Bombe şi „cutremure” în Anglia, Turcia şi Ucraina

A jucat ani buni în ligile 7 şi 8, acum a bătut de unul singur o super echipă. „Cutremur” în Turcia. Mircea Lucescu o înfrângere în premieră. Rezultate din derby-urile rundei. Care a fost aroganţa zilei. Cine este chifla săptămânii.

Bomba” etapei

Cea mai mare surpriză înregistrată în acest week-end s-a înregistrat pe King Power Stadium din Leicester, unde echipa locală, Leicester City a întrecut cu 5-3 pe marea favorită a întâlnirii, Manchester United. De menţionat că surpriza este şi mai consistentă, dacă ţinem cont de faptul că gazdele au reuşit o senzaţională răsturnare de scor, revenind de la 1-3 pe tabela de marcaj. De ce este „bomba” etapei rezultatul de la Leicester:

  1. Manchester United este una dintre echipele care se bat pentru titlu

  2. Leicester City este o nou promovată, după 9 ani în Championship (liga a II-a) şi 1 an în League One (a III-a ligă din Anglia)

  3. United” are un lot de jucători cu o cotă de piaţă cumulată de 438 milioane de euro.

  4. Valoarea lotului lui Leicester – 53,75 milioane de euro, al 19-lea din cele 20 de loturi din Premier League.

  5. Manchester United se afla în mare revenire de formă şi avea tot lotul valid.

  6. Leicester nu a făcut decât două jocuri bune ân acest început de campionat, 1-0 în deplasare cu Stoke City şi 1-1 acasă cu Arsenal Londra.

  7. Tradiţia: ultima victorie a celor de la Leicester ân faţa „United”-ului s-a înregistrat pe 31 ianuarie 1998, 1-0 la Manchester. Din 15 august 1998 (2-2) şi până 13 aprilie 2004, toate cele 9 meciuri dintre cele două echipe s-au încheiat cu victoria celor din Manchester. În 2004, Leicester City a retrogradat.

9 milioane mai „valoroase” decât 210 milioane

Manchester United a avut începând cu minutul 1 o ofensivă care valorează 210 milioane de euro: Ander Herrera – 27 mil, Robin van Persie – 33 mil, Wayne Rooney – 45 mil,

Angel di Maria – 50 mil, Radamel Falcao – 55 mil. Van Persie, di Maria şi Herrera au punctat. Dar superofensiva lui „United” a fost pusă în plan secund de doi jucători, Jamie Vardy şi Leonardo Ulloa, care au o cotă de piaţă de 2, respectiv 7 milioane de euro. Cei doi au înscris 3 goluri, 2, Ulloa şi 1 Vardy, ultimul fiind însă la originea celorlalte 4 goluri ale echipei lui.

Evident sunt nume prea puţin cunoscute pentru iubitorii de fotbal. Şi este şi normal să fie aşa, dacă ţinem cont de trecutul celor doi jucători:

Jamie Vardy a jucat între 2005 şi 2010 la Stocksbridge FC (liga a 8-a din Anglia); în sezonul 2010-2011 a evoluat la Halifax Town (liga a 7-a) şi a fost achiziţionat cu 35.000 de euro de Fleetwood Town, unde a jucat în ediţia 2011-2012 în „Conference National” (liga a V-a din Anglia), iar în 2012 a fost cumpărat de Leicester cu 1,24 milioane de euro.

În ceea cel priveşte pe Leonardo Ulloa acesta a jucat în ultimii 9 ani numai la echipe de liga a II-a din Argentina, Spania şi Anglia, a fost luat de Leicester în iulie, în ultimul an cota sa urcând de la 2 milioane la 7 milioane de euro.

A doua bombă a etapei

Shakhtar Donetsk – Zorya Lugansk 0-1 (0-1) este a doua mare bombă a etapei, înregistrată duminică. Echipa lui Mircea Lucescu a suferit prima înfrângere în campionat, după 6 meciuri, toate încheiate cu victorii şi cu 15 goluri înscrise şi doar unul singur primit. De menţionat că din 2006 de când Zorya a revenit în prima ligă din Ucraina, toate cele 16 meciuri din campionat dintre cele două echipe s-au încheiat cu victoria celor de la Shakhtar Donetsk, care a înscris 49 de goluri şi a primit doar 7. Culmea, în această ediţie de campionat, Olympik Donetsk, nou promovată (a treia echipă a oraşului) a reuşit ceea ce nu a reuşit acum echipa lui Mircea Lucescu, să învingă pe Zorya. Mai trebuie să amintim şi valoarea loturilor celor două echipe: 172,10 milioane euro – Shakhtar Donetsk, 14,95 milioane euro – Zorya Lugansk.

A treia bombă

Balikesirspor – Galatasaray 2-0 (2-0) reprezintă una dintre cele mai mari surprize din ultimii ani din campionatul Turciei. O echipă total anonimă, fără istorie (s-a înfiinţat în 1966), fără performanţe (o singură participare în Super Lig în ediţia 1975-1976), fără jucători cât de cât cunoscuţi în lot, cu excepţia venezueleanului Ronald Vargas (vârf de carieră între 2008-2011 la FC Bruges, rezervă de profesie la Anderlecht 2011-2014) şi a portughezului Nuno André Coelho (rezervă de profesie la Sporting Braga între 2011 şi 2014).

