Bercea Mondial poate fi eliberat

Bercea Mondial poate fi eliberat. Decizia a fost luată, luni, de Tribunalul Olt, care nu a mai prelungit mandatul de arestare al lui Bercea, potrivit antena3.ro.

Măsura arestării preventive a fost înlocuită cu obligaţia de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul Slatina.

Procurorii pot face recurs la această decizie.

Acelaşi tribunal i-a mai acceptat de două ori cererea de a fi pus în libertate, însă de fiecare dată Curtea de Apel Craiova a respins această variantă şi a dispus menţinerea lui Bercea  în arest.

Judecătorul Gheorghe Biolan, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, a declarat, pentru AGERPRES, că motivarea deciziei magistraţilor va fi făcută în cursul zilei de marţi.

În precedentele cazuri, când Tribunalul Olt a hotărât că Bercea poate fi cercetat fără a rămâne în arest, motivarea a arătat că acesta nu prezintă pericol social şi că măsura arestării preventive este excesivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.