Băsescu s-a răzgândit în cazul procesului lui Iohannis

Președintele Traian Băsescu a declarat sâmbătă seara, răspunzând unei întrebări, că, din cât a citit el Constituția, viitorul președinte Klaus Iohannis nu își va pierde mandatul, chiar dacă Înalta Curte îl va declara incompatibil în procesul pe care acesta îl are cu ANI.

Indiferent care va fi decizia curții în procesul domnului Iohannis, mandatul președintelui nu se poate întrerupe.
Există în Constituție descrise situațiile în care mandatul se poate întrerupe, dar nu sunt profesor de drept constituțional.
Constituția spune că președintele își pierde funcția în două situații – încălcări grave ale Constituției, suspendat și destituit prin referendum, și a doua situație, dacă e acuzat de înaltă trădare și ICCJ decide că e vinovat. Numai acestea sunt situațiile din Constituție în care președintele își poate pierde mandatul. Nu există niciun cuvânt care să facă aluzie la pierderea mandatului pe chestiuni de incompatibilitate. Cred că acel proces cu jurământul odată depus nu mai poate produce efecte asupra mandatului președintelui”, a spus Traian Băsescu.

Declarația lui Băsescu vine în contextul în care la sfârșitul lunii octombrie tot el afirma că dacă Iohannis va câștiga alegerile prezidențiale, iar ulterior va fi declarat incompatibil de către justiție, atunci vom avea alegeri anticipate.

Băsescu susținea atunci că în cazul lui Iohannis nu este vorba despre un proces penal, care pe fondul imunității s-ar fi suspendat pe perioada exercitării mandatului. Legea funcționează „ca o ghilotină”, „taie și gata”, afirma Traian Băsescu în octombrie despre procesul lui Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.