Balikesirspor a jucat între 2001 şi 2006 liga regională amatoare, al V-a nivel din Turcia, între 2006 şi 2010 – liga a IV-a, 2010-2013 – liga a III-a 2013-2014 – liga a II-a. Cota de piaţă a lotului: 19,73 milioane euro. Ei bine această echipă a reuşit să învingă cea mai bună echipă din Turcia, Galatasaray, o echipă care valorează 168,70 milioane de euro.

Alte surprize

West Ham United – FC Liverpool 3-1 (2-1)

Mainz 05 – Borussia Dortmund 2-0 (0-0)

Hamburger SV – Bayern Munchen 0-0

Atletico Madrid – Celta Vigo 2-2 (2-1)

Derby-urile rundei

AC Milan – Juventus Torino 0-1 (0-0)

Manchester City – Chelsea Londra 1-1 (0-0)

Paris Saint Germain – Olympique Lyon 1-1 (1-0)

Feyenoord Rotterdam – Ajax Amsterdam 0-1 (0-1)

Wisla Cracovia – Legia Varşovia 0-3 (0-0)

Ludogoretz Razgrad – Litex Loveci 4-1 (2-0)

NK Rijeka – Dinamo Zagreb 1-2 (0-1)

Ujpest Dosza Budapest – Ferencvaros Budapest 2-1 (0-0)

Rapid Viena – SC Wolfsberg 3-0 (1-0)

Masacrele rundei

Deportivo la Coruna – Real Madrid 2-8 (0-3)

Rostov pe Don – Zenit Sk Petersburg 0-5 (0-2)

Westerlo – Lierse 6-1 (3-1)

US Levante – FC Barcelona 0-5 (0-2)

Aroganţa” etapei

Meciul dintre Manchester City şi Chelsea Londra se îndrepta spre o victorie a oaspeţilor, londonezii conducând cu 1-0 din minutul 71, iar gazdele jucau cu un om în minus, Zabaleta fiind eliminat. Cum meciul părea compromis, antrenorul lui „City” s-a gândit să-i facă o „aroganţă” lui Mourinho, de la care se aşteaptau declaraţii …arogante după joc. Drept urmare, Pellegrini îl trimite în teren pe Frank Lampard (35 de ani), cel care a fost aruncat ca o măsea stricată în iulie de către cei de la Chelsea, după 14 ani neîntrerupţi sub culorile „albaştrilor”. Spre disperarea lui Mourinho, masiva galerie a lui Chelsea prezentă la meci l-a aplaudat la sceană deschisă pe fostul nr.10 al echipei londoneze. Şi în minutul 85, „aroganţa” se transformă într-o palmă usturătoare, Lampard fiind cel care a adus egalarea pe tabela de marcaj. După meci, la conferinţa de presă, Mourinho a parat însă foarte bine, spunând că „nu este nicio dramă că a marcat Lampard”.

Chifla săptămânii: Dan Apolzan

Dan Apolzan este unul dintre secunzii lui Victor Piţurcă şi totodată ocupă şi un post important în FRF. Apolzan, ca şi ceilalţi secunzi, au şi sarcina de a monitoriza jucătorii din echipele naţionale pe care urmează să le întâlnească România.

Dar săptămâna care tocmai a trecut, Dan Apolzan a dat dovadă de o uriaşă lipsă de profesionalism. El a făcut o serie de referiri la jucătorul maghiar Adam Szalai, cel care iniţial a renunţat să mai vină la naţională, dar s-a răzgândit după schimbarea antrenorului echipei Ungariei, Attila Pinter, cu Pal Dardai.

Iată ce a declarat Apolzan, citat de Prosport: „Odată cu venirea lui Dardai pentru aceste trei meciuri, va reveni probabil la echipă şi Szalai, care a şi declarat în momentul în care a venit Pinter că el nu mai vine la naţională atât timp cât este Pinter. Acum el probabil va reveni şi va fi titular în meciul cu noi, în condiţiile în care va juca titular la Schalke, pentru că ieri (miercuri 17 septembrie), spre exemplu, în meciul pe care l-au jucat în Anglia, 1-1, el nu fost trecut nici măcar pe foaie!”.

Ce este în neregulă aici?. Aproape totul. Adam Szalai NU mai este jucătorul lui Schalke 04, deci, evident, nu avea cum să apară pe foaia de arbitraj a meciului cu Chelsea Londra.

Adam Szalai s-a transferat în luna iulie la TSG 1899 Hoffenheim, tot în Bundesliga.

Deci, atenţie, iată cum sunt urmăriţi adversarii României de cei care sunt plătiţi să o facă: se citeşte caseta tehnică şi raportul de meci şi de aici se trag concluziile. Dar este impardonabil la acest nivel să nu se ştie unde joacă anumiţi jucători, tocmai de la proximul adversar al naţionalei. Credem că se impune demisia sau demiterea lui Dan Apolzan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.