Blejnar şi cms. şef Pintea, în păienjenişul Universitatea Gh. Cristea Bucureşti

România a ajuns o ţară de Einsteini! Fiecare funcţionar public are musai două facultăţi plus cel puţin un master, iar de la administraţia judeţeană în sus, trecând prin Poliţie sau Justiţie, se discută de la 3 facultăţi în sus, plus 3 mastere şi nşpe cursuri! Nu mai întâlneşti un on normal cu o facultate, un master şi un curs de perfecţionare. Şi , culmea, toate aceste diplome sunt obţinute la celebre Universităţi anonime sau obscure Facultăţi de prin Lugoj, Marghita, Alexandria, Tuşnad sau mai ştiu eu ce orăşel pierdut la o răspântie de drumuri. În România masterele se fac deodată cu facultatea, doctoratul se obţine la 26 de ani. De unde atâta materie cenuşie, de unde atâtea diplome?! Explicaţia poate fi una singură: o industrie a licenţelor, a masteratelor, a doctoratelor. Show me the money şi vine Diploma! Numai că prin obţinerea ciudată a diplomelor de către politicieni, magistraţi, persoane din Poliţie sau din serviciile de nformaţii se creează un păienjeniş de relaţii la care un conducător de instituţie de învăţământ lesne poate apela când e nevoie. Să ne înţelegem. Una e să ai în CV licenţa, apoi masterul şi apoi doctoratul, cu mici pauze de aprofundare şi la instituţii educaţionale cu un renume, din centre universitare şi alta e să ai de-a valma, 3 facultăţi şi 2 mastere în paralel, facultăţi terminate deodată cu masterul, unul la Tuşnad, unul la Marghita şi unul la Alexandria, plus un doctorat şi 5 cursuri de aprofundare organizate de Asociaţia studenţii anonimi.

Un Master şi apoi o facultate

Cele prezentate mai sus au fost aduse pe tapet de CV-ul comisarului şef Cristian Pintea, fost adjunct al IPJ Cluj, cel care îşi înregistra fără milă colegii şi superiorii pe telefonul său mobil, existând pe numele său chiar un dosar penal în acest sens.. Concret, Pintea, potrivit propriului CV, în perioada în care era şef Birou Informaţii, din cadrul Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă Cluj al D.G.I.P.I. Bucureşti, a efectuat un masterat la “tata”. Este vorba de Curs de masterat european cu durata de 2 ani, la Universitatea Română de Ştiinţe si Arte Gheorghe Cristea- Bucureşti –Facultatea de… Drept, Domeniul studiat: Criminalistica. De notat faptul că rectorul de la Universitatea Română de Ştiinţe si Arte Gheorghe Cristea- Bucureşti este Alexandru Pintea, tatăl comisarului Pintea. Apoi, în 2009, în perioada în care era şef Serviciu Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Cluj Pintea se apucă şi de o Facultate. Aţi ghicit, tot la Bucureşti, tot la universitatea lui tata: Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea “ din Bucureşti (2006-2009). La finele aceluiaşi an, în 01.11.2009, Pintea este desemnat adjunct şef inspectorat din cadrul IPJ Cluj. Nu putem să nu ne întrebăm, în perioada 2009-2012 cât a făcut facultatea la Bucureşti, comisarul Pintea cum s-a absolvit de îndatoririle de adjunct al IPJ Cluj????? Potrivit orarului afişat de Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea, facultatea presupune un program încărcat, 2-3 cursuri în fiecare luni, marţi, miercuri şi joi. Iar Universitatea Gh. Cristea nu are sedii la Cluj. Aşa că….Făcea comisarul Pintea naveta Cluj-Bucureşti cu viteza luminii??? Dacă a făcut facultatea, înseamnă că nu a fost la Cluj şi nu şi-a îndeplinit sarcinile de servici. Dacă a fost la Cluj şi a fost adjunct al IPJ Cluj, înseamnă că nu a fost la Bucureşti la cursuri …

