Băsescu: Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile

Traian Băsescu a declarat, miercuri, la ieșirea de la Judecătoria Sectorului 5 unde se judecă redeschiderea dosarul răpirii jurnaliștilor români, că nu el a deținut dosarul operațiunilor, rolul său fiind acela de a coordona instituțiile statului.

„În declarația mea am spus că nu am secretizat nici măcar o foaie din dosarul din dosarul răpirii jurnaliștilot. Nu era treaba mea partea operativă. Rolul meu a fost să pun cap la cap toate serviciile, ale armetei, SRI și SIE, pentru a colecta informațiile și a face ca aceastea să lucreze în aceeași direcție. Nu eu am avut dosarul operațiunilor. El a avut cap de filă SIE”, a declarat Băsescu.

Întrebat dacă ar avea vreun avantaj dacă dosarul ar fi desecretizat, fostul președinte a precizat că așa s-ar putea demonstra că reclamația împotriva sa nu este întemeiată.

„Categoric da, ar confirma că e o prostie reclamația lui Vadim Tudor”, a adăugat fostul șef de stat.

Plângerea a fost depusă de Corneliu Vadim Tudor, care între timp a decedat. Vadim Tudor susținea că Traian Băsescu ș președintele PDL de la acea vreme, Vasile Blaga și-ar fi însușit t 4 milioane de dolari din suma care ar fi fost plătită drept răscumpărare. Instanța supremă l-a scos în august pe Vasile Blaga din cauză, iar în ceea ce îl privește pe fostul președinte a trimis dosarul către Judecătoria Sectorului 5.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.