Bijuteriile spectaculoase de la Palatul Buckingham

La 2 iunie 1953, trei sute de milioane de telespectatori asistau fascinaţi la prima încoronare televizată din istorie: ceremonia de la Catedrala Westminster, unde Elizabeth a II-a devine „unsul lui Dumnezeu”. Este ultima suverană binecuvântată din lume. Încoronarea avea loc pe „Piatra destinului regilor Scoţiei”, încastrată în tronul Sfântului Eduard, în cadrul unei ceremonii rămase neschimbate de la încoronarea regelui Edgar de Wessex, la Bath, în 973. Regina Elizabeth a II-a este singurul monarh al Marii Britanii care-şi serbează jubileul de diamant, în afară de regina Victoria, în 1897.

După regele Bhumibol al Thailandei, Elizabeth a II-a este cel mai vechi şef de stat în exerciţiul misiunii sale din lume, domnind peste 120 de milioane de supuşi, răspândiţi pe trei continente.

Coroana de diamante a reginei Victoria

La Londra, Jubileul de Diamant va fi sărbătorit între 2 şi 5 iunie cu un evantai de evenimente: ceremonii oficiale, concert extraordinar ce va fi transmis de BBC… Dar Jubileul prilejuieşte şi o seamă de spectacole, printre care cel oferit de o flotilă de 1.000 de ambarcaţiuni ce va defila pe Tamisa, în 3 iunie, în urma bărcii oficiale regale, un Concert de muzică clasică la „Royal Albert Hall”, în 2 iunie, un mare concert în faţa Palatului Buckingham, retransmis în lumea întreagă, la care au confirmat până acum participarea Paul McCartney, Elton John, Cliff Richard, Tom Jones, Annie Lennox, Madness, Shirley Bassey, Jessie J şi câştigătorul de la „Brit Awards”, Ed Sheeran, Rolling Stones, U2 şi Robbie Williams. Scena va fi proiectată de arhitectul Mark Fisher.

BBC va transmite şi un documentar cu titlul „The Diamond Queen”.

Mai multe expoziţii sunt prevăzute în cadrul acestui eveniment regal.

Tabachera regelui Frederic al II-lea al Prusiei

Printre manifestările remarcabile să amintim „Regina Elizabeth, văzută de Cecil Beaton”, fotograful ei preferat, deschisă la Victoria&Albert Museum, din 8 februarie în 22 aprilie. Sunt portrete realizate la ceremonii oficiale, cum ar fi încoronarea din 1953, dar şi în unele din momentele de destindere, cum ar fi cea care o prezintă, înainte de a fi regină, ţinând-o în braţe pe prinţesa Ann, la puţin timp după naşterea acesteia. Sunt, de asemenea, imagini ale familiei regale în diferitele ei reşedinţe, în timpul unor vizite oficiale, alături de personalităţi emblematice.

„Regina: 60 de fotografii pentru 60 de ani”, cu piese semnate de cei mai importanţi fotografi de presă, poate fi admirată la Castelul Windsor, din 4 februarie 2012 până în ianuarie 2013.

Un alt punct de atracţie va fi cu siguranţă expoziţia „Fluviul Regal”, deschisă între 26 aprilie şi 9 septembrie, la Muzeul Maritim din Londra, axată pe legătura dintre Tamisa şi Familia Regală.

Broşa cu diamante oferite de sultanul Turciei

„National Portrait Gallery” pregăteşte expoziţia „Regina, Artă şi Imagine”, ce va fi vernisată în luna mai. Vor fi etalate fotografii şi portrete semnate de mari artişti ca Dorothy Wilding, Cecil Beaton, Pietro Annigoni, Andy Warhol, Annie Leibovitz, Lucian Freud, Thomas Struth şi Gerhard Richter, portrete 3D de Chris Levine. Unele dintre ele n-au fost niciodată expuse.

O expoziţie a fabricantului regal de porţelan, „Royal Crown Derby”, programată din 3 martie la 1 sepembrie, va cuprinde piese create special pentru familia regală.

Cea mai stupefiantă colecţie de bijuterii

Broşa cu diamantul Williamson Pink, montat de Cartier

Sute de diamante povestesc două secole de istorie regală pentru a celebra „Jubileul de Diamant” al Reginei. O singură regină din lume îşi poate permite o asmenea expoziţie! Şi ceea ce este extraordinar, ea poate fi organizată fără niciun împrumut de piese. Curatorii n-au trebuit decât să caute în colecţiile oficiale şi personale ale reginei pentru a realiza acest tur de forţă.

