Băsescu şi Udrea alături de Ciuvică, la Antena 3

Liberalii au auzit că Victor Ponta i-a promis lui Dan Voiculescu că-l va graţia în cazul în care va câştiga alegerile prezidenţiale. Pentru a se asigura că lucrurile nu stau aşa, liderul grupului deputaţilor PNL, George Scutaru, i-a cerut candidatului PSD la Preşedinţia României să dezmintă zvonurile: „Îi cer lui Victor Ponta să precizeze dacă în ultimele două săptămâni a avut cel puţin o întâlnire cu Dan Voiculescu şi să dezmintă informaţiile potrivit cărora i-a promis acestuia că va fi liber dacă va ajunge preşedinte, în schimbul susţinerii mediatice”.

Niciodată, dar niciodată, candidatul PSD la alegerile prezidenţiale nu va striga în gura mare că-l va graţia pe fondatorul PC şi al Antenei 3, pentru că nu va risca să supere cancelariile occidentale şi să piardă voturile celor care nu vor ca bogaţii condamnaţi la închisoare să fie eliberaţi înainte de termen. În schimb, pe Victor Ponta nu-l va durea gura să-i spună la ureche lui Mihai Gâdea că-l va elibera pe Dan Voiculescu după ce va ajunge la Palatul Cotroceni, pentru a avea parte pe mai departe de o atitudine prietenoasă din partea Antenei 3. În cazul în care va fi ales preşedinte, domnul Ponta va găsi scuze pentru că nu-şi poate ţine promisiunea. Aşa cum a făcut rost de scuze pentru neîndeplinirea multelor promisiuni făcute românilor în campaniile electorale, dar şi după preluarea puterii, Victor Ponta va şti ce să-i spună şi lui Mihai Gâdea pentru ca acesta să nu plece foarte supărat la emisiune.

Şi chiar dacă domnul Ponta nu-i va da asigurări domnului Gâdea că-i va scoate patronul de la puşcărie, Antena 3 tot va fi într-un fel sau altul de partea acestuia. După ce ani de zile s-a consacrat ca un post de televiziune pro-PSD, Antenei îi va fi greu să explice publicului de ce s-a sucit dintr-odată. Apoi, până la alegerile prezidenţiale nu mai e atât de mult, iar o schimbare de atitudine a postului de televiziune nu va reuşi să-i întoarcă din drum pe cei care sunt porniţi să-l voteze pe candidatul PSD. Totodată, dacă nu l-ar susţine pe Victor Ponta, Antena 3 ar trebui să se situeze de partea celuilalt candidat cu şanse reale de câştig, Klaus Iohannis, însă îi va fi imposibil să facă acest lucru după ce, deja, l-a prezentat pe candidatul ACL ca fiind omul lui Traian Băsescu.

Ei, şi dacă Victor Ponta va ajunge preşedinte, iar Dan Voiculescu nu va ieşi din închisoare, e greu de crezut că Antena 3 va trece de partea Opoziţiei, pentru a fi alături de Klaus Iohannis, Ludovic Orban, Vasile Blaga, Gheorghe Flutur, Monica Macovei, Roberta Anastase şi, cu voia dumneavoastră, ultimii pe listă, Traian Băsescu şi Elena Udrea. Presupunând prin absurd că, totuşi, o va face, vor avea grijă Victor Ponta şi PSD-ul să ajute RTV-ul să crească şi mai mult şi să-i ia faţa Antenei 3 până la alegerile generale din 2016.

Aşadar, şansele ca Victor Ponta să-l graţieze pe Dan Voiculescu sunt la fel de mici ca acelea de a-i vedea pe Traian Băsescu şi pe Elena Udrea în platoul emisiunii lui Mihai Gâdea, alături de Mugur Ciuvică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sorin Avram 756 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.