Bulgaria, campanie națională privind aderarea sa la Schengen

Vicepremierul bulgar Meglena Kuneva, ministrul justiției Hristo Ivanov și cel al culturii Vejdi Rașidov au participat joi la lansarea campaniei naționale „Bulgaria în Schengen! A venit timpul”, organizată la Muzeul de Arheologie din Sofia, relatează BTA, citată de Agerpres.

Campania a fost inițiată de președintele Partidului Socialiștilor Europeni (PES), Serghei Stanișev, fiind lansată și strângerea de semnături pentru o declarație de sprijin a aderării Bulgariei la spațiul Schengen.

„Astăzi suntem cetățeni ai Europei unite. Credem că standardul dublu privind aderarea Bulgariei la Schengen este inacceptabil”, se menționează în declarație.

„Ca oricine altcineva din familia noastră europeană, suntem obligați să lucrăm în folosul casei noastre, dar nu putem să trăim liber în ea. De aceea vrem să spunem că nu suntem și nu am fost niciodată europeni de mâna a doua”, se mai menționează în document. Potrivit declarației, aderarea Bulgariei la Schengen este acum o chestiune de justiție istorică și morală.

Serghei Stanișev a declarat cu acest prilej că Bulgaria îndeplinește criteriile pentru aderarea la Schengen, după cum au precizat clar Parlamentul European și Comisia Europeană. Nu este nicio logică în a ține Bulgaria și România în afara Schengen, a adăugat el.

„Este o discuție și despre respectul nostru de sine ca națiune, despre ceea ce dăm UE și ceea ce primim de la partenerii noștri europeni”, a spus el, adăugând că „Bulgaria în Schengen” a devenit cauza sa personală.

Stanișev a mai spus că numai eforturile instituțiilor și politicienilor nu vor fi de ajuns pentru realizarea acestui obiectiv național, motiv pentru care este foarte important ca această cauză să fie sprijinită de întreaga societate.

La rândul său, vicepremierul pentru coordonarea politicilor europene și afaceri instituționale Meglena Kuneva a spus că Bulgaria și-a îndeplinit angajamentele și că are legea de partea sa. Ea a adăugat că statele membre, în principal patru dintre ele, întârzie aderarea țării la Schengen din cauza opiniei publice.

„Această opinie publică trebuie să se întâlnească cu opinia publică bulgară, pe care o putem prezenta. Vom reuși numai atunci când devine evident că opinia noastră publică este unită, că vrem cu adevărat să intrăm în Schengen”, a mai spus Kuneva.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.