Bucureştii care s-au dus…

Bucureştii care s-au dus nu mai au putinţă de întoarcere, ci doar de o simplă şi cuvioasă evocare. Este Bucureştiul oamenilor care-l însufleţeau altfel odinioară; oamenii aceia care-l preţuiau prin voioşia chipului, vestimentaţia în ton cu anotimpul, scopul plimbării, prin starea de spirit care-i hrănea, prin culoarea caldă a idealurilor care-i animau, deşi viaţa a fost dificilă şi atunci.

Bucureştii care s-au dus aparţinea altor gesturi, altor preocupări, altor maniere cotidene. Atunci se răspundea la „bună dimineaţa”, se ura „poftă bună”, iar „la revedere” sau „rămas bun” se trăia cu o îmbrăţişare sau o formă de salut a cărei eleganţă cerea accesorii cotidiene: pălăria, mănuşa de vară din piele de căprioară, părul briantinat…

Astfel de oameni au cultivat un alt mod de locuire a oraşului; un mod de socializare dispărut din istoria recentă a urbei. Gustul pentru detaliu era trăit odinioară cu intensitate sufletească, pentru că detaliul ornamental de pe faţada casei de pildă, sau din ambientarea interioară, era o extensie a gândirilor şi a dorinţelor proprietarului. Indiferent de puterea pungii, de la palat la casa negustorului din mahalaua Precupeţii Vechi, s-a respirat în bunăstarea cuminţeniei ordonate, cumpănite, deoarece prezentul însemna trăirea cu anticipare a timpului viitor: se proiecta totul pentru copii, nepoţi, pentru aceia care vor veni…

Desigur există premisa istorică ce alimentează ideea că oraşul se schimbă cu timpul. Dar această schimbare poate fi alimentată de cursul firesc al generaţiilor care dispar şi vin, într-o cronologie liniară, însă pot exista şi modificări brutale, cauzate de cataclisme ideologice. Pentru a modifica structura sufletească a unui oraş, dictatorul trebuie mai întâi să-i schimbe locuitorii. Generaţiile formate într-o cultură citadină, a bunului-simţ, nu-i vor accepta vulgaritatea manifestărilor şi absurdul deciziilor. De aceea populaţia urbană a Bucureştilor a fost modificată prin înlocuire. Nou-veniţii au fost pregătiţi de tineri să accepte poruncile marelui şef, pentru că nu aveau noţiuni preliminare de comportament urban iar aceia care difereau prin nivel de cultură şi comportament citadin au fost evacuaţi din casele lor, dar şi din istorie. Cu sutele de mii. Şi alte sute de mii, mai multe la număr, le-au luat locul. Colhoznici, stahanovişti, cincisutişti, fruntaşi de tot felul, oportunişti. Pentru toţi aceşti colonişti, cel mai popular mod de socializare era poate acela văzut la cârciuma sau hora satului.

Bucureştii care au rămas retrăiesc din perspectivă umană pasaje din secolul al XVIII-lea, dar cu accesoriile mileniului trei. Aspiraţiile oamenilor au coborât în timp ca structură sufletească şi nivel de cultură, problematizare şi aspiraţii în imediat, pe când geografia prestigiului social se foloseşte de accesorii materiale atât de diferite! Închipuiţi-vă un clăcaş din secolul al XVIII-lea ca fizionomie şi trei-patru clase primare sau o licenţă din care oricum nu a priceput nimic, oferite de secolul XX, conducând un jeep al mileniului trei. Or fi şi excepţii de la regulă, dar, în istorie, minoritatea cultivată nu a izbândit decât aflată în funcţii decizionale şi susţinută de cei asemenea, într-un procent majoritar la mijlocul piramidei sociale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.