Brexitul, naţionalismul şi veşnica ipocrizie rusească

Succesul oarecum scontat al Brexitului, chiar la această mică diferenţă de puncte, pune din nou în discuţie o serie de lucruri deloc sau nu îndestul de bine clarificate. Având în vedere că motivele acestui succes nu sunt strict britanice, ele putând fi găsite în programele şi doctrinele unor partide europene naţionaliste şi, în general, de extremă dreaptă, ne-am fi aşteptat poate să fie combătute cât de cât de la Moscova, şi nu doar de la Berlin, Germania fiind, alături de alte câteva state occidentale, campioana politicilor „corecte” nu numai în materie de libertăţi sexuale şi alte asemenea delicatese, dar şi de emigranţi. Asta pentru că idealurile ruseşti, de zeci şi de sute bune de ani sunt contondente mai ales cu spiritul naţional, sau chiar naţionalist al popoarelor cu care panortodoxia de dincolo de Nistru a intrat mereu în conflict, având de apărat veşnica, atavica sete de extindere teritorială a imperiului ţarist şi, mai apoi, comunist.

Ce i-a mânat în luptă pe votanţii britanici ai ieşirii din UE? Poate că un binecunoscut orgoliu naţional dublat de zgârcenia de a acorda ajutoare sociale nou-veniţilor în special din România şi Bulgaria, ambele bine speculate şi înteţite de partidele populiste de pe malurile Tamisei. Doar atât, căci imigraţia musulmană nu s-a năpustit mai deloc asupra ţărmurilor Perfidului Albion, aşa cum s-a întâmplat cu multe ţări europene care aproape au capotat sub presiunea acesteia.

După cutremurul provocat, acest succes s-ar putea să fie până la urmă o catastrofă majoră, fatală pentru Marea Britanie, dacă Scoţia şi Irlanda îşi vor duce până la capăt dorinţa de a rămâne în UE chiar cu preţul desprinderii de vechiul imperiu care le-a înglobat. Alte şi alte ţări europene se arată cucerite de ideea unui referendum propriu care să le scoată de sub duioasa oblăduire a Angelei Merkel şi a servanţilor ei din Comisia sau Parlamentul European. Olanda, Grecia, Danemarca, Suedia, ca să nu mai vorbim de Franţa, docila asociată a Germaniei, în care partidul extremist al Marinei Le Pen câştigă tot mai mult teren şi creşte în putere şi importanţă, sunt doar câteva asemenea fiice risipitoare, după ce Elveţia tocmai a refuzat să dea startul intrării ei în dulcele jug mai sus pomenit. Cireaşa de pe tot e că până şi un partid din Germania vrea referendum pentru ieşirea ţării din UE. Nu mai vorbim aici de tendinţele autonomiste ale Ungariei şi Poloniei, chiar dacă acestea nu s-au pronunţat încă pentru un referendum. Ungaria cu binecuvântarea lui Putin şi solidară în multe privinţe cu politicile lui, Polonia, dimpotrivă, fiind de-a lungul istoriei principala victimă a rapacităţii şi atrocităţilor ruseşti.

De ce sprijină Putin, noul ţar de la Răsărit, aceste ambiţii naţionaliste? Răspunsul e simplu şi clar ca lumina zilei, tocmai pentru eşecul şi destrămarea Uniunii Europene, care, atâta timp cât e puternică şi unită, îi stă ca un ghimpe în coaste. Naţionalismul e mai puţin deranjant pentru el – atâta timp cât nu se sprijină pe arme şi trupe care să le folosească – decât rachetele, tancurile şi avioanele NATO sau cele pe care UE se arată dispusă la a le trimite în flancul ei estic, pentru a-i reteza pornirile belicoase.

Din acest punct de vedere, Brexitul care tocmai a triumfat e o nesperată gură de oxigen pentru imperiul care a recuperat o mare parte din Ucraina, militarizată şi înarmată acum până în dinţi, şi a pus stăpânire pe Marea Neagră, transformând-o în fine în ceea ce un politician român anunţa încă de acum câţiva ani că va fi un lac rusesc.

Din această perspectivă, ne putem întreba din nou ce este naţionalismul şi în ce măsură acesta este îndreptăţit, care sunt valorile lui adevărate, nu doar cele declarate şi asumate cu pompă de nişte partide cu trecut îndoielnic dar cu un viitor din ce în ce mai puţin nebulos.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Radu Ulmeanu 123 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.