Băsescu: Nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului a fost o greşeală în istorie

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta au participat, sâmbătă, la Carei, la manifestările de Ziua Armatei Române.

A fost prima participare comună a celor doi la un eveniment, de la debutul campaniei electorale.

Ajuns după Ponta la ceremonie, Băsescu a mers şi a dat mâna cu autorităţile locale prezente şi cu reprezentanţii Armatei, care i-au prezentat onorul, dar nu şi cu premierul şi cu miniștrii care mai sunt prezenți la ceremonie. Președintele a susținut apoi un discurs.

Băsescu a afirmat că Armata Română are obligația și misiunea să apere teritoriul dobândit în Marea Neagră în procesul de la Haga.

„O nouă misiune apărută pentru Armata Română în ultimii zece ani este apărarea, conservarea teritoriul dobândit în procesul de la Haga în Marea Neagră. Flota de război a României, trupele terestre situate în Dobrogea au obligația și misiunea să apere acești peste 10.000 de kilometri pătrați dobândiți în Marea Neagră și care înseamnă resurse uriașe pentru sistemul energetic național”, a spus Traian Băsescu în discursul susținut la manifestările prilejuite de sărbătorirea Zilei Armatei.

De asemenea, Traian Băsescu a afirmat că nu o să îl convingă nimeni că trecerea Prutului în al doilea război mondial a fost o greşeală, subliniind că este discutabilă doar trecerea Nistrului.

„O să spun poate un lucru care unora li se va părea nepotrivit. N-o spun pentru prima dată, dar astăzi, foarte aproape de încheierea mandatului, îmi iau libertatea s-o spun: vorbim prea puţin de prima parte a celui de-al doilea război mondial. Şi acolo au căzut ostaşi români care au executat ordinul politicienilor. Şi niciodată nimeni n-o să mă convingă că trecerea Prutului a fost o greşeală în istorie”, a declarat Băsescu, la Carei.

Acesta a precizat că trecerea Nistrului „poate e discutabilă”, dar „Armata română prin tradiţie şi-a apărat teritoriul naţional”, iar „teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost şi este pământ românesc”.

Victor Ponta a declarat la rândul său sâmbătă, la Carei, că este obligația Guvernului să pună la dispoziția Armatei Române toate condițiile pentru ca aceasta să-și îndeplinească toate misiunile cu succes.

„În numele Guvernului, cred însă că trebuie să anunțăm și să sprijinim Armata Română nu doar mulțumindu-le și apreciindu-le activitate nu din ultimii 10, 20 de ani, ci încă de la Războiul de Independență, dar avem și obligația să asigurăm condițiile de care Armata Română are nevoie pentru a-și îndeplini cu succes toate misiunile. După perioade dificile, în care resursele financiare alocate Armatei Române au fost la un nivel absolut insuficient, în ultimii doi ani am crescut bugetul Ministerului Apărării, Armatei Române. Și este obligația Guvernului României, oricare ar fi acesta, să pună la dispoziția militarilor noștri, la dispoziția resursei umane extraordinare mijloacele tehnice și de pregătire de care aceștia au nevoie pentru a-și îndeplini misiunile și cred că acest lucru trebuie făcut în continuare”, a spus Victor Ponta în discursul rostit la Ansamblul Monumental „Glorie Ostașului Român” din Carei, cu prilejul sărbătoririi Zilei Armatei.

El a mulțumit Armatei Române, exprimându-și respectul și recunoștința pentru ostașii români.

„În fiecare an este pentru mine o mare onoare, o mare cinste să fiu în ziua de 25 octombrie aici, la Carei, alături de dumneavoastră, sub un soare care arată că Dumnezeu iubește România și iubește Armata Română, pentru a exprima respectul, recunoștința și sprijinul pentru Armata Română, cea care a servit și servește întotdeauna interesele naționale. (…) Cred că este momentul în care trebuie să mulțumim Armatei Române și să ne angajăm că niciodată astfel de tragedii nu vor mai fi permise în țara noastră și împotriva poporului român”, a spus Victor Ponta.

În discursul său, Ponta i-a urat „La mulți ani!” regelui Mihai, care își aniversează în 25 octombrie ziua de naștere, subliniind că monarhia, alături de armată și biserică, a sprijinit țara în momentele dificile.

„Vreau să spun că, într-adevăr, Armata, Biserica și Casa Regală ne-au sprijinit în momentele dificile și noi, noile generații, avem obligația să ducem aceste valori mai departe”, a afirmat Victor Ponta.

Traian Băsescu şi-a anunţat participarea la eveniment sâmbătă, cu puţin timp înainte de începerea manifestărilor, în timp ce prezenţa lui Ponta la evenimentele de la Carei era cunoscută deja.

Locul în care s-au desfășurat manifestările a fost împânzit cu bannere cu Victor Ponta. Chiar în spatele lui Traian Băsescu trona un banner imens cu mesajul „Victor Ponta, președintele care unește”.

content-image

Sâmbătă se împlinesc 70 de ani de la momentul din 25 octombrie 1944, de la Carei, care a reprezentat ultima victorie a Armatei Române în lupta cu trupele ungaro-germane.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.