Bomba lui Osama: sub 100 de dolari pentru fiecare victimă

Conferinţa de securitate nucleară din SUA atrage atenţia asupra posibilităţii ca al-Qaeda să pună mâna pe doar 6 dintre sutele de kilograme de plutoniu din lume, pentru a ucide sute de mii de oameni. Analiştii americani arată ca ar fi un atentat foarte “profitabil”: teroriştii ar plăti sub 100 de dolari pentru fiecare victimă a unui atentat nuclear. Afirmaţiile liderilor americani ţintesc şi Pakistanul, Iranul şi Yemenul, ca state cu potenţial de risc nuclear.“O bombă nucleară de 10 kilotone în Times Square poate ucide un milion de oameni”, a avertizat vineri secretarul american de Stat, Hillary Clinton. “Vrem ca atenţia lumii să se îndrepte spre eforturile al-Qaeda şi ale altor organizaţii de a obţine suficient material nuclear pentru a cauza distrugeri şi pierderi îngrozitoare de vieţi omeneşti”, a mai spus Clinton pentru televiziunea ABC. “Ştim că există material nuclear prost păzit în anumite regiuni, mai ales în fosta URSS. Nu trebuie să aşteptăm o explozie în Manhattan sau Bombay pentru a acţiona”, a spus şi Mohamed ElBaradei, fostul director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.

“Multe ţări din Orientul Mijlociu nu văd pericolul terorismului nuclear”, a spus Gregory Schulte, fost ambasador al SUA la ONU, citat de Bloomberg, numind Yemenul, Arabia Saudită, Pakistanul şi Egiptul. Preşedintele Barack Obama este îngrijorat de situaţia din Pakistan, unde “talibanii şi al-Qaeda coexistă cu un arsenal nuclear în creştere”, după cum scrie “New York Times”. Pakistanul nu a semnat Tratatul de Neproliferare Nucleară şi astfel este pe lista statelor împotriva cărora SUA pot folosi arma atomică, potrivit noii doctrine nucleare a lui Obama. În aceeaşi situaţie se află şi Iranul, care, în viziunea SUA, nu respectă tratatul menţionat.

Declaraţiile au constituit practic preambulul conferinţei pentru securitate nucleară, la care participă lideri din 47 de state şi care se desfăşoară luni şi marţi în SUA. Conferinţa este transformată astfel într-un eveniment îndreptat împotriva terorismului nuclear. Experţii arată că în lume există 1.600 de tone de uraniu îmbogăţit şi 500 de tone de plutoniu, suficient pentru a fabrica 120.000 de bombe nucleare.

Atentatul nuclear, o “afacere” profitabilă

Cu doar 6 kilograme de plutoniu se poate obţine o bombă nucleară cu implozie. O asemenea bombă ar putea costa 5 milioane de dolari. Un calcul cinic făcut de revista “Foreign Affairs” arată că, până acum, cheltuielile al-Qaeda în atentatele comise s-au ridicat până la 300 de dolari pentru fiecare victimă. În aceste condiţii, a ucide 100.000 de oameni prin detonarea unei bombe pe care se cheltuiesc mai puţin de 10 milioane de dolari reprezintă o afacere profitabilă.

Cu o lună înainte să devină teroristul numărul unu din lume, în august 2001, Osama bin Laden se întâlnea cu inginerii pakistanezi implicaţi în fabricarea bombei atomice. Liderul al-Qaeda era în contact cu aceştia începând din anii ’90, iar în 1998, când Pakistanul a testat prima bombă, a declarat că obţinerea armelor nucleare este o datorie religioasă, scrie revista “Foreign Policy”. În 2009, Richard Holbrooke, consilierul preşedintelui Obama pentru Pakistan şi Afganistan, spunea că Bin Laden le-a cerut public inginerilor pakistanezi să ofere al-Qaeda reţeta bombei atomice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.