înapoi sub control politic.

În schimb, atenţie Victor Viorel, mai ştii povestea cu săpatul gropii şi cine cade în ea?”, este mesajul scris de fostul șef al statului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.