Aşa încât evenimentul cel mai aşteptat este, desigur, „Expoziţia diamantelor”, care va fi deschisă în fastuoasele palate Buckingham, Windsor şi Hollyroodhouse, reşedinţa oficială a Majestăţii Sale din Scoţia, în vara acestui an. Este cea mai frumoasă colecţie de bijuterii din lume. Piesele cele mai vechi au secole de istorie.

Colierul cu briliante Chantecler al Reginei

„Colierul încoronării” este format din 24 de diamante în „taille coussin”, acest tip de prelucrare cunoscut în Europa din secolul al XV-lea şi foarte preţuit în veacurile al XVIII-lea şi al XIX-lea. Pandantivul, în formă de pară, de 22,48 carate, provine din tezaurul maharajahului din Penjab, ca şi cele folosite la cercei. Diadema de diamante, oferită de „Fiicele Marii Britanii” reginei Mary, este una dintre preferatele reginei Elizabeth. În 1893, Lady Eve Greville a format un comitet menit să strângă bani, pentru „Girls of Great Britain and Ireland”, cu care să fie cumpărat un dar de nuntă prinţesei. Ele au adunat peste 5.000 de lire sterline din care au cumpărat această tiară de diamante. Banii rămaşi au intrat, la cererea prinţesei, într-un fond pentru văduve şi pentru orfani. Pandantivul şi diadema vor fi expuse la Palatul Buckingham.

Tiara de diamante oferită de Fiicele Marii Britanii

La origine, diamantul de 22,48 carate făcea parte, împreună cu alte două diamante în formă de pară, dintr-un colier de spinelle (piatră fină folosită în giuvaiergerie) oferit reginei Victoria, în 1853, după anexarea Penjabului la Marea Britanie. Regina însăşi a decis în acel an să transforme în pandantative cele trei diamante. Cel mai mare era destinat să devină motivul central al colierului format din 28 de diamante, montate de Garrard, bijutierul ei preferat, cu plăci ce aparţinuseră altădată unei spade şi două însemne ale Ordinului Jartierei. Celelalte două, mai mici, au fost destinate cerceilor asortaţi colierului. Regina Victoria a fost pictată de Winterhalter purtând aceste bijuterii. De atunci, toate reginele Angliei, Alexandra, Mary, Elizabeth şi actuala suverană, le-au purtat la încoronare. Acest colier va fi piesa de rezistenţă a expoziţiei.

Colierul Încoronării şi cerceii, cu pandantivele provenite din tezaurul maharajahului din Penjab

„Este normal ca o expoziţie atât de somptuoasă dedicată diamantelor – piatră asociată longevităţii şi rezistenţei – să fie organizată la Palatul Buckingham cu ocazia «Jubileului de Diamant» al Majestăţii Sale, afirma Caroline de Guitaut, comisarul expoziţiei. Această manifestare va explora universul prelucrării, montării şi folosirii diamantului în opere provenind din Europa şi din India. Printre piesele prezentate va figura mai ales o tabacheră creată pentru Frederic al II-lea, regele Prusiei, cu 3.000 de diamante”.

Colier cu briliante şi rubine creat de Van Cleef&Arpels

Alte bijuterii, ce au aparţinut reginei Victoria, în special coroana sa şi o broşă ale cărei pietre provin dintr-un cadou al Sultanului Turciei, vor fi prezentate şi ele. Cea din urmă bijuterie a fost mult timp preferata Reginei „Mum”. Regina Elizabeth a II-a a purtat-o numai după moartea acesteia. Alte piese fac parte din colecţia Majestăţii Sale de peste o jumătate de secol. Este cazul, mai ales, al diademei oferite în 1893 de Fiicele Marii Britanii prinţesei Mary de Teck, ce urma să se căsătorească cu viitorul George al V-lea. Această bijuterie în stil neogotic, primită cu prilejul nunţii sale, Mary a oferit-o, în 1947, nepoatei sale, Elizabeth, la căsătoria ei cu prinţul Philip al Greciei şi al Danemarcei. Şi astăzi ea este una dintre favoritele reginei, care a acceptat totuşi să se despartă temporar de ea.

