Blaga: Cântecele de lebede nu trebuie luate în considerare

Copreședintele PNL Vasile Blaga a susținut sâmbătă că opiniile potrivit cărora ar exista un consens cu social-democrații nu trebuie luate în considerare. Adversarul liberalilor a fost și este PSD, a atras atebnţia Blaga.

„Sunt două tipuri de discurs în zilele acestea și mie nu-mi plac și nu ne plac la mai mulți de altfel. Toată clasa politică să plece, toți sunt o apă și un pământ. Nu-i adevărat, chiar dacă sunt mulți politicieni deplorabili, foarte mulți oameni repudiază propriile lor partide și țin încă cu mâna de scaunele pe care le au uitând că fac mult rău țării. (…) Al doilea răspuns periculos este cel al consensului generalizat, un consens zice PSD, Dragnea mai nou, așa de tip idilescian. Adică Opoziția mai încet, hai să ne înțelegem pe toate și așa mai departe. Nimic mai periculos”, a spus Blaga la Școala de vară a OFL.

El a subliniat că adversarul PNL este PSD și că afirmațiile conform cărora ar exista un consens cu acest partid sunt „cântece de lebădă” care nu trebuie luate în considerare.

„Noi, PNL, doamna Gorghiu împreună cu mine am lansat șase teme de interes național pe care să le discutăm cu partidele parlamentare din motive clare. Ele nu pot fi realizate într-un ciclu electoral, fie că este vorba de stabilitatea fiscală și am discutat despre Codul Fiscal, fie că este vorba de absorbția fondurilor (…), Schengen, pregătirea președinției României a Consiliului European, reorganizarea teritorială, dar să ne înțelegem politica înseamnă competiție, iar adversarul nostru dintotdeauna este PSD, indiferent cine îl conduce. Cu ce e mai bun Dragnea decât Ponta? Cine a împărțit și împarte banii publici prin ordin de ministru de nu știm către ce primării merg doar pe criterii politici, exceptând hotărârile de Guvern care au modificat legea. Nu Dragnea? Nu PSD? Aceste cântece de lebede nu trebuie luate în considerare. Adversarul nostru dintotdeauna a fost și este PSD”, a afirmat Blaga.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.