Bogdan Chirieac o joacă în picioare pe Corina Creţu ca să-l apere pe Iohannis

De cîteva zile, jurnalistul Bogdan Chirieac a făcut turul televiziunilor şi, indiferent care era subiectul, aducea vorba despre felul în care comisarul european Corina Creţu şi-a denigrat ţara şi pe preşedintele Iohannis într-o postare de pe Twitter. Vai!, ne-am zis, ia să verificăm ce-a făcut Corina Creţu, cum a îndrăznit ea să lovească în ţărişoara noastră?

Şi, iată ce am găsit pe contul său: o postare civilizată, în care şi-a exprimat doar tristeţea că România, ţara pe care chiar ea o reprezintă în UE, s-a grăbit să ia o decizie care a pus-o într-o situaţie ce-i poate aduce probleme. Dar, înainte de orice comentariu, să vedem postarea care l-a indignat aşa de mult pe Bogdan Chirieac.

Postarea Corinei Crețu pe contul său de Twitter:

„Am foarte tristă să văd că România nu împărtășește solidaritatea de care este nevoie acum… După cum am declarat și presei românești, solidaritatea trebuie împărtășită ca într-o familie, trebuie să fim alături și în timpurile bune și în cele rele…

Țările europene centrale au beneficiat mult (de fondurile UE – n.n.). 80% din bugetul fondurilor structurale a mers în investițiile în aceste țări. Această diviziune nu este bună pentru Uniunea Europeană, ca întreg, dar în primul rând nu este bună pentru aceste țări care s-au grăbit să se opună fără să caute o soluție comună”.

Ce spune, de fapt, acest comentariu al Corinei Creţu? Că ea, care, prin natura funcţiei deţinute, stînd mereu alături de ceilalţi comisari europeni, este pusă, probabil, în situaţia dificilă de a da explicaţii celorlalţi colegi de ce România a avut o poziţie contrară majorităţii ţărilor din UE, situîndu-se alături de Cehia, Slovacia şi Ungaria. Mai mult, subliniind faptul că 80% din fondurile structurale europene au mers spre ţările, Corina Creţu atrage subtil atenţia că, prin această atitudine, România riscă să-i fie diminuate finanţările, aşa cum, de altfel, s-au pronunţat mai mulţi lideri importanţi din UE!

Asta e tot! Şi atunci, se pune întrebarea, doar pentru atît s-a supărat Bogdan Chirieac, încît realmente s-o joace în picioare pe Corina Creţu şi la B1, şi la Realitatea TV, şi la Antena 3? Şi nu numai atît a încercat, ci chiar să-şi găsească adepţi pentru susţinerile sale, întrebîndu-i pe toţi moderatorii şi invitaţii din platou: „ce ziceţi, domne, de atacul Corinei Creţu? Cum e posibil ca un reprezentant al României să-şi atace propria ţară?”

Ştiindu-l însă jurnalist cu experienţă, am înţeles din primul moment că nu e vorba doar de o interpretare greşită a textului postat de Corina Creţu, ci că, în spatele cuvintelor, Bogdan Chirieac ascunde altceva! Oare, ce? Mai ales că ştiam, de asemenea, că, după ce Klaus Iohannis a ajuns preşedintele României, Bogdan Chirieac a devenit un adevărat purtător de cuvînt al acestuia şi chiar un apărător al său în faţa oricărei critici ce i s-ar fi adus. De aceea, atunci cînd Iohannis a convocat la Cotroceni sfatul gazetarilor prezidenţiali pentru a le transmite ordinele în legătură cu Codul fiscal retrimis la Parlament, Bogdan Chirieac a fost, după cum se ştie, cap de listă.

Ştiind toate acestea, ne este mai uşor de explicat atacul său furibund la adresa Corinei Creţu. De fapt, Bogdan Chirieac n-a fost aşa de afectat de această postare, ci doar a profitat de ocazie pentru a mai diminua din consecinţele dezastruoase ale prăbuşirii imaginii lui Klaus Iohannis după ce s-a ţinut mare cu cei 1785 de refugiaţi pe care îi va primi România, pentru ca apoi să fie obligat să accepte numărul impus de majoritatea ţărilor europene!Postarea Corinei Creţu n-a făcut altceva decît să-i ofere prilejul de a muta atenţia spre alt subiect! Asta e toată miza lui Bogdan Chirieac, care a riscat să-şi piardă complet credibilitatea pe terenul atît de mişcător al slugărniciei!

Totuşi, postarea Corinei Creţu conţine un lucru care merită analizat cu atenţie: faptul că atît Klaus Iohannis, cît şi Victor Ponta au ignorat ceea ce, probabil, Corina Creţu le-a transmis de la Bruxelles, adică faptul că orientarea marilor Puteri era spre o altă împărţire a numărului de refugiaţi în ţările membre! Cu atît mai mare este vina celor doi şefi care conduc România, cu cît nici măcar nu s-au consultat cu cel mai înalt reprezentant al României în UE, omul care, cu certitudine, ştia exact care este trand-ul în privinţa Dosarului refugiaţilor şi le-ar fi putut spune ce trebuie să facă!

De altfel, nici nu aveau nevoie s-o sune pe Corina Creţu, căci lucrurile erau atît de previzibile, încît şi noi scriam în acele zile de început ale Crizei refugiaţilor: „De ce trebuiau Iohannis şi Ponta să se arunce cu capul înainte, trăgîndu-ne pe toţi în conflictul cu UE, pe de o parte, şi cu Ungaria, pe de altă parte? Ce cred ai noştri că vor realiza prin alianţa aceasta ciudată, artificială şi fără şanse cu Cehia, Slovacia şi Letonia împotriva celorlalte ţări din UE? Veţi vedea, în final vom accepta orice decizie a UE, cu un număr mult mai mare de refugiaţi care trebuie să fie primiţi, alegîndu-ne din acest scandal doar cu capetele sparte (cotidianul.ro din 16 septembrie a.c.).

Au preferat să joace cartea populismului, crezînd că vor cîştiga puncte electorale şi au sfîrşit amîndoi în genunchi. Acesta a fost motivul pentru care Bogdan Chirieac s-a repezit la gîtul Corinei Creţu, crezînd că îl va mai spăla de păcate pe Klaus Iohannis. Nu şi pe Ponta, căci, nu-i aşa?, el a trimis-o pe Corina Creţu la Parlamentul European. Să recunoaştem că, dacă n-ar fi penibil, Bogdan Chirieac ar putea fi un apreciat bufon la curtea regelui. Sau a reginei, dacă Elena Udrea ar fi ieşit Preşedintă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.