BNR va putea să emită „recomandări obligatorii” pentru Guvern

Avocat Gheorghe Piperea

Aş fi vrut să nu mai scriu o vreme despre greşelile şi partizanatul inadmisibil al BNR sau chiar să îmi suspend pentru o vreme preocupările pentru critica acestei instituţii a Statului român (o instituţie care s-a dovedit, mai ales după instalarea crizei economice în România, a nu mai fi deloc o bancă centrală, naţională, ci o bancă a băncilor din România).
Dar, pas cu pas[1], BNR pătrunde brutal în vieţile noastre şi o face la adăpostul zilelor de vacanţă, când atenţia potenţialilor critici ar putea suferi nişte atenuări.

BNR nu doar că s-a manifestat şi „afirmat” ferm ca apărător din oficiu al tuturor băncilor din România, inclusiv – sau mai ales – a celor delincvente şi recalcitrante care şi-au prejudiciat prin abuz de putere economică şi practici înşelătoare clienţii. BNR şi-a afişat marca de principal opozant al Codului fiscal, document legislativ votat aproape în unanimitate în Parlament. Motivaţia opoziţiei faţă de acest Cod (un instrument legislativ mediocru şi ca tehnică de redactare, şi ca viziune de politică economică pe termen mediu şi lung[2]) nu este prudenţa, aşa cum ar putea rezulta din declaraţiile ultime ale dlui Isărescu. Motivaţia este alta: acest Cod fiscal pare a fi, în viziunea BNR, defavorabil băncilor care s-au obişnuit să împrumute statul român şi care, având o expunere de peste 20% din portofoliu pe Statul român ca debitor, ar putea fi destul de grav afectate în cazul în care, în mod previzibil, s-ar ajunge la un deficit bugetar mai mare de 1,5% (aşa cum ne obligă criteriile de convergenţă stabilite de CE), caz în care ratingul României va putea fi degradat, cu consecinţa scăderii ratingului acelor bănci. Precizez că ratingul unei bănci este calculat şi în funcţie de portofoliul de obligaţiuni, titluri de stat sau împrumuturi directe acordate unor state, iar Statul român „generează”, în prezent, un risc zero pentru creditorii săi.

În mod consecvenţial, acest risc ar putea să aibă valori pozitive în caz de degradare a ratingului de ţară pentru România.

Iar de acest risc crescut de contaminare nu este deloc străină instituţia pe care ne-am obişnuit să o denumim „Banca Naţională a României”, care a încurajat, direct sau indirect, împrumuturile acordate de bănci Statului român, cu neglijarea economiei reale. Deşi, potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, se interzice acesteia creditarea statului, alin. (1) al aceluiaşi articol permite creditarea băncilor comerciale. Banca Naţională a României a creditat substanţial băncile comerciale, de la care Statul român, aflat într-o continuă nevoie de finanţare a deficitelor bugetare şi de re-finanţare a împrumuturilor anterioare, s-a putut împrumuta, neexistând nicio interdicţie în acest sens. Banca Naţională a României a creat, aşadar, condiţiile pentru ca Statul român să aibă nevoie de capital. Deşi creditarea directă a Statului român de către BNR este interzisă (o decizie de politică economică şi monetară complet greşită, de altfel), totuşi, în acele cazuri în care BNR a creditat băncile comerciale, iar acestea au folosit fondurile astfel obţinute de la BNR pentru a credita Statul român, s-a ajuns la un adevărat cerc vicios al îndatorării Statului pentru consolidarea băncilor, semnalat şi explicat, cu lux de amănunte, în raportul Curţii de Conturi din septembrie 2014. Pe scurt, BNR a permis băncilor comerciale să facă profit pe seama Statului român, care s-a îndatorat continuu la bănci, fie prin refinanţări ale unor împrumuturi vechi, fie prin împrumuturi bancare sau obligatare noi, majorându-şi constant datoria publică.

Valorile dobânzilor la care s-au acordat aceste credite au făcut ca ele să fie ieftine pentru bănci, dar scumpe pentru stat. Se poate constata faptul că, începând cu anul 2009, Banca Naţională a României a sprijinit constant băncile comerciale, prin reducerile treptate şi constante ale rezervei minime obligatorii (existând mai multe lichidităţi necesare împrumutării statului), prin reducerea continuă a dobânzii de intervenţie (având în prezent valoarea de 1,5%), prin exportarea profitului, pe baza consolidării rezervei valutare (ceea ce a permis un curs constant, dar artificial, al euro) şi, în ultimul timp, prin susţinerea în calitate de apărător de ultimă instanţă al tuturor băncilor care s-au comportat iresponsabil când, în anii de boom economic românesc, au dat populaţiei credite peste măsură, iar în anii de criză, se comportă tot atât de iresponsabil creditând, aproape exclusiv, Statul român sau consumatorii care se încadrează în programele Prima casă (împrumuturi ale persoanelor fizice garantate, în proporţie de 50%, de Statul român).

Citeşte mai mult pe Bursa

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.