Băsescu pune condiţii pentru restituirea banilor pensionarilor

Traian Băsescu a primit duminică, la Palatul Cotroceni, delegaţia comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

Preşedintele a anunţat că nu trimite scrisoarea de intenţie Parlamentului, dacă nu se respectă anumite condiţii, ceea ce înseamnă că şeful statului  cere respectarea deficitului bugetar, în condiţiile în care astăzi se împlinesc doi  ani de când, depaşindu-şi prerogativele, a tăiat salariile bugetarilor.

„Sunteţi aproape de terminarea misiunii, după cum am înţeles. Şi aş vrea să ştiu cum e imaginea de ansamblu acum. Aşa cum am discutat cu ministrul de Finanţe, elementul cheie legat de plăţile pe care trebuie să le faceţi în perioada următoare trebuie să rămână la stadiul de a nu afecta deficitele structurale ale fondului de asigurări de sănătate şi ale fondului de pensii. Este elementul esenţial din punctul meu de vedere. Nu voi trimite scrisoarea Parlamentului dacă acest principiu nu va fi respectat”, a afirmat Băsescu la începutul discuţiei cu delegaţia FMI, Băncii Mondiale şi Comisiei Europene.

Preşedintele a mai avut o întâlnire cu delegaţia FMI, BM şi CE pe 26 aprilie, prilej cu care s-a discutat şi despre perspectiva creşterii salariilor în sectorul public.

În cadrul discuţiilor de la acea dată dintre şeful statului şi delegaţia comună a FMI, BM şi CE a fost subliniată importanţa respectării de către România a obiectivelor şi măsurilor stabilite în cadrul Acordului de Asistenţă Financiară Internaţională Multilaterală.

FMI şi Comisia Europeană au acceptat creşterea salariilor bugetarilor pentru a reveni la nivelul din iunie 2010, prima majorare, de 8%, urmând să fie operată de la 1 iunie, a anunţat ministrul desemnat al Finanţelor.

Premierul desemnat Victor Ponta a declarat, joi, că a constatat, când Florin Georgescu a început „să se uite prin hârtii”, că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu nu au prevăzut bani pentru reîntregirea salariilor.

Ce declara însă președintele UDMR, Kelemen Hunor, pe 30 aprilie, referitor la acest subiect?

”Pot să spun că la rezerva Ministerului de Finanţe există 5 miliarde de euro, o sumă care trebuie folosită pentru reîntregirea salariilor. Noi am pregătit această rezervă şi, după informaţiile mele, toate discuţiile tehnice cu FMI au fost duse şi în această direcţie, înainte să cadă Guvernul. Vorbim despre o posibilă creştere de 16%”, a spus liderul UDMR.

Bâlbâielile privind banii pentru reîntregirea salariilor a continuată însă în pofida faptului că s-a dovedit că nici Guvernul Boc, nici Guvernul Ungureanu nu au avut o prevedere bugetară pentru creşterea salariilor şi implicit nu au lasat bani pentru aşa ceva.

Iată ce declara  purtătorului  de cuvânt al premierul demis, Dan Suciu, după ce  premierului desemnat Victor Ponta a susţinut că nu a gasit banii în vitierie aşa cum s-a afirmat.

„Obiectivul acestui guvern este de a da salariile, de a le readuce la nivelul anului 2010, anterior tăierilor cu 25%. Evident că nu există un sac de bani pus deoparte la care domnul Ponta să aibă acces, dar există convingerea Guvernului Ungureanu că economia este capabilă să susţină această majorare, fără să fie depăşite ţinte de deficit. Nu am vorbit niciodată despre pensii, am vorbit doar despre salarii şi toată chestiunea stă doar în politizarea şi confirmarea acestor cheltuieli. Dacă domnul Ponta înţelege că banii stau în saci, este problema dânsului”, a explicat Dan Suciu.

Liviu Voinea, care face parte din echipa care se ocupă de programul economic al USL, a amintit, referitor la deficit, că în toamna anului trecut, FMI a fost de acord cu un deficit 2,5%, iar Guvernul român a stabilit ţinta la 1,9% din PIB.




Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.