Universitate de renume mondial

Oricum, renumele Universităţii Române de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” Bucureşti rezidă şi în faptul că în 2014, respectiva instituţie a fost una din cele 11 instituţii superioare de învăţământ din România care la examenul de intrare în avocatură a realizat performanţa de a nu avea nici un candidat declarat admis. Mai mult, în 2010, Ministerul Educației a publicat ierarhizarea programelor de studii universitare acreditate din România, pentru anul universitar 2011-2012. Lista programelor de studii a fost postata de Ministerul Educației pe site-ul edu.ro si cuprinde 60 de domenii de studiu. Acestea sunt la rândul lor clasificate în 5 categorii, de la A pana la E, in funcție de analizele făcute de o instituție internațională, Asociația Universităților Europene. La categoria E, cu cele mai slabe clasificări, se află şi Universitatea Română de Științe si Arte Gheorghe Cristea din București. Apoi, în 2014, Guvernul a decis ca patru universităţi particulare acreditate să fie lichidate, alte trei să fie monitorizate şi 135 specializări/programe de studiu să fie desfiinţate. Instituţiile de învăţământ superior monitorizate în anul universitar 2014-2015 de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei sunt Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi.

În aceste condiţii rămâne întrebarea a absolvit fostul adjunct al IPJ Cluj o instituţie de învăţământ obscură sau nu?! Şi dacă da, totuşi, ce recomandă Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti ca instituţie de învăţământ superior de renume?! Să aruncăm un ochi şi la alţi absolvenţi…

Blejnar, directorul adjunct al DGA, un şef de IPJ, şi un semianalfabet alături de finanţişti şi politicieni – toţi absolvenţi ai Univ. Gh. Cristea

Fostul preşedinte al ANAF Sorin Blejnar, trimis în judecată în dosarul evaziunii fiscale cu produse petroliere, nu este nici el străin de Universitatea Gheorghe Cristea Bucureşti a lui Pintea senior. Şi, la fel ca Pintea junior, comisarul şef de la Cluj, Blejnar a reuşit performanţe demne de un mic Einstein. Anul imposibil: 2005 , an în care Blejnar a reuşit performanţa să avanseze profesional, să termine o facultate, dar şi un master.: licenţa în Ştiinţe Juridice şi Drept, la Universitatea „Gheorghe Cristea” din Bucureşti şi finalizarea unui Master în Economia şi Managementul Dezvoltării Regionale, la Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. Apoi, în 2008 mai termină un Master în Drept Comercial European la Facultatea de Drept a Universităţii de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” din Bucureşti. În paralel, în 2007, Sorin Blejnar s-a înscris la Doctorat la Contabilitate, la Facultatea de Ştiinţe Economice din Timişoara. Cu atâtea studii şi masterate şi facultăţi, când spuma mărilor mai muncea la ANAF Sorin Blejnar ?!?!?! Fie nu muncea şi îşi definitiva studiile, fie diplomele obţinute au fost primite pe ochi frumoşi! Din două una, pentru că ambele este imposibil să se fi realizat!

Alături de Blejnar, absolvent de Universitatea „Gheorghe Cristea” din Bucureşti este şi Alexandru Liviu Croitorescu, fost adjunct al Şefului IPJ Giurgiu; Împuternicit Inspector şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov; Împuternicit Director general adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie şi în prezent Director general adjunct al Direcţiei Generale Anticorupţie. Croitorescu este licenţiat – 2003 – Licenţiat în ştiinţe juridice la Facultatea de Drept, Universitatea Gheorghe Cristea Bucureşti.

Şeful IPJ Călăraşi, comisar Marian Iorga (39 de ani) a trecut şi el prin mâna lui Pintea senior. Şeful IPJ Călăraşi este absolvent al Şcolii de Agenţi de Poliţie din Câmpina, a obţinut diploma de licenţă la Academia de Poliţie şi încă vreo două masterate, dintre care unul, 2005-2007 – Diplomă de absolvire/ Drept Comercial European / Universitatea Română de Ştiinţe şi Arte “Gheorghe Cristea” Bucureşti – Master.

