Brazilia fără stadioane

În timp ce toate gândurile se îndreaptă către Campionatul Mondial de Fotbal, care va avea loc în Brazilia între 12 iunie şi 13 iulie, şi către stadioanele celor 12 oraşe pe care se vor juca meciurile urmărite de pasionaţi din toate colţurile lumii, cei mai puţin interesaţi de sportul rege îşi pot aminti de Costa Verde, o Brazilie dincolo de stadioane.

Între Rio şi Sao Paulo se întinde o coastă muntoasă cu vegetaţie luxuriantă, străbătută de o reţea de drumuri încânătoare, lungă de 200 de kilometri. Este Costa Verde cu pădurile ei de “mata atlantica” (pădurea atlantică) ce coboară de pe vârfurile Serrei Bocaina până la cele aproape 2.000 de plaje cu nisip alb, într-un decor feeric. Costa Verde este mărginită de peste 300 de insule muntoase acoperite de cocotieri. Este una dintre cele mai frumoase zone ale ţării, sălbatică, muntoasă şi tropicală, şi poate fi descoperită mai ales călătorind cu ambarcaţiunile cu pânze, cu catamaranul sau bărcile monoxile.

Un prim popas se impune în unul dintre primele oraşe coloniale ale zonei, Paraty, un mic port plin de farmec. O vizită în Costa Verde ar trebui să includă Angra dos Reis, Paraty, Parcul National Bocaïna, Ponta Negra, Praia do Sonho, Rezervaţia ecologică Joatinga.

Biserici baroce şi trăsuri la Paraty

Un preot portughez din secolul al XVI-lea, care însoţea a doua expediţie în Brazilia, fermecat de frumuseţea locurilor, exclama: “Dacă Paradisul există, el nu este departe de aici”.

Paraty este un colţ de rai, un încântător oraş colonial devenit, e drept, un pic prea turistic, cu străzile sale pavate neregulat.

Oraşul a fost construit pe mangrove, sub nivelul mării. În timpul marilor maree, valurile invadează străziile. Efectul este uimitor, datorită şi faţadelor strâmbe ale bisericilor, care, neavând fundaţii se înfundă în sol după secole de la construirea lor.

Cuibărit între mare şi primii contraforţi ai Serra do Mar, Paraty, clasat în Patrimoniul Mondial UNESCO, este martorul fastului din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, cu reşedinţele sale superbe, cu patru minunate biserici baroce, printre care şi “Santa Rita de Cassia”, care găzduieşte acum un muzeu de artă sacră.

Pitorescul oraş Paraty

Port al aurului, după descoperirea, la începtul secolului al XVIII-lea, a fabuloaselor zăcăminte de la Minas Gerais, oraşul n-a afişat însă niciodată magnificenţa oraşelor miniere. Vechile antrepozite, cu uşi înalte, pot fi încă văzute, iar casele burgheze au de obicei un etaj şi, uneori, un balcon din fier forjat. Pe faţadele lor sunt etalate simboluri masonice: triunghiuri, stele, romburi.

În vechiul port, aurul era încărcat pe mici vase cu pânze şi trimis către Rio.

Există o veche poveste, spusă de obicei în faţa unei “caïpirinha”, un cocktail pe bază de cachaça, un alcool specific Braziliei, făcut din suc de trestie-de-zahăr şi rom. În 1702, un corsar francez a cucerit în faţa oraşului Paraty o încărcătură de 90 de kilograme de aur şi 2.000 de cruzados, o monedă de argint. Contrabandiştii şi corsarii aveau spioni. Unul dintre ei era un medic francez, stabilit în oraş…

Un oraş în care toată lumea trăieşte clipa

Din Paraty pornesc mai multe drumuri. La 10 kilometri se află “Fazenda (ferma) Murycana şi Penha”, situată în munte, în mijlocul pădurii. Este şi ea încărcată de istorie. Cunoscută încă din anii 1700, ea îi primea în epocă pe călătorii care poposeau acolo pentru o noapte înainte de a porni spre Minas Gerais. În sens invers, convoaiele făceau o haltă la fazendă pentru a-şi ascunde preţioasa încărcătură, formată din aur şi pietre preţioase în pădure, înainte de a verifica dacă erau piraţi pe coastă. Poate fi vizitat aici un mic muzeu, un alambic de pinga, alcool distilat din trestie-de-zahăr, şi o piaţă de produse locale plină de savorile şi tradiţiile zonei.

O altă destinaţie poate fi pitorescul sat Cunha în care locuiesc numeroşi ceramişti şi unde pot fi savurate produse locale ca mierea sau “pignon”, un fel de fructe cu coaja dură ale unei specii de pin. Unele ateliere sunt de neocolit, mai ales cel al japonezului Mieko Ukeseki sau al brazilianului Alberto Cidraes, unde se poate participa chiar la un workshop.

Portul Paraty

În localităţi, vizitatorii pot asista la demonstraţii de Capoeira, oferite de maeştrii locali şi de elevii lor. Capoeira este unul dintre aspectele cele mai fascinante ale culturii braziliene. Un practicant al acestei arte este în acelaşi timp atlet, dansator, acrobat, actor şi muzician.

Sclavii, cărora le era interzisă practicarea artelor marţiale, şi-au travestit luptele în spectaculoase mişcări de gimnastică, creând un ritual unic, în realitate o pregătire pentru luptă. Capoeira s-a dezvoltat de-a lungul celor trei secole de sclavie din Brazilia. Această artă marţială se execută în ritmul tobelor, tamburinelor şi al unui instrument embematic pentru Capoeira, “Berimbau”, un arc de lemn întins de un fir metalic şi decorat cu o “calebasse”, un recipient, ce joacă rolul de cutie de rezonanţă. Interzisă mult timp, chiar după abolirea sclaviei, Capoeira a fost autorizată în 1937, când i s-a recunoscut valoarea culturală, educativă şi artistică.

