Coana Joiţica a primit ordin şi a tras de manetă. Instantaneu, grupul său de comando politic a descărcat o basculă de gunoi amestecat cu pietriş peste Victor Ponta. Pâş-pâş-pâş, noul PDL, împreună cu mascaţii de la vechiul PDL, a scris o moţiune şi a trimis-o la Parlament, cerând demisia premierului. De data aceasta, afacerea Duicu! Adică pilele, promovările, recomandările şi delegările tipice pentru PSD. Tipice şi pentru PDL (căci şi coana Joiţica şi-a desemnat consoartele şi trepăduşii prin mai toate funcţiile). Partidul lui Boc şi Videanu n-a funcţionat tot ca o agenţie de funcţii şi profituri? Şi chiar PNL-ul cum a funcţionat? Doar nu vă veţi fi imaginat că liberalii au tras de oameni de la Academie ca să-i aşeze pe funcţii importante! Şi ei şi-au gonflat ciumeţii, lipitorii de afişe şi cărătorii de genţi şi caltaboşi în scaunele moi şi profitabile ale puterii.
Ei bine, acuzele în dosarul Duicu, relansate de Coana Joiţica, au fost duse până în Parlament şi rostogolite pe toate televiziunile băsiste. Manevra cunoscutei cititoare în gândurile şi sentimentele preşedintelui nu-i decât un răspuns. Un tip de contra-replică a lui Traian Băsescu la scandalul Bercea-Băsescu. Dezvăluirile privind amestecul şi învârtelile Băseştilor prin lumea ţigănească l-au îngropat pe Traian Băsescu în ridicol şi penibil şi l-au făcut bun de o cercetare penală de proporţii. Moţiunea Duicu nu-i decât un soi de înjurătură la înjurătură, de acuză la acuză. Un fel de ”ba pe a mă-tii” în comportamentul politicianului român prins cu ocaua mică. Mă fluieri? Te fluier! Mă dai în gât? Te dau şi eu! Te iei de frate-miu? Mă iau de socru-tu! Ţi-arăt eu, marţafoiule! (acest strigăt tipic războiului de mahala pluteşte deasupra fiecărui moment politic mai intens).
În acest tip de comportament stă toată cheia politicii româneşti, oarbă la nevoile ţării, dar plină de oameni însetaţi de răzbunare! Eliminarea adversarului politic are ceva din confruntarea animalică din lumea codrului. Nu există nimic altceva decât fuga sau exterminarea adversarului. L-ai iertat, îţi ia gâtul când te prinde la prima ocazie. Aşa că jupuirea şi terfelirea duşmanului (un soi de jupuire orală) au devenit reguli de bază şi sunt cu mult mai importante decât nevoile cetăţenilor perplexaţi (unii dintre ei, chiar pasionaţi) de această confruntare primitivă.
Să recapitulăm puţin. Scandalul Duicu nu-i decât replica băsistă la arestarea lui Mircea Băsescu şi la umplerea de zoaie a familiei prezidenţiale. Dar Bercea Mondial a fost aruncat în piaţă drept replică la ce? Nu cumva este răspunsul PSD-ului la chiţăielile Elenei Udrea şi la acuzaţiile repetate ale lui Traian Băsescu? Sau modalitatea prin care tot felul de forţe vizibile sau invizibile s-au gândit să tamponeze iniţiativa preşedintelui de a-şi face un partid şi de a rămâne în joc? Nu a ieşit el zilnic să îl acuze de ”profund corupt” şi ”mare mincinos” pe Victor Ponta? Ce altceva a susţinut cu sârg Traian Băsescu în campania electorală pentru europarlamentare? Să crape Ponta? Care este programul de guvernare al lui Victor Ponta? Ieri, alaltăieri a repetat-o pentru a mia oară! Să crape Traian Băsescu de la Cotroceni! Fiecare scandal este un răspuns la celălalt. Scandalul (neterminat şi încă nelămurit) legat de moşia Nana a fost poate singurul care a fost scos din senin. Traian Băsescu a fost acuzat prosteşte de Sorin Roşca Stănescu de transferuri nebune de prin insulele Seychelles. Şi atunci preşedintele, iute la jonglerii, a zis că strecoară în discuţie un subiect de care se temea ca de moarte. Învârteala cu pământurile de la Nana (de care nu prea sunt străini câţiva oameni din preajma sa). Şi l-a dat singur pe goarnă, crezând că scapă mai uşor.