Printre alţi ofiţeri absolvenţi de Cristea se numără Comisar-şef de poliţie IONEL NECULA, şeful Serviciului Identificări Judiciare – Licenţiat în Ştiinţe Juridice – Academia de Poliţie „Al. I. Cuza” şi Absolvent al Masterului European cu specializarea „Criminalistică” organizat de Institutul de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române împreună cu Asociaţia Criminaliştilor din România şi cu Facultatea de Ştiinţe şi Arte „Gheorghe Cristea” sau VLĂDULESCU AUREL, Împuternicit Director General Adjunct al Direcției Generale Management Operațional Gestionarea şi coordonarea activităţii unor structuri ale Direcției Generale Management Operațional Ministerul Afacerilor Interne – absolvent de Master european de criminalistică, diploma de absolvire, Criminalistică, Universitatea „Gheorghe Cristea”, Bucureşti, Facultatea de ŞtiinţeEconomice, Juridice şi Administrative.

Dar, cel mai halucinant aspect reiese potrivit presei centrale în vara lui 2011, cînd procurorii Parchetului instanţei supreme au finalizat ancheta în dosarul privind angajările ilegale în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi au trimis în judecată şapte persoane. Actor principal un fost angajat al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), iniţial şofer al instituţiei, ajuns şef al Direcţiei Financiare din Jandarmeria Română la intervenţia lui Adrian Pătraşcu, fost director al Direcţiei Generale de Management Resurse Umane din cadrul MAI, care avea diplomă de bacalaureat falsă şi făcea greşeli gramaticale flagrante de genul „ma condus” sau „î-mi aparţine”, notează Mediafax şi gandul.info

Potrivit procurorilor, „Cariera de ofiţer a lui Cornel Fariş în structurile MAI a avut la bază folosirea unei diplome false. F.C. a fost încadrat în Ministerul Administraţiei şi Internelor în data de 1 februarie 1995, ca personal contractual (conducător auto). În data de 22 iunie 1995 a fost chemat în rândul cadrelor militare active, fiindu-i acordat gradul de plutonier, ca urmare a solicitării sale din 15 februarie 1995. Ulterior, a depus la dosarul de personal diploma de bacalaureat potrivit căreia, în anul 1996, ar fi absolvit cursurile Liceului «Dimitrie Bolintineanu». În anul 1999, F.C. a fost trecut în rândul ofiţerilor, în baza unei diplome de licenţă, pe care a depus-o la dosarul de personal, din care rezulta că a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii de Ştiinţe şi Arte «Gheorghe Cristea» şi că a susţinut licenţa la Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu. În anul 2002, F.C. a fost trecut în rezervă cu gradul de maior, în urma demisiei sale”.
Procurorii au explicat faptul că, în 2002, Grupul de control al MAI s-a sesizat din oficiu despre faptul că diploma de bacalaureat a lui F.C. părea falsă. El a primit rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale în 2003, însă decizia a fost infirmată în 2004, cauza fiind trimisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, pentru continuarea cercetărilor. Acolo s-a stabilit că diploma emisă pe numele F.C. este falsă, aceasta nefigurând în evidenţele liceului. Totodată, a rezultat că bărbatul nu a mers la cursurile liceului seral sau la zi, nu este înscris în indexul alfabetic al liceului şi nici în catalogul de examen de bacalaureat. El a declarat că a obţinut diploma de bacalaureat de la secretarul liceului, D. I., decedat în anul 2000. F.C. a spus că a fost sfătuit de prieteni să urmeze cursurile unui liceu, astfel că a absolvit Liceul „Grigore Cherchez”, după care ar fi studiat la două facultăţi în paralel, respectiv Facultatea de Ştiinţe Economice „Gheorghe Cristea” şi Facultatea de Drept Biotera. „Dreptul l-am terminat în 2009, iar ştiinţele economice în 2008”, le-a spus F.C. procurorilor, însă aceştia notează că „faptul că F.C. nu îşi aminteşte nici măcar în ce an a absolvit aceste două facultăţi ridică şi în prezent semne de întrebare referitoare la modalitatea în care şi-a efectuat studiile. În realitate, Facultatea de Drept a Universităţii Biotera a absolvit-o în anul 2010, iar Facultatea de Ştiinţe Economice, Juridice şi Administrative a Universităţii «Gheorghe Cristea» a absolvit-o în anul 2009”.
De asemenea, procurorii „nu pot să nu observe”, analizând declaraţia olografă a lui F.C. cu prilejul cercetării sale de către Corpul de Control al MAI, că acesta nu scrie corect în limba română.

