Buckingham Palace: Prinţul Charles nu va fi următorul rege al României

Ideea de revenire la monarhie pluteşte în aer. Regele Mihai a ţinut un discurs istoric în Parlamentul României cu ocazia împlinirii a 90 de ani, iar ştirile au ajuns în presa internaţională.

Câteva zile mai târziu au început să apară fel şi fel de postări pe bloguri şi articole, conform cărora prinţul Charles, cunoscut pentru pasiunea lui faţă de România, ar putea deveni următorul rege a României. Dat fiind că Charles nu este foarte popular în Anglia şi este iubit în România, unde oamenii s-au săturat de politicienii locali, unii au dat crezare acestor reportaje, scrie presa engleză.

Ce scenariu dramatic ar fi! Prinţul moştenitor din Anglia se mută în România şi se renaşte o monarhie la 150 de ani după ce Carol I a fost proclamat domnitor al României!

Dar zvonurile că prinţul Charles va deveni Carol al treilea al României au fost spulberate de Buckingham Palace, conform ziarului „Herald Scotland”, care a publicat un articol luni despre ultimele discuţii monarhiste la Bucureşti.

„Herald Scotland” a preluat un articol din „Ziua de Cluj”, care a scris recent că Charles i-ar lăsa tronul fiului său, prinţul William, în cazul în care Regina Elisabeta a II-a ar muri sau nu ar mai putea conduce, şi ar veni în România şi va fi încoronat regele României.

Presa din Ungaria a preluat zvonurile, iar un ziar a întrebat sugestiv: „Un rege britanic pe tron în România? Vor fi Charles şi Camilla cuplul regal al României?”.

„Herald Scotland” scrie că deşi România este republică din 1947, fascinaţia pentru Prinţul Charles este mare în România. Ca într-un basm modern, Charles vine să salveze o Românie săracă din mâinile unor politicieni nu tocmai iubiţi.

Ziarul scrie că Charles vine des în România, mai ales în Ardeal, unde deţine câteva case şi conace.

Recent, prinţul Charles a vorbit despre moştenirea sa românească în filmul „Wild Carpathia”, care a fost trsnsmis în Anglia, susţinând că este urmaşul lui Dracula. Prinţul Charles sprijină tradiţiile şi viaţa rurală în Ardeal, spunând că e un mod de viaţă de mult pierdut în Anglia.

Ardeal este „unica comoară a Europei”, spune prinţul Charles. Ştirile despre popularitatea Ardealului continuă în Anglia. În aceste zile, ziarul „Financial Times” a publicat un articol elogios despre Transilvania.

„Transilvania este o lume care pare să aibă mai mult în comun cu romanele lirice ale lui Thomas Hardy decât cu Europa modernă, scrie Clive Aslet, precizând că a efectuat o călătorie în Ardeal însoţit de Paul Lister, fondatorul „European Nature Trust”, care militează pentru conservarea spaţiilor sălbatice precum Munţii Carpaţi, acoperiţi de păduri.

Carpaţii formează un arc de cerc care trece prin mai multe ţări central-europene, dar partea română beneficiază de cea mai mare biodiversitate. Există aici mai mulţi urşi bruni decât oriunde altundeva în Europa. Lister consideră că această zonă ar trebui considerată echivalentul european al Yellowstone National Park, scrie „Financial Times”.

Ideea că Charles va fi regele României nu este o idee nouă. Conform analistului britanic Tom Gallagher, Charles a primit în 2006 oferta de a fi rege în România, dar a refuzat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.