Botezul Domnului

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte pe data de 6 ianuarie, Botezul Domnului, sărbătoare ce aminteşte de Botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos.

Prin Botezul Său, Mântuitorul pregătește botezul creștin. Praznicul se mai numeşte Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului. La Bobotează se sfinţesc toate apele.

Apa sfinţită de la Bobotează, Aghiasma mare, are o putere tămăduitoare mai mare decât Aghiasma mică. O parte din ea se păstrează în biserică, într-un vas numit aghiasmatar şi este folosită de preot la mai multe de slujbe. Se întrebuinteză, de exemplu, la botezul copiilor, la sfinţirea bisericii, a Sfântului Mir, dar şi a altora.

Aghiasma mare se păstrează nestricată mult timp, iar credincioşii o pot folosi pe nemâncate timp de 8 zile în şir, începând din ajunul Bobotezei, până la încheierea praznicului, respectiv 13 ianuarie, pentru vindecarea de boli sufleteşti şi trupeşti, sporirea credinţei, a dragostei de Dumnezeu şi de semeni.

De asemenea, din Aghiasma mare se poate bea, cu binecuvântarea preotului duhovnic, în zilele de post sau în zilele de sărbători mari, după ce venim de la biserică, mai ales când nu ne împărtăşim, în caz de boală.

Cu Aghiasma mare se stropesc, pentru a le feri de rele, pentru curăţire ori sfinţire, persoanele, lucrurile, dar şi casa, curtea, grădina ori vitele şi chiar ogoarele.

Potrivit tradiţiei, la Bobotează nu se spală rufe şi sunt interzise certurile în casă. De asemenea, nu se dă nimic cu împrumut.

Sfinţirea cea Mare a apei (Aghiasma Mare) se săvârşeşte numai de Bobotează, iar slujba de sfinţire se poate săvârşi de trei ori: la finalul Sfintei Liturghii
din ajunul praznicului, după terminarea slujbei Utreniei Bobotezei şi după Sfânta Liturghie din ziua Bobotezei.

Slujba de sfinţire a Agheasmei Mari se face în afara bisericii, de obicei lângă o apă sau într-un loc amenajat special, unde se pregătesc şi se împodobesc vase cu apă.

Joi, 5 ianuarie, la Catedrala Patriarhală a fost binevestit Botezul Domnului, fiind sfinţite cu Aghiasmă Mare încăperile din Reşedinţa Patriarhală, potrivit basilica.ro.

În omilia rostită, Patriarhul României a subliniat importanța și semnificația apei sfințite în viața creștinului

“Mulțumim pentru venirea cu apa sfințită, cu aghiazma mare, la Reședința Patriarhală ca semn de păstrare a tradiției, dar și ca șansă de înnoire și sfințire a vieții. Apa de la sărbătoarea Botezului Domnului este și o reîmprospătare a conștiinței faptului că noi suntem botezați, suntem creștini. Botezul Domnului s-a făcut pentru ca să se dăruiască temelie solidă pentru botezul oamenilor care cred în Hristos Domnul. Botezul în numele și în prezența Preasfintei Treimi înseamnă o creștere spirituală în viața veșnică din lumea aceasta”, a spus P PF Daniel.

Totodată, Părintele Patriarh a evidențiat rolul sfințirii caselor și a prezenței Bisericii în viața credincioșilor

“Sfințirea casele este un semn de bucurie, binecuvântare, ocrotire, încât fiecare casă a omului devine o icoană a Bisericii celei mari în care se adună credincioșii. În tradiția noastră românească, în camera de locuit, pe peretele dinspre răsărit, se află mai multe icoane ca să se arate că nu uităm Biserica, ci am luat Biserica în casele noastre”, a subliniat Patriarhul României.

Boboteaza, împreună cu ziua Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, sărbătoare pe care o prăznuim, a doua zi, pe 7 ianuarie, marchează sfârşitul sărbătorilor de iarnă, respectiv celor dedicate naşterii lui Iisus Hristos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.