„Exemplificăm: «ma condus la poartă», «semnătura aplicată pe fişa medicală de încadrare la rubrica semnătura candidatului î-mi aparţine», «au fost completate la policlinica MAI, în cabinetul unui medic de la interne care ma întrebat anumite date », «am ridicat fişa medicală pe care am depuso», «am înapoiato pentru a fii depusă la dosar dar nu î-mi aduc aminte», «acest document a fost depus la serviciul cadre al jandarmeriei dar nu î-mi amintesc data»”, arată procurorii. În ciuda acestor aspecte, din 2007, F.C. a încasat de la Casa de Pensii a MAI o pensie militară de invaliditate, ca urmare a acordării unui certificat de invaliditate. F.C., în urma organizării unui „concurs” în octombrie 2010 la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, a ajuns să ocupe funcţia de şef al Direcţiei Financiare, prevăzută pentru gradul de general, cea mai înaltă funcţie financiară din cadrul instituţiei.

Dar, prin mâna lui Pintea senior nu au trecut doar ofiţeri. Ci şi elemente din sistemul de Justiţie. În noiembrie 2012, Plenul Senatului a validat-o pe Daniela Ciochină în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit CV-ului propriu, pentru Daniela Ciochină prima instituție de învățământ superior absolvită este Universitatea Română de Științe si Arte Gheorghe Cristea din București.

