În urmă cu opt ani, în decembrie 2007, Belgia împlinise șase luni fără guvern. Țara funcționa perfect, iar Roger Cohen, editorialistul de la New York Times, încerca să explice cititorului american cum este posibil așa ceva. Cohen încerca să explice americanilor Belgia și Europa.
”Dacă Belgia rămâne unită este datorită Bruxelles-ului, cu 10% din populație si 20% din PIB-ul țării, iar Bruxelles-ul este prea amestecat pentru a se revolta. Ca și Bagdadul sau Sarajevo, această capitală este ca un lipici îndoielnic, dar care cedează greu. Spre deosebire de Bagdad și Sarajevo, Bruxelles-ul a evitat vărsarea de sânge. Mai este și gazda unei minuni a modernității – UE, iar aici este cheia”, scria Roger Cohen. Și încheia astfel: ”Asta este lumea cu care are de-a face SUA în secolul 21: o Europă misterioasă cu un număr de telefon ceva mai ușor de găsit și care trăiește o versiune postmodernă a paradisului, în timp ce statele sale națiune devin tot mai lipsite de importanță și se dizolvă; și mai există Rusia și China care se reped de partea cealaltă, către un naționalism și militarism de secol 19”.
Sunt rânduri scrise cu un an înainte de prăbușirea Lehman Brothers, strănutul american de la care Europa urma să facă pneumonie, rânduri scrise pe când Moscova nu intrase cu trupele pe teritoriul unui stat suveran pentru a anexa terotorii, pe când Franța și Belgia nu cunoscuseră teroarea, iar de la atentatele de la Londra și Madrid trecusera doi-trei ani liniștiți.
Însă Belgia nu funcționa atunci, după cum nu funcționează nici acum. Că majoritatea celulelor teroriste care au lovit în Franța sunt în Belgia vecina se datorează unei politici și unor evoluții sociale aberante care se petreceau și în urmă cu opt ani, după cum se petreceau și în urmă cu mai multe decenii.
Belgia, un proiect eșuat?
Bruxelles-ul, liantul unei țări în care se vorbesc trei limbi oficiale și exista trei parlamente și trei guverne, este un oraș în care există nu mai puțin de 19 forțe de poliție distincte – fiecare sector al orașului are propria poliție, iar unul dintre acestea este Molenbeek, locul în care au proliferat celulele jihadiste. Jurisdicțiile au fost reduse apoi la șase, însă din nou este prea mult pentru un oras cu 1,4 milioane de locuitori. Un exemplu, se pare relevant, despre modul în care acționează polițiștii din Bruxelles este prezentat într-un articol al lui Tim King pentru Politico.eu – un individ fură o mașină și apoi lovește mașina autorului, aflată în parcare, iar poliția îi propune lui și proprietarului ce abia își recuperase masina să declare că a fost un accident în care au fost implicati doar ei doi, pentru a mai ușura din munca organelor.
Explicația acestei atitudini și a birocratiei din Blegia? În opinia celor de la Politico sunt deceniile de reforme eșuate și trase de par. Eșecuri la nivelul politicii și al guvernării, la nivelul poliției și justiției și la nivel fiscal și economic.
Eșecurile guvernelor s-ar datora apariției târzii a Belgiei ca stat, creată pe structuri deja bine definite ale Bisericii Catolice și ale serviciilor sociale oferite de aceasta. Pe lângă creștin-democrați, socialiștii s-au fi dezvoltat ușor în acest mediu asistențial. Iar a treia forță politică, liberalii anticlericali, cei care în opinia Politico.eu ar fi trebuit să fie purtătorii progresului, nu au beneficiat de sprijin popular. În acest fel, partidele politice au acaparat fondurile și locurile de muncă din sectorul serviciilor sociale, extinzându-se și asupra unor organizații semi-pulblice. S-a ajuns ca politicul să aibă cuvântul cel mai greu de spus fie că este vorba despre numirea unei educatoare la o grădiniță, fie că este vorba despre numirea managerului la una dintre marile companii de stat.
Când la aspectele de mai sus se adaugă faptul că în Belgia sunt trei limbi oficiale, că valonii și flamanzii au parlamentele și guverenele lor, plus guvernul federal, întreaga structură a statului a devenit greoaie, parohială și clientelară.
Câtă vreme economia a duduit, în perioda de până la Primul Război Mondial și apoi în perioada postbelică, efectele nocive ale sistemului de guvernare au fost relativ ușor acoperite. Când venit însă decăderea centrelor industriale valone (Liege, Charlelroi sau Mons), au început să iasă la iveală putregaiurile. Iar acest lucru continuă și acum. Fiecare dintre aceste orașe are o istorie marcată de corupție (vânzarea companiei de stat de elicoptere către compania italiană Augusta, scandal soldat cu demisia unui secretar general NATO, Willy Claes) și chiar asasinate politice în ultimele decenii, însă justiția s-a ocupat prea puțin și prea târziu de asta.
O problemă specifică a fost cea legată de eliberarea pașapoartelor belgiene, extrem de râvnite de infractori, pentru că regatul are acorduri pentru eliminarea vizelor cu multe state. Până în 1998, pașapoartele erau emise de 520 de primării – era suficient ca un individ să se strecoare și să fure pașapoarte în alb pentru ca apoi o mulțime de infractori să călătoreasca fără griji.
