Bilanțul morților a ajuns la 31

Un alt rănit grav în incendiul de la Clubul Colectiv din Capitală a murit, luni, la Spitalul de Arşi.

Este vorba despre un tânăr care nu fusese identificat. Informaţia a fost comunicată de vicepremierul Gabriel Oprea, luni după-amiază, în şedinţa grupului de lucru de la Guvern. Directorul medical al Spitalului de Arși, Cristian Nițescu, preciza luni la prânz că pacientul neidentificat se afla într-o stare foarte gravă, prezentând carbonizări la nivelul mâinilor, antebrațelor.

Numărul celor care şi-au pierdut viaţa în această catastrofă a ajuns astfel la 31.

Sâmbătă autoritățile anunțau că 27 de oameni au murit.

O zi mai târziu, duminică, alți trei tineri pierdeau lupta cu viața, iar azi o nouă veste tragică a venit de la Spitalul de Arși.

Guvernul estima duminică că numărul deceselor s-ar putea dubla, mulți răniți fiind în stare foarte gravă.

Două dintre victime, decorate

Președintele Klaus Iohannis i-a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment de la Clubul „Colectiv” din Bucureşti, încercând salvarea mai multor vieţi cu preţul sacrificiului suprem.

Claudiu Petre şi Adrian Rugină (Foto) sunt doi dintre eroii de la clubul Colectiv, ei ajutând la salvarea unor tineri. Însă, cei doi au murit în club, nemaiputându-se salva pe ei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.