Blaga: Partidul Mişcarea Populară a fost creat pentru Elena Udrea

Vasile Blaga spune ca partidul Miscarea Populară a fost creat special pentru Elena Udrea.

Liderul PDL declară, într-un interviu pentru Revista 22, că singurul lucru care a provocat plecarea lui Traian Băsescu din PDL a fost situația creată prin nealegerea Elenei Udrea ca președinte.

„În permanență, după Convenția națională de anul trecut, am depus eforturi ca să menținem partidul unit. La Convenție, eu am spus că o să militez în permanență pentru democratizarea vieții interne de partid, pentru că partidul nu a mai fost obișnuit să ia decizii și vina aparține partidului, conducătorilor acestuia, pentru faptul că s-au mulțumit să primească „în plic“ decizii pe care urmau să le ia, inclusiv în actul de guvernare.

Dar s-a ajuns în an electoral, iar lucrurile nu mai puteau continua așa și i-am spus-o în special d-nei Udrea să-și schimbe poziția, dacă dorește să rămână în PDL. Noi am decis în Colegiul Director Național la Baia Mare, în unanimitate de voturi, iar dânsa a fost prezentă acolo, că ne vom desemna candidatul la președinție prin votul membrilor de partid.

Or, la această dezbatere internă și pe urmă la vot au participat peste 137.000 de membri de partid. După ce deciziile au fost luate și stabilit candidatul nostru la președinție în persoana d-lui Cătălin Predoiu, d-na Udrea a continuat să le conteste, chiar dacă și dânsa dorea, la un moment dat, să se înscrie în această cursă internă.

Și atunci am luat decizia de a o invita în fața partidului ca să-și spună punctele de vedere. A preferat să plece, cu o parte dintre parlamentari. Cred că e bine că lucrurile s-au întâmplat acum, chiar în ceasul al doisprezecelea, și nu mai târziu, chiar dacă mai sunt colegi care încearcă un joc la două capete.

Avem ultimul sondaj de opinie, Omnibus, care arată că partidul are 19%, deci PDL a trecut destul de bine peste acest șoc.

Problema nu cred că se pune de a nu rămâne în partid, pentru că legea spune că un primar care pleacă din partid își pierde mandatul. Problema e alta, dacă acești primari, cu d-l Boc în frunte, acum membru al Fundației, vor juca la două capete. Ce veți face în această situație?

Eu, procese de intenție nu pot să fac, dar ar fi total necinstit să procedeze așa. Nu i-am făcut proces de intenție nici d-nei Elena Udrea, care în sfârșit își vede visul cu ochii, va fi președinte de partid, că are partid acum.

(…) Încă de la început această construcție politică a fost făcută pentru ea, nu pentru altcineva. Mai vorbește altcineva în numele Mișcării Populare de o săptămână? Dânsa e primadonă acolo, are partid politic, va fi președintă aleasă, probabil, în martie. Singurul lucru care a provocat „adio PDL“ a fost situația creată prin nealegerea d-nei Udrea ca președinte”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.