Motto: „O poşetă în cap”, Cristian Tudor Popescu,  Adevărul, 5 ianuarie 2001

Traian Băsescu s-a supărat. S-a supărat pe poşeta Ralucăi Turcan. Poşetă al cărei purtător de cuvânt devenise însuşi purtătorul său de cuvânt. Cărătorul de vorbe pe care-l plătea cu leafă de ministru plin din bugetul Administraţiei Prezidenţiale.

Când l-a auzit pe Valeriu Turcan intervenind pe posturile de televiziune ca să-i apere poşeta nevestei-deputat PDL Raluca, Traian Băsescu a văzut negru în faţa ochilor. Sau mai corect a văzut arămiul din celebrele volume pe care le „consultă” regulat.

Prima dată, conform surselor cotidianul.ro din Administraţia Prezidenţială, Traian Băsescu s-a arătat invidios că purtătorul său de cuvânt îi face concurenţă, intervenind în timpul unor emisiuni în direct.

A doua oară preşedintele cui l-o vrea s-a supărat când a deschis sunetul de la tele-plasma cea mare din biroul său.

Băsescu tocmai văzuse poza lui V.T. pe ecranul televizorului plat şi nu pricepea despre ce vorbeşte, ştiind că atunci nu era programat nici un scandal.

Preşedinte unora, din ce în ce mai puţini, a înţeles imediat când l-a auzit pe V.T. că televiziunea nu titrase aiurea cuvântul „poşetă”. Da, consilierul de stat-şef al Departamentului Comunicării Publice de la Administraţia Prezidenţială nu vorbea în calitatea de purtător de cuvânt al preşedintelui României.

Traian Băsescu a aflat astfel că V.T. vorbea din celebra sa calitate de soţ al soţiei sale, Raluca. Ba chiar mai grav: din calitatea de purtător de cuvânt al poşetei soţiei sale.

Da, pur şi simplu, V.T. îi lua apărarea poşetei nevesti-sii, răţoindu-se la politicieni din opoziţie şi la realizatorii de televiziune care nu voiau să priceapă cât de ieftine sunt acestea.

Sursele cotidianul.ro susţin că Băsescu l-a chemat pe V.T. şi i-a spus scurt că el nu înţelege să fie împărţit cu o poşetă, chiar dacă nu e aşa de scumpă (cum spuneau politicienii din opoziţie şi ziariştii-tonomate de la mogulii care nu-s de partea sa), tot poşetă rămâne. Şi tot a Ralucăi Turcan. Cu alte cuvinte, prestaţia publică a lui V.T. nu are vreo legătură cu Băsescu, nici ca oficial al statului român, nici ca persoană particulară şi nici cu familia sa.

Cine îl cunoaşte bine pe Traian Băsescu ştie că e ros de invidie când îi vede pe alţii vorbind mai mult decât el, când alţii au mai multe aparţiii publice decât el. În mod paradoxal, deşi îi iau apărarea sau îi susţin punctele de vedere atacând opoziţia, la un moment dat Băsescu oboseşte să-i mai asculte. Şi să-i mai suporte. Şi le dă un şut în fund. Aşa a fost şi cu Sebastian Lăzăroiu.

Sigur, şutul în fund este mascat de o eventuală numire într-o funcţie corect remunerată, dar cât mai departe de Administraţia Prezidenţială. Care numire poate fi la stat sau la privat. Că în regimul Băsescu cele două conlucrează fructuos.

Din perspectiva poşetei, SIE pare să nu fie pentru cin’ se pregătea, ci, dacă nu se răzgândeşte Băsescu, pentru nimeritul Fota’n limbul engleaăz. Vă mai amintiţi ?

Să remarcăm şi câte parale dă preşedintele României pe comunicarea publică cu românii - în general - şi cu presa în mod special: doamna care a preluat atribuţiile lui Turcan a fost lăsată la simpla încadrare de consilier simplu fără să primească statutul de demnitar-consilier de stat sau consilier prezidenţial. Oricum, ce a putut fi mai umilitor pentru Turcan decât să-i predea atribuţiile unei subordonate de-ale sale.

P.S. Se mai spune că Băsescu s-a supărat pe V.T. şi din pricina faptului că a aflat din corespondenţa personală, dar oficială, ceea ce trebuia să-i spună de fapt, despre un anume subiect sensibil, el ca şef al Biroului de Presă. Detaliem cu altă ocazie!