Bătălie diplomatică pentru salvarea Moldovei

Săptămâna trecută a fost una de foc pentru autorităţile de la Chişinău, care au dus un război diplomatic în a convinge atât Comisia de la Veneţia, cât şi reprezentanţii Uniunii Europene, că schimbarea sistemului electoral este o măsură necesară pentru Moldova. Partidul Democrat din Moldova, care astăzi este la putere, doreşte cu orice preţ introducerea unui sistem electoral nou, care ar presupune alegerea a jumătate din viitorii membri ai parlamentului de la Chişinău prin vot uninominal direct într-un singur tur (cum sunt aleşi astăzi în România primarii), iar cealaltă jumătate să fie aleasă prin vot pe listă. Această propunere este larg contestată de societatea civilă din Moldova şi de opoziţia neparlamentară, care, prin liderii săi, Maia Sandu şi Andrei Năstase, se opune vehement acestei modificări a sistemului electoral şi a atacat acest act normativ la Comisia de la Veneţia, cerând sprijinul oficialilor europeni, în încercarea de a-l bloca pe Plahotniuc să schimbe legea electorală.

Tot săptămâna trecută a venit raportul Comisiei de la Veneţia, care spune limpede că modificarea sistemului electoral este inoportună şi recomandă autorităţilor de la Chişinău să nu o aprobe, deoarece, susţin juriştii de la Veneţia, această modificare nu se bucură de un accept din partea întregii societăţi. Aparatul de propagandă al lui Plahotniuc a luat repede raportul comisiei şi a început războiul de dezinformare în ceea ce priveşte concluziile raportului, iar în toată această maşinaţie informaţională apare fostul preşedinte al Curţii Constituţionale Alexandru Tănase, care spune, clar şi limpede, că raportul nu este nici pozitiv, nici negativ. În speranţa de a convinge oficialii europeni să deblocheze ajutorul financiar de 100 de milioane, ajutor condiţionat de respectarea avizului Comisiei de la Veneţia, Plahotniuc, împreună cu prim-ministrul şi preşedintele parlamentului, a făcut o vizită de două zile la Bruxelles, unde singurul sprijin al său au fost europarlamentarii români ai PSD, care şi-au declarat sprijinul pentru guvernul Filip şi reformele instituţionale pe care le promovează Partidul Democrat din Moldova.

Sfârşitul de săptămână a fost marcat de intervenţiile Germaniei şi ale Americii care, prin vocea cancelarului Angela Merkel, au cerut respectarea întocmai a avizului dat de Comisia de la Veneţia, care s-a întâlnit cu liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu. Vineri a ajuns în capitala Republicii Moldova Asistentul adjunct al Secretarului de Stat al SUA pentru Afaceri Europene şi Euroasiatice, Bridget Brink, care, într-o conferinţă împreună cu ministrul Afacerilor Externe, Andrei Galbur, a cerut „implementarea pe deplin, în spirit și literă, a recomandărilor Comisiei de la Veneția privitoare la reforma codului electoral“. Situaţia de la Chişinău a trezit îngrijorare din partea tuturor cancelariilor occidentale. Faptul că Plahotniuc încearcă să facă un mare cadou Moscovei prin această lege a votului uninominal mixt, care la următoarele alegeri ar duce în Parlamentul Moldovei o majoritate covârşitoare PSRM, a fost înţeles de toţi liderii europeni. Dar cel mai trist este că, de la Bucureşti nu a venit niciun semn nici din partea preşedintelui, nici din partea Guvernului, ba chiar mai mult, europarlamentarii români ai PSD s-au transformat în lobbiştii lui Plahotniuc, şi foarte corectă a fost observaţia lui Andrei Năstase într-o postare pe Facebook, şi anume că: „eurodeputaţii români s-au dovedit a fi mai întâi socialişti, şi doar apoi români“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cobuz 63 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.