Impozitele sunt mari în Belgia și încurajează evaziunea și apariția unei economii negre. Imigranții de dată recentă au fost cei care au preferat intrarea în zona neagră is astfel integrarea lor a avut de suferit. În schimb, impozitele pentru cei cu venituri mai mari sunt mai reduse decât în multe state vestice și apare un clivaj mai accentuat între categoriile sociale. Având o bază de impozitare dezechilibrată, bugetul federal nu este pe atât de solid pe cât o arată PIB-ul belgian și astfel nu întotdeauna se găsesc suficiente fonduri pentru tratatea unor probleme sociale, precum integrarea imigranților.
Iar peste toate acestea vine, din nou, problema descentralizării și existenta unei mulțimi de instituții paralele, pe criterii și orgolii lingvistice. Când în majoritatea statelor europene combaterea terorismului se bazează pe o centralizare mai mare a puterii și a finanțării, în Belgia terorismul se combate înainte de toate prin negocieri interminabile pentru împărțirea funcțiilor între flamanzi și valoni, prin descentralizare. Un exemplu – când ministru de Interne, flamandul Jan Jambon, a spus că va ”curăța” cartierul Molenbeek (situat în regiunea francofonă a Bruxellesului) el a inițiat nu numai o operațiune antiteroristă, ci și o dispută politică între valoni și flamanzi.
Politicienii s-au obișnuit cu un stat federal slab, iar aceasta slăbiciune este o atracție pentru străini, care se pot adapta destul de ușor la un sistem în care insitituțiile sunt laxe și unde structurile informale îți pot oferi un sprijin substanțial. Legea există, însă mulți dintre cei nou veniți nu au nevoie de lege, pentru că se descurcă mai bine fără ea.
Riposta belgiană – ”Se încearcă deturnarea atenției de la eșecurile franceze”
Imaginea de mai sus a Belgiei a fost prezentată în nenumărate articole de presă, după atentatele de la Paris de pe 13 noiembrie. În guvernul central de la Bruxelles au apărut deja voci extrem de nemulțumite, care sugerează că este o mișcare deloc onorantă făcută de vecinii francezi. ”Suntem în sfera iraționalului. Se încearcă deturnarea atenției de la eșecurile franceze, arătându-se cu degetul către o țară prietenă. Este un procedeu cunoscut”, spune o sursă din guvernul de la Bruxelles, citată de Liberation. ”Am transmis la Elysee că nu apreciem aceste critici, chiar dacă nu vom spune nimic oficial, pentru a nu turna gaz pe foc”, spune un personaj din anturajul premierului Charles Michel.
Unul dintre deputații liberali belgieni (partidul aflat la guvernare) spune că teroriștii care au acționat în Franța nu sunt belgieni prin definiție, pentru că aceste celule sunt structurate lingvistic și cel mai corect ele ar trebui numite celule franco-belgiene. ”Facem parte dintr-un spațiu francofon comun. Parisul este mai aproape de Bruxelles decât de Montpellier”.
Și așa cum este tot mai frecvent cazul în Europa, ”strada” s-a mobilizat pe Facebook împotriva acestor critici generale lansate în presă la adresa Belgiei.
Iată un apel la adresa jurnaliștilor străini care face vâlvă în mediile francofone.
”Dragi jurnaliști străini,
Suntem șocati că descrieți mica noastră Belgie ca pe un loc periculos și ca un incubator de teroriști. Spuneți că guvernul nostru nu poate gestiona situația. Am auzit și sfatul lansat de voi cum că lumea nu ar trebui să mai viziteze țara noastră bogată în cultură. Țara cu arhitectură medievală, cu cea mai bună bere din lume și cu o bucătărie gustoasă.
Dar de ce credeți voi că belgienii sunt destul de liniștiți, în ciuda acestor amenințări? De ce credeți că se supun atunci când poliția le cere să nu mai folosească rețelele de socializare? De ce credeți că cetățenii Bruxelles-ului acceptă paralizarea totală a orașului? De ce credeți că tace opoziția?
Nu se întâmpla din cauza fricii. Nu se întâmplă pentru că am fi obișnuiți cu aceste măceluri (știați că suntem a zecea cea mai pașnică țară din lume?). Nu se întâmplă astea din cauza ignoranței (42% dintre adulți au studii superioare, comparativ cu 22% în SUA).
Se întâmplă pentru ca noi (bine, majoritatea) avem încredere în guvern și în poliție. Pentru că știm că trăim într-o țară în care asemenea măsuri se iau doar în mod excepțional.
Deci, există un grup mic de nebuni? Să spunem ca vreo zece? Poate douazeci? Și vreți ca ceilalți zece milioane să plătească pentru asta? Nu este destul că ne-au înspăimântat copiii?
Suntem o societate cu scaun la cap. Ne folosim de umor atunci când lucrurile devin complicate. Privim totul cu prudență. Nu acceptăm mizeriile nimănui. Nu ne agităm armele în perioade de conflict. Credem într-o soluție diplomatică. Credem în consens. Nu credem în cuvinte dure care polarizează.
Ăștia suntem noi. De aceea este o țară care merită vizitată și în care este fain să trăiești.
Vă sugerăm, dragi jurnaliști străini, să tăceți din gură și să beți berea noastră excelentă. Sunt cam 2.000 de feluri și probabil veți găsi ceva care să vă placă.
Cu sinceritate,
Belgienii”.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.