Demonstraţie de Capoeira

Într-o porţiune uitată de pe Costa Verde, la Saco de Mamanguá, fiordul Braziliei, indienii Caiçaras şi-au păstrat modul de viaţă tradiţional în pefectă comuniune cu natura. Ei descind din micii coloni veniţi să planteze trestie-de -zahăr, din sclavii negri, ultimii dintre ei debarcaţi clandestin în secolul al XIX-lea, şi, mai ales, din indienii Tupinambas, care s-au luptat cu portughezii, alături de francezi.

Pentru ei, Mamanguá este un loc sacru, al cărui nume înseamnă “locul pentru a mânca”. Natura este generoasă. Aici se găsesc cei mai buni creveţi din Brazilia, dar şi stridii şi cel mai bun peşte de pe coastă, pe care localnicii îl frig pe grătar şi-l servesc cu manioc.

Amfiteatru la Ponta Negra

Saco de Mamanguá este regatul biologului Paulo Nogara care se luptă cu toate proiectele imobiliare ce ameninţă ecosistemul. Aici pot fi vizitate mangrovele, o lume stranie de rădăcini şi crengi întreţesute, în care trăiesc crabi, egrete şi bâtlani.

Ieşind din golf, călătorul este aştepat de Juatinga, un sat de pescari, în care mulţi localnici ating vârsta de 100 de ani. Longevitate ce pare să se datoreze, după mărturisirile lor, liniştii şi atmosferei care-i face fericiţi. Juatinga este încă necunoscută, fiind vizitată de numai 30 de persoane pe lună. Este o rezervaţie în capătul sudic, care protejează golful Ilha Grande. O imensă grădină botanică cu liane şi păsări ale paradisului.

Plaja Lopes Mendes

Dacă Mamanguá şi Juatinga sunt accesibile de pe mare, la foarte izolata Ponta Negra se ajunge numai după un drum lung prin pădure. La intrarea în localitate, se află un panou pe care sunt afişate trei avertizări: sunt interzise fumatul, băutura şi cuvinele murdare. Cel mai dificil de respectat pare să fie ultima. Aici trăiesc, din pescuit, 300 de indieni Caiçaras. Plantele sunt cunoscute pentru calităţile lor medicinale, iar din arbori se construiesc bărcile. Natura este protejată. Cel care taie un arbore juçara, ale cărui fructe sunt o importantă sursă de vitamine, este condamnat la un an de închisoare.

Există câteva camere pentru călători. Fără electricitate, dar cu duş. Sunt case de pescari, dar decorate cu multă grijă. Ziua locuitorilor este jalonată de două activităţi. De mai multe ori pe zi, pescarii îşi întind plasele, iar întoarcerea de pe mare este primită cu entuziasm. Începând de la ora 16.00, se organizează partide de fotbal foarte apreciate de tineri.

Singura biserică din Ilha Grande

Ilha Grande a fost, de la mijlocul secolului al XVIII-lea, un refugiu al corsarilor care pândeau navele cu destinaţia Rio. Mai târziu, a devenit leprozerie şi fermă pentru indieni nativi şi pentru scalvii ce aparţineau portughezilor. În 1894, s-a construit acolo o închisoare pentru prizonierii politici şi şi pentu prizonierii cei mai periculoşi din ţară, care a fot închisă în 1994. De atunci a început, graţie turismului, dezvoltarea insulei.

Situată pe litoralul nordic, Vila do Abraão este principala aşezare a acestui spaţiu insular de 200 de kilometri pătraţi, în care nu este admis niciun vehicul motorizat, exceptând maşinile de strângere a gunoiului, cele ale pompierilor şi trei mini autobuze gratuite rezervate numai localnicilor. Turiştii se deplasează numai pe jos sau cu bicicleta. Pentru a vizita cele 102 plaje ale insulei, cu atmosfera lor “farniente”, există un vapor-taxi.

Considerată cea mai frumoasă din Brazilia, plaja Lopez Mendes se numără printre primele 10 locuri excepţionale din lume. În mod surprinzător, turismul s-a dezvoltat în această zonă abia de un deceniu.

Sat de pescari din Ilha Grande

După mai multe ore de mers pe cărările denivelate, turistul ajunge la Dois Rios. Un mic sat rezervat familiilor funcţionarilor închisorii. Din 1998, trăiesc aici şi câţiva cercetători şi oameni de ştiinţă de la “Centrul de Studii asupra Mediului Înconjurător şi Dezvoltării Durabile” de la Rio.

Închisoarea, aflată acum în ruină, este înconjurată de case viu colorate. O parte a clădirii ei a fost restaurată şi găzduieşte un muzeu şi o sală de expoziţii consacrată operelor unui deţinut care îşi va termina de ispăşit, anul acesta, pedeapsa la care a fost condamnat în 1958 şi care trăieşte pe insulă în libertate condiţionată. A devenit o figură de neocolit din Dois Rios.

Tot între vechile ziduri ale închisorii este amenajat restaurantul din sat.

De pe plaja din Dios Rios se poate vedea insula “Georges le Grec”, numită aşa după numele unui corsar care şi-a ucis cei doi fii din cauza unei comori.

Ilha Grande pare un Paradis deschis tuturor, cu o singură condiţie: să trăiască momentul fără să-i pese nici de trecut, nici de viitor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.