Berlinul vrea să interzică gazul de şist până în 2021

Potrivit unui proiect de lege realizat de doi miniştri din guvernul Angelei Merkel, ajuns în posesia agenţiei France Presse, Berlinul vrea să interzică exploatarea gazelor de şist cel puţin până în anul 2021 şi să încadreze mai strict recurgerea la fracturarea hidraulică. „Proiectele de fracking pentru exploatarea gazului de şist (…) la peste 3.000 de metri vor fi interzise”, au declarat vineri ministrul german al Economiei, Sigmar Gabriel, şi colega sa de cabinet de la Mediu, Barbara Hendricks. Prin intermediul unei scrisori, ei s-au adresat colegilor deputaţi din Partidului Social-Democrat (SPD) din Bundestag, partid care, alături de cel Creştin Democrat, formează coaliţia de la guvernare, şi au detaliat principalele puncte ale legislaţiei viitoare în ce priveşte foarte spinosul subiect în care precedentul guvern „şi-a rupt dinţii”.

Semnalăm că, în Germania, este foarte mare neîncrederea faţă de „fracking”, numele englezesc al fracturării hidraulice, care permite extracţia gazului capturat în rocă. În fapt, produsele chimice folosite de această metodă sunt suspecte că poluează pânzele freatice.

Sub termenul impropriu de „gaz de şist” se ascunde o extracţie neconvenţională de gaz natural conţinut în rocile sedimentare argiloase foarte compacte şi impermeabile (şisturi). Pentru a extrage acest gaz trebuie folosită tehnica fracturării hidraulice (fracking, în engleză), care constă în injectarea unei mari cantităţi sub înaltă presiune a unui lichid format din apă, produse chimice şi nisip.

Ca urmare a unei importante mobilizări populare, Franţa a interzis această tehnică prin legea din 13 iulie 2011, şi cu acelaşi prilej a anulat permisul de exploatare care fusese acordat de ministerul condus atunci de Jean-Luis Borloo. Gazele de şist sunt exploatate în special în SUA de la începutul anilor 2000, dar aceste resurse sunt prezente în cantităţi mari în alte numeroase state europene, precum Franţa, Polonia şi România. Alături de pagubele provocate mediului înconjurător de acest gen de extracţie, trebuie puse poluarea pânzelor freatice, scurgerile de metan şi puternicul efect de seră, poluarea legată de camioane şi utilizarea intensivă de apă pentru a fora. O anchetă realizată de cunoscutul ziar „New York Times” a dezvăluit că există riscuri crescute de radioactivitate şi de apariţia unor diverse boli de cancer.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Petre Nicolae 98 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.