Colier şi brăţară cu diamante din Africa de Sud, montate de Garrard

Printre celelalte cadouri de căsătorie ale viitoarei regine Elizabeth a II-a a figurat şi un fabulos diamant roz, de 23,60 carate, numit „Williamson Pink”. Piatra a fost numită aşa ca un omagiu adus proprietarului minei în care a fost decoperită şi care s-a hotărât s-o ofere viitoarei suverane. Montată de Cartier pe o broşă în formă de narcisă, această piatră de maximă puritate va fi expusă şi ea.

Sublima Regină a împlinit 60 de ani de domnie

Expoziţia ar trebui să cuprindă mai multe zeci de alte bijuterii cu diamante. Regina posedă un număr impresionant: cinci diademe, 15 coliere şi sute de broşe… Cea mai mare parte a acestor bijuterii provine din două moşteniri. La cinci ani după căsătoria sa, Elizabeth, devenită regină, a primit o moştenire fabuloasă de la bunica ei, regina Mary, dispărută în primăvara anului 1953. Aceasta a decis să lase nepoatei sale cea mai mare parte a colecţiei personale de bijuterii, una dintre cele mai bogate din Europa. Piesa-far era o broşă constituită din „Steaua Africii” numărul 3 şi numărul 4, două diamante de 94,40 şi 63,50 carate, provenind din „Cullinan”, un diamant brut de 3.106,75 carate, descoperit în 1905.

Fotografie realizată de Cecil Beaton, aflată în expoziţia de la Victoria&Albert Museum

Cea de a doua moştenire primită de regina Elizabeth este mult mai recentă, fiind vorba de cea a mamei sale, dispărută în 2002. Printre piesele excepţionale din Caseta Reginei Mum figurează mai multe bijuterii extrem de rare. Una dintre ele este broşa de corsaj a reginei Victoria, care a fost purtată pentru prima dată de Regina Elizabeth în timpul vizitei oficiale a lui Nicolas Sarkozy, în 2008. La acea vreme, suverana s-a decis să nu arboreze decât partea centrală a acestei bijuterii. Dar expoziţia Jubileului va prilejui admirarea acestei piese excepţionale în integralitatea ei.

Regina Elizabeth a II-a poartă întotdeauna o broşă pe umărul stâng. Are sute de asemenea piese, una mai impozantă decât alta.

Luna aceasta, gigantul minier australian „Rio Tinto” a anunţat descoperirea unui diamant roz de aproape 13 carate, ce va fi denumit „Argyle Pink Jubille”, în onoarea Jubileul de Diamant al acestei regine încarnate pe ecran de actriţe ca Helen Mirren, care a fost recompensată cu Premiul pentru cea mai bună interpretare feminină la a 63-a ediţie a „Mostrei” de la Veneţia, pentru rolul din pelicula din 2006 „The Queen” a regizorului Stephen Frears, unde a întrupat o regină marcată de moartea fostei sale nurori, frumoasa Lady Di.

Galbenul, una dintre culorile preferate ale Majestăţii Sale, imagine din expoziţia 60 de fotografii, de la Castelul Windsor

În 2011, în „Discursul regelui”, de Tom Hooper, filmul multi oscarizat, povestind viaţa regelui George al VI-lea, tatăl suveranei, Freya Wilson apare în rolul tinerei regine.

Schimbând registrul, „Y a-t-il un flic pour sauver la reine?”, de David Zucker, din 1989, este o parodie cu un umor fin, în care regina este prezentată în situaţii pline de haz. Interpreta suveranei este Jeannette Charles.

Pălăria, un substitut al coroanei

Caleaşca Reginei Elizabeth II

Regina Elizabeth este renumită pentru pasiunea ei pentru pălării, unii ziarişti parodiind celebra replică atribuită lui Richard al III-lea, transformând-o în „Un regat pentru o pălărie”. S-a spus că în ceea ce o priveşte, pălăria a devenit aproape un substitut al coroanei. Dar să nu uităm că regina este cea care dă tonul culorilor ce vor fi purtate în fiecare sezon. Înainte de a deveni regină, adora să danseze. În 1951, în timpul unei vizite în Canada, îmbrăcată în ţinută country specifică zonei, s-a lansat pe ringul de dans, alături de soţul ei, Prinţul Philip, înveşmântat şi el ca un chipeş cowboy. O altă pasiune a sa au fost şi rămân caii. Dar, dincolo de toate, pentru întreaga lume, ea fost întotdeauna Regina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.