Ce a fost campania isterică a Antenei 3 de la un moment dat încoace dacă nu răspunsul lui Dan Voiculescu la ameninţările cu condamnarea ale celeilalte tabere? Ce a fost referendumul dacă nu şi un mod subtil al PSD-ului de a încerca îngroparea plagiatului şi scoaterea din scenă a unui perturbator al jocului? Ce a fost campania din presa europeană împotriva votului covârşitor al electoratului român dacă nu o modalitate de a minimaliza voinţa românilor de a scăpa de un preşedinte circar? Ce au fost plagiatul şi acuzele privitoare la acesta? N-a fost prima încrucişare scrâşnită a săbiilor pentru un furt intelectual descalificant care nu poate fi şters nici cu cisterne de acid sulfuric? Ce a mai fost plagiatul dacă nu o operaţiune instrumentată de la Cotroceni şi împinsă de agenţii noştri în exteriorul ţării, de unde să se întoarcă precum un bolovan devastator? Adică tot tentative de eliminare a adversarului. Din păcate, răspunsul a fost botezat şi tras de păr şi nu a venit ca o judecată definitivă a instituţiilor statului român. Plagiatul lui Victor Ponta s-a bucurat de o altă contrapunere. O lucrare cu copy-paste a Elenei Udrea. Şi cu o ameninţare la toate doctoratele conduse de Gabriel Oprea şi cu cercetarea doctoratelor tuturor politicienilor români. O acuzaţie a fost îngropată de altă acuzaţie, la fel de furioasă, de devastatoare şi de lipsită de finalitate. O luptă de orbi care sunt gata să distrugă totul până nu mai rămâne decât locul în care s-au bătut.
Să ne înţelegem asupra unui lucru. Cât adevăr este în plagiat tot atâta este şi în moşia de la Nana, şi în afacerile lui Sebastian Ghiţă sau în scandalul Duicu şi în sacoşele care au circulat între Bercea Mondial şi Mircea Băsescu sau între ţigănime şi banii de campanie electorală. Actele din contractele lui Sebastian Ghiţă sunt la fel de legale sau la fel de cârpite ca şi actele casei din Mihăileanu sau ca şi cele privitoare la achiziţionarea pământului din Bărăgan. Toate aceste cazuri ne obligă să privim cu ochi mari portretul în tuşe groase al politicianului român, orb de ură pe adversarul său, nepăsător la suferinţele şi problemele compatrioţilor şi disperat să-şi menţină puterea pentru a scăpa de ghearele justiţiei. Şi gata oricând să tragă legea pe calapod până când izbuteşte să-şi bage picioarele în ea.
Oricât ar părea de ciudat, între Elena Udrea şi Sebastian Ghiţă, între Victor Ponta şi Adriean Videanu sau între Traian Băsescu şi Dan Voiculescu (şi ”perechile” politice din tabere diferite pot continua la nesfârşit, până jos, la baza piramidei, printre consilierii din municipii şi comune), între ei nu sunt diferenţe semnificative. Şi ştiţi de ce? Pentru că noi nu suntem în stare să le impunem un alt comportament.
Şi Victor Ponta, şi Traian Băsescu sunt gata să moară doar pentru interesele lor de putere. Noi ceilalţi, un soi de biată umplutură democratică, nu contăm decât pentru vot. Şi nici atunci!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.