Fabrica de diplome, Reţeta Dragnea

Întîmplător sau nu, Universitatea Gheorghe Cristea era o certificare de licenţă pentru alte două Universităţi, neacreditate, adevărate fabrici de licenţe pe bani. În 2009 Romania Liberă nota că secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, si adjunctul sefului IPJ Teleorman, comisarul Emil Florian Stanimir, sunt suspectati ca ar fi blocat temporar ancheta privind fabricarea a circa 15.000 de diplome universitare prin doua institutii-fantoma din judetul Teleorman. Dragnea si Stanimir ne-au confirmat ca au urmat cursurile acestor doua institutii de invatamant superior impreuna cu sotiile lor, respectiv Bombonica Dragnea si Carmen Alina Stanimir, dar au negat implicarea in blocarea anchetei. Ancheta penala in scandalul fabricarii a peste 15.000 de diplome false prin universitatile neacreditate „Europa Ecor” si „Alexandru Ghica”, cu sediile in Alexandria (judetul Teleorman) si sectorul 4 al Capitalei, a fost blocata la inceputul lunii iunie 2009, imediat dupa ce au fost identificati posesorii fiselor matricole de la cele doua institutii de invatamant, sustin surse judiciare. Printre absolventii identificati se afla aproape intreaga protipendada politica si administrativa a judetului Teleorman (si nu numai!), in frunte cu Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, sotia sa, Bombonica, comisarul Emil Florian Stanimir (adjunctul sefului Politiei Teleorman) cu sotia sa, Carmen Alina, deputatul PDL Adrian Florescu, fostul prefect PSD de Teleorman Teodor Nitulescu, fostul candidat PRM la alegerile parlamentare Mara Florica, primarul PNL Iulian Florin Badea, ca si multi alti politicieni, functionari publici, ofiteri din toate structurile militarizate. De asemenea, au obtinut diplome universitare multi oameni de afaceri. „Pentru blocarea dosarului s-au facut presiuni atat politice – in special pe linia PSD –, cat si la nivelul conducerii Ministerului de Interne si a Inspectoratului General al Politiei. La nivelul nostru de la Teleorman, cel insarcinat sa faca identificarile posesorilor de diplome false a fost seful nostru, comisarul Stanimir, care are chiar el o astfel de diploma suspecta. Va dati seama ca noi nu am mai avut voie sa continuam ancheta de atunci”, sustin surse din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor Teleorman. Informatiile primare despre falsificarea diplomelor universitare au apartinut Politiei Ilfov. In luna martie anul acesta, anchetatorii ilfoveni i-au anuntat pe omologii lor de la Parchetul si Politia Sectorului 4 al Capitalei ca pe raza lor de competenta se afla un sediu al universitatilor particulare neacreditate „Europa Ecor” si „Alexandru Ghica”, unde se falsificau documente oficiale. In urma perchezitiilor si audierilor preliminarii, s-a stabilit ca in afacere, pe langa Mina Silviu Dobronauteanu, patronul universitatilor, sunt implicati mai multi profesori universitari, printre care figureaza Ion Parvutoiu (fost cadru universitar la Academia de Politie) si conferentiar dr. Maricica Stoica. Universitatile „Europa Ecor” si „Alexandru Ghica” din Alexandria nu au fost acreditate de Ministerul Invatamantului, iar din 2001, respectiv 2002, acestea au intrat in proces de lichidare. Cu toate acestea, patronul Dobronauteanu, in complicitate cu mai multe persoane, inclusiv specialisti in IT, a pus pe roate o adevarata industrie de facut diplome contra 3.500 euro bucata. Membrii retelei racolau din toata tara persoane care doreau sa obtina licente, apoi le intocmeau dosare de absolvire a facultatilor de petrol si gaze, inginerie, stiinte economice, drept, management, contabilitate si informatica, psihosociologie, stomatologie si chiar medicina, fara ca persoanele respective sa fi urmat cursurile respective. Mai departe, pentru obtinerea licentei aceste dosare erau depuse, in functie de „pile si relatii”, la diverse facultati acreditate, printre care figureaza Facultatea de Petrol si Gaze Ploiesti, Universitatea Valahia Targoviste, Facultatea de Vest Timisoara, Universitatea „Gh. Cristea” si Universitatea Hyperion din Bucuresti. Pentru solicitantii analfabeti au fost gasiti inlocuitori carora li s-au fabricat acte de identitate false pentru a participa la examenele de licenta. La perchezitii s-au gasit circa 100 de buletine contrafacute.

Ce este Universitatea Română de Ştiinţe si Arte Gheorghe Cristea- Bucureşti,

În aceste condiţii, rămâne întrebarea: ce este Universitatea Română de Ştiinţe si Arte Gheorghe Cristea- Bucureşti, al cărei rector este Pintea senior, tatăl comisarului şef reportofon Cristian Pintea?! O universitate respectată şi de elită?! Ministerul Educaţiei spune că nu! Şi totuşi, Universitatea Română de Ştiinţe si Arte Gheorghe Cristea- Bucureşti are absolvenţi unul şi unul: şef ANAF, magistraţi, politicieni, oameni din Poliţie şi alte instituşţii de informaţii. Ce este Universitatea Română de Ştiinţe si Arte Gheorghe Cristea- Bucureşti ?! O simplă fabrică de diplome? Sau poate o fabrică de relaţii, o creatore a unui păienjeniş care îşi întinde tentaculele spre aspectele esenţiale ale bunei funţionări a unui stat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Petean 155 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.