Cunoscuta companie de dans israeliană a reputatului coregraf Ohad Naharin, pe care publicul român a putut-o aplauda la “Festivalul Internaţional de Teatru” de la Sibiu, a încântat zilele trecute iubitorii dansului din Paris, cu trei spectacole.
Cel mai apreciat dintre ele a fost „Sadeh 21”, coregrafie creată în 2011, conţinând o succesiune de solo-uri, duo-uri şi ansambluri, rând pe rând delicate, atletice, lente, sacadate, ca un fel de Odisee a corpului, la limita tuturor emoţiilor.
8 dansatori şi 9 dansatoare, impresionanţi prin măiestria tehnică, evoluează într-o serie de tablouri ce pun în valoare fiecare intepret în parte, dar şi perfecţiunea ansamblurilor.
Sunt puse în evidenţă în această piesă, duse la extrem, calităţile unui dans în acelaşi timp instinctiv şi savant coregrafiat, abstract, dar plin de semnificaţii, în pofida lipsei unui scenariu narativ.
“Reduse la expresia minimală, decorul, sunetul, luminile subliniază un limbaj coregrafic de o infinită senzualitate, în care cel mai mic gest mărturiseşte o alegere estetică”, afirma într-o cronică Rosita Boisseau, care asemăna creaţia lui Ohad Naharin cu “2001, Odiseea spaţiului” a cineastului Stanley Kubrick, în care călătoria în spaţiu se transformă de fapt într-o călătorie în timp.
“Fără a propune răspunsuri, aşa cum nu o făcea nici filmul lui Kubrick, Naharin invită fiecare spectator să trăiască o experienţă iradiantă şi radioactivă, periculoasă şi excitantă”, scria cronicarul.
Cei 17 dansatori se prind câteva minute într-o horă lentă, plină de gravitate, amintind un lanţ uman plin de inocenţă. Ea se rupe brusc în mişcări tensionate şi nervoase, care electrizează sala. Gesturile sunt seci, ca subîntinse rapid de emoţii contradictorii. Capetele se pleacă, genunchii tremură, busturile au mişcări rapide, aparent neregulate. O coregrafiere de mare virtuozitate, evoând explozia şi dislocarea. Vitalitatea piesei “Sadeh 21” ( sadeh înseamnă în ebraică teritoriu) emană anxietate, imprimând şi horei, cu comunitatea ei unită, o accentuată melancolie.
Sadeh 21
Dansator excepţional, coregraf şi director al “Batsheva Danse Company”, Ohad Naharin a dezvoltat o metodă de învăţare a dansului numită “Gaga”, bazată pe un limbaj al mişcării, pe explorarea senzaţiilor în serviciul mişcării.
“Tehnica sau metoda Gaga, explică Nahrin, s-a născut din nevoia de a comunica cu dansatorii şi de a-mi îngriji corpul. Este un pachet de metode pentru a depăşi limitele familiare şi a face să evolueze dansul într-un stil la alegere. Conceptele Gaga vizează, de exemplu, descoperirea locurilor atrofiate ale corpului, lucrul asupra vitezii, ritmului cardiac, buna folosire a muşchilor, înţelegerea structurii scheletului… Este vorba despre a învăţa să-ţi cunoşti mai bine aptitudinile fizice, să-ţi asculţi senzaţiile, să te conectezi cu animalul care suntem. În plăcere şi eficacitate. Am botezat această metodă Gaga pentru că, după cum mi-a spus mama, este primul cuvânt pe care l-am pronunţat”.
Această metodă permite dansatorilor să-şi cultive abilităţile de a interpreta un dans, păstrându-i claritatea formală şi, în acelaşi timp, firescul şi prospeţimea mişcărilor.
“Sadeh 21” oferă rezultatul acestei metode.
La 60 de ani, Ohad Naharin este unul dintre coregrafii cei mai importanţi ai zilelor noastre. Atenţia lui se îndreaptă în întregime asupra corpului omenesc, cu vulnerabilitatea şi forţa lui, într-un Tel Aviv ameninţat de deflagraţii. Un haos aparent, fin coregrafiat, ale cărui contrarii se ciocnesc, emană un sentiment mistic.
Mişcările vulcanice ale trupurilor atletice, o caracteristică a dansatorilor de la Batsheva Dans Company
“De fiecare dată când creez o piesă, am impresia că joc cu dansatorii un joc ale cărui reguli se schimbă mereu”, mărturisea Naharin.
Pentru “Sadeh 21”, el n-a inventat mişcări noi, ci o folosire a vocabularului deja existent, recompus continuu, într-o succesiune de ruperi de ritmuri între muzică, lumină şi coregrafie, structuri matematice clare, punctate de accente, o atenţie specială pentru cele mai mici mişcări care creează imagini de ansamblu. Cuvintele de ordine ale piesei sunt intimitate, teamă în faţa universului, o atmosferă demnă de creaţia cinematografică. “Sadeh înseamnă preerie. Cuvântul mi s-a părut prea romantic şi de aceea am adăugat 21”, explica Ohad Naharin, risipind misterul numărului din titlu.
O altă piesă prezentată a fost celebra “Deca Dance”, creată pentru celebrarea a 10 ani de existenţă a Companiei, ca o operă-far în continuă recompunere. Această piesă, printre cele mai puternice ale companiei, este un potpuriu de fragmente vechi. El a oferit-o în versiuni diferite, condensate, mai multor Companii. Versiunea originală durează o oră şi jumătate, recombinând într-o manieră diferită fragmente din diverse coregrafii, “aşa cum distrugi o casă pentru a o reconstrui cu aceleaşi piese. Dar ceea ce contează mai presus de orice sunt dansatorii”, afirma coregraful.
Într-adevăr, formaţi după metoda de 25 de ani a lui Naharin, aceştia nu seamănă cu nimeni. Nu există nimic fragil sau evanescent la ei, cu corpuri sculpturale, destul de puternice pentru a sfida violenţa lumii.
Cea de a treia piesă este o “versiune junior”. “Kamuyot” sărbătoreşte şi ea 10 ani. Este o piesă destinată copiilor de peste 3 ani. 15 dansatori atrag treptat publicul în dans, într-o atmosferă convivială.
“Sadeh 21” este programat, în 2 şi 3 iulie, la Festivalul de la Marsilia.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.