Băsescu s-a căutat la doctori!

Administraţia Prezidenţială a anunţat sec, miercuri după-amiaza, că preşedintele României şi-a făcut analizele medicale. Urmează ca rezultatele acestora să fie făcute cunoscute de medicii militari care îl tratează pe şeful statului român cu începere din 2007.

„Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat în cursul zilei de miercuri, 28 decembrie a.c., vizita medicală anuală. Rezultatele vor fi comunicate public de Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” în cursul zilei de joi, 29 decembrie a.c..” sună anunţul semnat ” Departamentul de Comunicare Publică 28 Decembrie 2011″, care a fost postat pe pagina oficială de Internet a Administraţiei Prezidenţiale.

Comunicarea Cotrocenilor cu mass-media, iar prin aceasta cu cetăţenii, pe tema sănătăţii preşedintelui României a devenit un mare neajuns al Administraţiei Prezidenţiale, dar numai după ce şefia Departamentului Comunicării Publice a fost preluată de soţul doamnei deputat PDL, Raluca Turcan, domnul Valeriu.

Exact contrariul se înregistra în vremea mandatului la Cotroceni al Adrianei-Ana Săftoiu, când, cu ocazia celei mai grave stări de sănătate a unui preşedinte al României, comunicarea fost una dintre cele mai bune.

Piedici în calea uitării

Operaţia de tiroidă a preşedintelui Traian Băsescu a fost ţinută în mod aberant „la secret”, în septembrie 2007.

Blocajul informational in jurul operatiei chirurgicale pe care a suferit-o presedintele Romaniei se acutizase pe parcusul operaţiei şi mult după aceea.

Administratia Prezidentiala instiutuia o tacere suspecta in privinta interventiei chirurgicale la tiroida la care a fost supus seful statului.

Spitalul Militar Central „Carol Davila”, unde a avut loc operatia, a primit interdictie clara din partea Palatului Cotroceni de a comunica orice fel de informatie despre starea lui Traian Basescu.

Cotrocenii îşi  luau responsabilitatea asigurarii informatiilor despre evolutia starii de sanatate a presedintelui, dar, până târziu  nu comunicasera decit faptul ca operatia s-a incheiat cu succes.

Comunicarea purta marca inconfundabilă a lui Valeriu Turcan, proeclit cu duioşie printre ziariştii acreditaţi la Cotroceni, şi „Valeriu-SMS”.

Porecla soţului doamnei deputat PDL cu acelaşi nume a apărut din pricina faptului că îngrozit fiind un dialog deschis cu mass-media, prefera să se ascundă în spatele nevinovatelor mesaje scrise pe telefonul mobil, după care nu mai răspundea la telefon, uneori nici la apelurile unor salariaţi ai Cotrocenilor !

Aşa se făcea că, după ce mass-media cereau lămuriri despre problema de sănătate a şefului statului şi nu a particularului Traian Băsescu, printr-un SMS, trimis pe telefoanele mobile ale ziaristilor acreditati permanent la Palatul Cotroceni, apărea precizarea terminarii cu bine a operatiei. SMS-ul pronit de la centrul de mesaje al Departamentului Comunicării Publice  îi era atribuita purtatorului de cuvint, Valeriu Turcan.

Desi anterior, printr-un alt mesaj scris, era promis un prim comunicat oficial dupa ora 12 si 30 de minute, acesta nu a mai venit pina seara.

Purtatorul de cuvint al Administratiei Prezidentiale nu a mai putut fi contactat timp de trei zile: nu raspundea la telefoane si nici la e-mail-uri.

Conform unor informatii provenite din Ministerul Sanatatii operatia incepuse in jurul orelor 10.00. In aceste conditii, aparitia anuntului privind terminarea operatiei in jurul orelor 13.00 denota ca durata acesteia ar fi fost mai mare fata de cea preconizata de medici, adica in jur de o ora.

Blocajul informativ din partea Administratiei Prezidentiale a aparut inca de la publicarea, in presa, a primelor informatii despre preconizata, pe atunci, operatie.

Initial, primele informatii despre operatia lui Traian Basescu au aparut joi seara. Administratia Prezidentiala reactiona la o informatie de presa si dadea publicitatii un comunicat in care se spunea ca presedintele Traian Basescu „are programata o interventie chirurgicala de rutina la nivelul glandei tiroide, in zilele urmatoare”.
Cotrocenii dadeau asigurari ca „presedintele va fi operat de o echipa de medici romani la Spitalul Militar Central din Bucuresti”.

Administratia Prezidentiala insista asupra faptului ca „este o operatie obisnuita, iar presedintele, in locul unui tratament indelungat cu medicamente, a preferat sa se recurga la o interventie chirurgicala”.

Numai ca, Palatul Cotroceni dadea publicitatii comunicatul la doua ore dupa ce Pro TV – putin dupa orele 19.00, citind un articol „in exclusivitate” din cotidianul „Gandul” sub semnătura Lilianei Ruse – infoma ca seful statului urmeaza sa suporte o interventie chirurgicala. Sub rezerva declarata ca informatia nu fusese confirmata de Administratia Prezidentiala, ziarul amintit lasa sa se inteleaga faptul ca ar fi vorba despre o noua interventie chirurgicala la coloana vertebrala, in urma unei recidive a herniei de disc care fusese operata in data de 3 mai 2006 la Spitalul Clinic Universitar din Viena.

