Bilanțul de coșmar al unei epidemii cumplite în Yemen

Epidemia de holeră care face ravagii în Yemen de la sfârşitul lui aprilie afectează în prezent peste 300.000 de persoane, iar peste 1.600 de oameni au murit, a anunţat luni Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), relatează AFP.

”Epidemia de holeră continuă să se extindă în mod necontrolat în Yemen”, a precizat CICR în acelaşi mesaj postat pe Twitter.

”În prezent peste 300.000 de persoane sunt suspectate că sunt bolnave. Peste 1.600 sunt moarte”, scrie organizaţia internaţională cu sediul la Geneva.

În primul bilanţ, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) anunţa, în perioada 27 aprilie-2 iulie, 262.649 de cazuri suspecte şi 1.587 de morţi în 21 de provincii.

Prăbuşirea infrastructurii medicale şi sanitare în Yemen – o ţară devastată de peste doi ani de un război între forţe proguvernamentale susţinute de o coaliţie arabă condusă de Arabia Saudită şi rebeli şiiţi huthi susţinuţi de Iran – a favorizat la sfârşitul lui aprilie apariţia holerei pentru a doua oară în mai puţin de un an.

Epidemia face aproximativ 7.000 de cazuri noi zilnic, a precizat într-un mesaj postat pe Twitter directorul regional CICR pentru Orientul Mijlociu Robert Mardini.

Sanaa, Hodeida, Hajjah şi Amran sunt zonele cele mai afectate, subliniază el.

Aproximativ 17 milioane de yemeniţi – reprezentând două treimi din populaţie – se confruntă de asemenea cu riscul foametei şi suferă de malnutriţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Vintila 70 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.