Băuturile acidulate afectează memoria adolescenţilor

O singură băutură acidulată pe zi poate afecta memoria adolescenţilor, din cauza zahărului adăugat, arată un nou studiu realizat la Universitatea din California de Sud, prezentat în ediţia electronică a Daily Mail.

Experimentele au arătat că aceste băuturi afectează activitatea cerebrală şi capacitatea de a-ţi aminti informaţii.

„Rezultatele noastre arată că băuturile cu zahăr adăugat interferează cu funcţionarea normală a creierului nostru şi capaciatea noastră de a ne aminti informaţii importante cu privire la mediul înconjurător, cel puţin atunci când sunt consumate în exces, înainte de maturitate”, declară Dr Scott Kanoski, de la Universitatea din California de Sud.

Studiul a fost făcut cu ajutorul unor rozătoare, atât adulte, cât şi în stadiul de adolescenţă, cărora li s-a permis să consume băuturi îndulcite, care conţin fructoză, sirop de porumb sau zaharoză, substanţe care se găsesc în mod obişnuit în băuturile răcoritoare. După o lună, rozătoarele adulte s-au descurcat bine atunci când le-au fost testate funcţiile cognitive, dar când consumul s-a produs în adolescenţă, au fost observate schimbări, nu au mai făcut faţă la fel de bine la testele de învăţare şi de memorare.

În România, ultima estimare în ceea ce priveşte consumul de băuturi carbogazoase a fost făcută în 2010 de Coca-Cola Hellenic Bottling Company, iar ţara noastră s-a plasat la circa 58 de litri anual pe locuitor, de peste două ori mai mult faţă de media ţărilor din regiune, dar aproape de media pieţelor dezvoltate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.