Băsescu şi Ponta – epava şi sluga

– Bă, ratatule!, pare a-i striga Victor Ponta lui Traian Băsescu.

– Tu vorbeşti, mă, puţoiule?, pare a-i răspunde preşedintele.

Replicile funcţionează şi în ordine inversă. Începe preşedintele şi-i răspunde premierul.

Nivelul scăzut al limbajului, inclusiv al comportamentului celor doi, ne arată cam cu cât sub genunchiul broaştei a coborât ambâţul politicii româneşti. Şi-n vorbe, şi-n afacereală, şi-n tupeu, şi în oţărală, inclusiv în materie de responsabilitate.

– Nu-ţi convine Biro neni? O pun pe fii-ta!

– Să o numeşti pe mă-ta sau pe nevastă-ta!

Cam aşa au sunat replicile în disputa cu înlocuirea miniştrilor, izbucnită cu două zile înainte.

Ce cântar am putea folosi pentru a măsura diferenţele şi pentru a înclina balanţa de o parte sau de cealaltă? Nu cumva sunt amândoi de aceeaşi factură? Şi la desemnarea miniştrilor, şi la respingerea propunerilor, şi la aplicarea pactului de coabitare şi în denunţarea acestuia. Adică în toate lucrurile care ne privesc. Traian Băsescu se dovedeşte a fi un politician trecut de la comanda vaporului şi de la afacerile portuare la responsabilitatea maximă într-un stat. Adică de la comerţul cu blugi şi cafea la idealurile unui popor. Abia acum se vede ce distanţă uriaşă le desparte. Şi noi (inclusiv eu) ne imaginam că, atunci când vrea sau când este obligat de situaţie, omul le poate învăţa pe toate. Nici vorbă! Din păcate, acum vedem că pentru lucrurile mari te naşti, apoi te pregăteşti şi abia după treceri prin lupte şi prin suferinţe le înfăptuieşti. Distanţele între aventurieri şi eroi sunt separate de o prăpastie. Ca între Elena Udrea şi Ioana d’Arc! De la manivelă la ideal, în fruntea unei Românii care îşi caută modelul democratic se întinde golul de netrecut dintre două destine diferite. De cealaltă parte, ”absolventul” profesorului Adrian Năstase, un june cu un tupeu nebun, cu o superficialitate alarmantă, repezit şi cu o instabilitate de vânt, cu o limbă ascuţită de mahalagioaică netemperată, a ajuns călare pe un partid măcinat de interese şi de ambiţii de putere şi marcat de practicile din anii socialismului victorios.

Şi amândoi, preşedinte şi premier, cu legături de parâmă în serviciile secrete româneşti, şi ele învăţate cu supunerea şi cu autoservirea din caşcavalul puterii.

Nu vrem şi nu putem a lua partea nici unuia! Păcălitul şi păcălitorul se oţărăsc peste ţară. Ne ignoră, ne sfidează, ne minimalizează şi încearcă să ne folosească, fiecare în planul său. Traian Băsescu se chinuie să-l terfelească şi să-l dezumfle pe Victor Ponta iar acesta din urmă vrea să facă din lupta sa anti-Băsescu o virtute propulsatoare, ca şi cum ţâfna sa ne-ar ţine de foame şi de speranţă.

Mulţumim frumos! Noi tânjim după altceva. Nu ne trebuie nici slugă şi nici o epavă! Ne ajung nişte oameni cu scaun la cap care să facă din problemele noastre şi ale României cauze ale vieţii lor de fiecare zi. Nimic altceva!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.