Ca a fost o intimplare sau ca serviciile secrete continua sa raporteze la PRM, cert este ca ziarul Tricolorul a publicat primul informatia, inca de miercuri, cum ca seful statului va fi „operat de tiroida” de o echipa de medici  „de la Spitalul Militar Central”.

Şi totuşi se poate comunicare pe teme de sănătate a preşedintelui României

In contradictie totala cu acest stil de comunicare a fost cel, din  luna mai 2006, al echipei medicale de la Spitalul Universitar din Viena – AKH.

Atunci, ziaristii romani interesati dar si cei austrieci au fost luati in evidenta de serviciul de relatii publice al reputatei clinici medicale vieneze. Pe telefoanele mobile cu numere de apel din Romania erau tinuti la curent in permanenta cu orarul briefingurilor medicale.
Toata echipa medicala compusa numai din somitati austriece ale domeniului venea de trei ori pe zi in fata presei. Profesorii universitari austrieci: neurochirurgi, anestezisti, traumatologi sau balneologi-fizioterapeuţi  raspundeau fiecare zi, in fata presei, nerefuzind vreo intrebare: de la starea pacientului Traian Basescu si detalii ale interventiei chirurgicale propriu-zise pina la preferintele culinare ale aceluiasi presedinte. La o singura intrebare nu au raspuns, pentru ca tinea strict de zona administrativa: cit a platit Traian Basescu pentru operatie. Acest lucru avea sa fie dezvaluit la externare, franc, chiar de Traian Basescu. Exista si o conventie cu Palatul Cotroceni. Întâi ieşea purtatorul de cuvint cu declaratii la Bucuresti in care comunica sumar evolutia starii de sanatate si ce documente a semnat ori ce vizite a mai primit. Dupa care intrau cu detalii medicale profesorii de la Viena. La venirea in tara, pentru recuperare la Spitalul Elias, legea tacerii avea sa se impuna cu strictete, informatiile fiind rare.

De notat că medicii austrieci au răspuns cu umor, calm şi inteligenţă la curoizităţile discutabile ale unor jurnalişti, curiozităţi legate de posibile urmări pentru Băsescu ale operaţiei la coloană.

Surse din Palatul Cotroceni ne dădeau de inţeles că – în baza noii politici de obstrucţie a media – tocmai pentru a evita o transparenta asemanatoare, presedintele nu a mai vrut sa se duca la Viena pentru interventia la tiroida.

Precedenta rundă de analize, cu scandal !

Preşedintele României, Traian Băsescu, nega, pe 28 februarie 2010, informaţiile că ar fi bolnav, transmiţându-le jurnaliştilor care au scris despre posibile probleme medicale ale sale că este „mai sănătos” decât toţi patronii lor „şi la minte, şi la corp”.Declaraţiile  preşedintelui era făcute la ieşirea din restaurantul Tarttoria de pe strada Clucerului ( zona 1 Mai din Bucureşti), unde presa a ajuns după ce fusese anunţată „din întâmplare”.

Apariţia preşedintelui a avut loc pe fondul informaţiilor că acesta şi-a făcut sâmbătă un control medical la Spitalul Militar.

 Potrivit unor surse medicale, după controlul de la tiroidă, preşedintele Băsescu şi-ar fi făcut investigaţii la ficat şi la colon.
Până la terminarea analizelor, şeful statului a stat în rezerva de protocol a Spitalului Militar, însă sursele medicale au refuzat să precizeze dacă preşedintele Băsescu a rămas internat.

Reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale nu au dorit să comenteze aceste informaţii. Reprezentanţi ai PDL au spus că nu ştiu dacă preşedintele Băsescu ar avea probleme de sănătate, iar unii, precum Theodor Stolojan, au negat informaţiile din presă.

Mai multe bloguri lansau, în aceeaşi zi, informaţia că şeful statului ar fi internat în Spitalul Militar Central.

Pe o agenţie de presă apropiată de Băsescu şi de PD, apărea la câteva ore bune după informaţiile de pe bloguri ştirea potrivit căreia ”Preşedintele Băsescu şi-a făcut sâmbătă o serie de analize la Spitalul Militar”.

Purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni, consilierul de stat Valeriu Turcan, respingea, atunci, nu mai puţin de 102 de apeluri telefonice din partea redacţiei cotidianul.ro.

Apelat pe telefonul mobil de serviciu, demnitarul Administraţiei Prezidenţiale a refuzat, astfel, să lămurească situaţia. Mai mult, cotidianul.ro i-a transmis şi un sms prin telefon consilierului preşedintelui Traian Băsescu prin care îi cerea lămuriri cu privire la informaţiile care circulau deja în mediul electronic. Nu am primit nici un răspuns.

Purtătorul de cuvânt al Palatului Cotroceni este plătit din bani publici pentru a oferi informaţii despre preşedintele României, mai ales într-o situaţie atât de importantă.

Traian Băsescu a spus de mai multe ori, la b 1 TV, într-o anumită vreme, că va dispune – după modelul ţărilor civilizate –  publicarea pe pagina oficială de Internet a instituţiei prezidenţiale a raportului medical periodic.

Ca şi de mai toate celalte promisiuni, s-a ales parful şi pulberea.

O întrebare, având în vedere că ştim despre cine vorbim: oare va fi menit să abată atenţia de la altceva acest raport aşteptat al medicilor de la Spitalul Militar, spital decorat de Băsescu, în septembrie 2011, cu Ordinul Meritul Sanitar în grad de Mare Ofiţer.

Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.